La ce înălțime sunt poziționate coșurile de baschet?

Sporturi de echipă sau individuale, ambiție sau competiție, relaxare sau meserie? Fie că practicăm sportul pentru performanță sau ca hobby, beneficiile acestuia sunt de necontestat. Uneori sporturile apar din dorința de a provoca sau pentru a distra, precum polo sau baschetul. Acesta din urmă a fost inventat în anul 1891 de către canadianul James Naismith, un profesor de sport din SUA, pentru a-și ține ocupați elevii.

Cum a început totul, cum au luat ființă competițiile? Pentru a răspunde la această întrebare trebuie să ne îndreptăm privirea spre Antichitate.

Primele competiții au loc în Mesopotamia și Egipt, dar cele mai cunoscute sunt Jocurile Olimpice, organizate în Grecia. Acestea aveau loc o dată la patru veri, în cinstea lui Zeus. Pe durata celor cinci zile, toate războaiele și luptele erau întrerupte printr-un armistițiu sacru. Competițiile erau rezervate grecilor liberi, fiind excluși sclavii și străinii. Sportivii se antrenau timp de 10 luni, iar înainte de a începe Jocurile aceștia participau la un stagiu de o lună în apropierea orașului Olimpia. Competițiile desfășurate la Jocurilor Olimpice erau: cursele de care, de cai, aruncarea discului, săritura în lungime, aruncarea suliței, alergarea, curse de viteză, trânta, pancrațiul sau pugilatul (lupte). După o pauză îndelungată, Jocurile Olimpice au fost reluate în anul 1896, în urma ideii francezului Pierre de Coubertin, un mare admirator al Greciei antice.

Sportul se adresează oricui are dorința să-l practice. Începând cu anul 1960, se organizează și Jocurile Paralimpice. Acestea se desfășoară la un interval de 15 zile după Jocurile Olimpice, iar pe durata acestora, în arenele sportive se întrec în competiții persoane cu dizabilități.  La Jocurile Paralimpice de la Sydney, din anul 2000, au fost înscriși aproximativ cinci mii de participanți la atletism, baschet, bile, ciclism, călărie, goalbal (fotbal pentru nevăzători), natație, rugbi, scrimă, tenis de masă, tenis, tir, tir cu arcul, judo, volei, haltere și iahting. La natație, de exemplu, Natalie du Toit a câștigat medalii la trei ediții. Du Toit l-a încurajat și pe Achmat Hassiem, care și-a pierdut un picior într-un accident, să participe și el la competiții. Astfel, la Jocurile din anul 2012, Hassiem reușește la rândul său să câștige o medalie.

În lumea sportului se stabilesc adesea recorduri care stârnesc admirație și curiozitate. Cele mai multe goluri la fotbal au fost înscrise de brazilianul Pelé. Acesta a înscris 1.281 goluri în 1.363 meciuri oficiale între anii 1956 și 1977. Schiorul cel mai rapid din lume e americanul Jeffrey Hamilton, care a atins în anul 1995 viteza de 240 km/h. Înotătorul american Mark Spitz a câștigat cele mai multe medalii de aur la Jocurile Olimpice. La cele două competiții din 1968 și 1972 a câștigat 9 medalii. Cel mai tânăr câștigător al turneului de tenis de la Wimbledon este elvețianca Martina Hingis, care a învins la dublu în anul 1996, la doar 15 ani. La simplu, bărbați, recordul îi aparține germanului Boris Becker, la prima sa victorie, din anul 1982, avea doar 17 ani. Ce alte recorduri din lumea sportului cunoașteți?

Știați că… ?

  • la ceremonia de deschidere a Jocurilor Olimpice primii sportivi care defilează sunt grecii, iar ultimii sunt cei ai țării gazdă?
  • cel mai bun timp scos la sprint (100 m) este 9,58 secunde, atins în anul 2009 de către jamaicanul Usain Bolt?
  • prima Cupă Mondială feminină de fotbal a fost organizată în China în anul 1990? La 60 de ani distanță de cea masculină.
  • pe terenurile de baschet coșurile sunt poziționate la 3,05 m înălțime?
  • denumirea „volei” provine din „volley”, care în limba engleză înseamnă „lovitură din aer”?
  • polo pe apă a fost inițial o simplă distracție pentru înotători în timpul antrenamentelor lungi și monotone? Primul meci s-a disputat pe râul scoțian Dee în anul 1877?
  • bobul poate atinge viteza de 120 km/h?

 

Surse:

Meseriile, de Dominique Burg, București, RAO, 2008, 91 p.

Povești pentru băieți care au curajul să fie altfel: istorii adevărate despre băieți extraordinari care au schimbat lumea fără să omoare balauri, de Ben Brooks, București, Litera, 2018, 208 p.

Sporturile, de Claude Naudin (coord.), București, RAO, 2001, 96 p.

Trăiască sportul, de Jean-Michel Billioud și Loïc Méhée, București, Niculescu Kids, 2018, 27 p.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *