Din lucrările copiilor care participă la Cenaclul literar „Traian Brad”: „Yamaki”, de Nicole Jumbei

Lucrarea Nicolei Jumbei a primit mențiune la Concursul Național de Creație Literară „Și eu știu să scriu”, ediția I, 2021, organizat de Biblioteca Județeană „Panait Istrati” Brăila și Asociația Culturală Leviathan.

 

YAMAKI

de Nicole Jumbei
Colegiul Național Pedagogic ,,Gheorghe Lazăr’’, Cluj-Napoca
14 ani

Sună alarma telefonului. Mă ridic și merg la baie să mă trezesc. Fac un duș scurt, îmi spăl dinții și fața. Părul îmi stă aiurea ca în fiecare dimineață, dar nu mai contează așa de mult.

Merg în dormitor și încep să mă schimb. Îmi aleg cămașa albă, vesta galbenă, pantalonii maro de mătase, șosetele în dungi și tenișii negri. Îmi piaptăn părul și mă îndrept spre bucătărie.

La micul dejun îmi fac doar o cafea.

După ce îmi termin cafeaua îmi iau ghiozdanul și ies din apartament. De pe scara blocului, prin ferestre, se vede o zi cețoasă de aprilie.

Drumul până la școală nu este lung. De obicei, îmi ia 20 de minute pe jos să ajung până la liceu. Deși știu drumul și în somn, parcă mă pierd în gălăgia orașului Miyagi. Înainte nu mă deranjau aglomerațiile, pentru că era ea cu mine mereu, dar, de la eveniment, aș vrea ca lumea să mă lase în pace. Să dispară gălăgia traficului sufocant. Aș vrea ca măcar această zi să fie liniștită.

Școala mă înspăimântă cel mai mult. Îmi aduce aminte de toate gândurile întunecate. Îmi aduce aminte de familia mea. Ce se întâmpla dacă ascultam de ei și nu îmi alegeam pasiunea.

Eu sunt Yamaki Uneta, fratele mai mic al lui Itaci Uneta, erou național al Japoniei. A salvat sute de oameni din atacul terorist de acum 3 ani. S-a întâmplat cu puțin înainte de a-mi dezamăgi familia. Urma să merg la o școală militară de top ca bunicul meu, tatăl meu și fratele meu. Urma să devin la fel ca fratele meu. Un soldat mândru, apreciat de familia lui, de colegii lui și de superiorii lui. Cât timp a fost la liceu am fost despărțiți. Un liceu de top are și reguli stricte.

Înainte să plece la liceu, era un băiat blând care iubea animalele și pe fratele lui mai mic. Își dorea să devină veterinar. În ultima sa noapte acasă, mi-a spus să îmi îndeplinesc visurile. Să nu fac ca el. Să nu mă las asuprit de alții. Să îmi scriu singur viitorul.

După liceu, era complet schimbat. Era un soldat și avea o disciplină de soldat. Parcă uitase de tot ce se întâmplase înainte. Începuse să mă convingă să mă înrolez la fel ca el. Urma să accept ideea dacă nu ar fi murit. A încercat să salveze 286 de oameni luați ostatici de teroriști. A fost prins și ucis. Dintre cei 286 de oameni, 196 au supraviețuit.

După acel moment nu am mai vrut să aud de armată sau de onoare. M-am înscris la un liceu de arte, departe de orașul meu natal. În Miyagi.

Prima oră am matematică. Profesorul ne dă testele corectate de săptămâna trecută. Eu am luat 86 de puncte din 100. E ceva obișnuit. Nu e o notă prea bună, dar nici prea rea. Ceilalți colegi șușotesc în spatele meu. Nu îi învinovățesc. Acum o lună aveam la toate testele punctaj maxim. Notele nu mai contează. Nu vreau să atrag prea tare atenția, așa că mă mențin pe notele majorității, deși aș vrea să renunț.

Pe holul școlii încă mai sunt flori, lumânări și citate lângă dulapul ei. O poză cu chipul ei este decorată cu o coroniță de flori. A trecut o lună de la tragedie. Fata din imagine este iubita mea.

Accidentul lui Yue Sasaki este unul trist, dar tragic petru mine.

După ce am decis să plec de acasă, acum 3 ani, am întâlnit-o pe Yue. Ea mi-a amintit ce e fericirea. Ceva ce nu am mai simțit demult. Aveam aceleași visuri. Dacă stăteam împreună aveam mai multe șanse să le îndeplinim. Am găsit un apartament micuț, cel în care stau acuma. Plăteam facturile și chiria cu greu, dar aveam speranțe și ne aveam unul pe altul. Ne-am descurcat mult timp. Aveam slujbe după școală. Lucram la un mic restaurant ca ospătari. Șeful nostru (bucătarul) ne adora și, uneori, ne dădea bani în plus.

Pe data de 11 martie, într-o după-amiază, aproape de închidere, s-a întâmplat nenorocirea. Un hoț a intrat în magazin. Mi-a pus un pistol la tâmplă și mi-a cerut să îi dau toți banii din casă. Hoțul nu o văzuse pe Yue încă, se ascundea după o masă. A vrut să iasă din restaurant să ceară ajutor. Mă uitam la ea numai cu coada ochiului, de frică să nu o vadă individul. Cred că și hoțul a văzut-o pentru că, imediat după ce a ieșit de sub masă, a împușcat-o. Bărbatul s-a întors către mine, mi-a dat una și m-a lăsat inconștient. Când m-am trezit poliția era acolo. Era deja noapte. Un polițist ce se afla lângă mine mi-a povestit totul. Yue fusese împușcată în stomac. Medicii nu au reușit să o salveze, s-a stins.

Viața mea a devenit un calvar după asta. Yue era totul pentru mine. Am avut zile groaznice.  Încă nu mi-am revenit pe deplin. Înainte de a o cunoaște eram singur. Nu mai aveam familie, iar acum singurul meu motiv de a trăi a dispărut.

După școală, mă întorc pe străzile sufocate de trafic. Îmi fac loc printre oameni, înaintez fără să observ trecătorii, străzile devin pustii. Ajung acasă, mă arunc pe pat și adorm. Mă trezesc. Lumina de afară îmi spune că e seară. Soarele încă nu a apus, dar cerul e înnorat. Mă ridic din pat, mă încalț și ies afară la o plimbare. O iau pe tot felul de străzi pentru a scăpa de lume până ce ajung la un pod verde. Toată ziua a fost ceață. Parcă plutesc peste nori, deasupra tuturor. Mă uit în jur. Strada e pustie. Nu e nicio mașină, niciun om. Începe să plouă. Mă urc pe pod și închid ochii. Vărs câteva lacrimi. Vreau să mă arunc în marea de nori. Să nu mai existe probleme sau tristețe.

Urma să mă arunc, dar aud un strigăt. E o tânără fată cu o umbrelă neagră. Îmi spune să mă opresc. Eu nu arăt emoții, doar mă uit la ea un pic uimit. Se apropie de mine și îmi ia mâna. Mă dă jos de pe pod. Se uită la mine cu milă. Își pune palma caldă pe obrazul meu rece, roșu și ud de lacrimi. Mă îmbrățișează cu putere. Nu știam până acum că aveam nevoie de asta. O strâng și eu tare de tot. Încep să plâng cu disperare, să urlu de durere. Tânăra mă ține strâns și nu spune nimic. Tace. O tăcere salvatoare…

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *