Cenaclul literar „Traian Brad”

Cenaclul literar „Traian Brad” reprezintă una dintre activităţile tradiţionale ale Secţiei pentru copii. Acesta s-a constituit în luna octombrie 2002 şi întruneşte în rândurile sale copii de toate vârstele, care fac primii paşi în lumea creaţiei literare.

De-a lungul timpului, cenaclul a fost coordonat de diferiţi scriitori, precum Genţiana Groza, Flavia Teoc sau Lucia Dărămuş.

Din 2007 până în prezent, coordonatorul cenaclului este scriitorul Victor Constantin Măruţoiu, membru al Uniunii Scriitorilor din România, filiala Cluj, iar întâlnirile se desfăşoară sub forma atelierelor de creaţie. Cenaclul se întruneşte în ultima zi de marţi a lunii, de la ora 17.00, pe parcursul anului școlar.

Membrii cenaclului au participat la emisiuni radiofonice, precum „Păhărelul cu nectar” (Radio Renaşterea) și la mai multe concursuri naţionale, dintre care amintim: Concursul Naţional de Creaţie literară „Petre Ghelmez” de la Giurgiu, Concursul naţional de proză scurtă „Radu Rosetti” de la Oneşti, Concursul Naţional „Eternul Eminescu”, organizat de Inspectoratul Şcolar Judeţean Argeş, dar şi internaţionale – concursul „Le Lecteur du Val”, organizat de Asociaţia Bibliotecarilor din Sicoval (Franţa), unde doi dintre membrii cenaclului au fost premiaţi, iar lucrările lor au fost publicate într-o antologie, alături de lucrările copiilor din Franţa şi din alte ţări participante.

Cele mai reuşite lucrări ale cenacliştilor au fost publicate în antologia Muguri (2006) și în Antologia aniversară (2012).

Participarea este gratuită, pe baza Permisului de intrare la bibliotecă și necesită înscriere.

Vreau să aflu mai multe despre Cenaclul literar „Traian Brad”!