Concursul de creație literară „Micii creatori”

Concursul de creație literară „Micii creatori” a fost inițiat la Filiala „Traian Brad” a Bibliotecii Județene „Octavian Goga” Cluj în anul 2004 și se adresează copiilor din clasele III-VIII, de la școlile și liceele din județul Cluj.

Organizat anual cu ocazia Zilei Internaţionale a Cărţii pentru Copii (2 aprilie), concursul este dedicat celui mai îndrăgit autor de poveşti şi basme, danezul Hans Christian Andersen.

Lucrările copiilor sunt depuse la bibliotecă și jurizate de 2 scriitori clujeni, membri ai Uniunii scriitorilor din România, evaluarea lor realizându-se pe clase.

Scopul acestui concurs este identificarea, stimularea și promovarea în rândul copiilor a talentului literar și încurajarea actului creativ, act care își are rădăcinile în bucuria și pasiunea pentru lectură. Creativitatea lor este răsplătită cu premii și diplome, numărul acestora variind de la un an la altul.

„Micii creatori” este un concurs pentru copiii dornici să citească, dar mai ales să scrie, iar participarea este gratuită.

Regulamentul concursului

 

Vreau să aflu mai multe despre Concursul de creație literară „Micii creatori”!