Știți cine a fost Carmen Sylva?

Carmen Sylva este pseudonimul literar sub care a scris Regina Elisabeta a României, prima regină a României. Dar cum credeți că a ajuns o prințesă germană, să fie regina României, să scrie, să vorbească și să simtă românește? Să descoperim împreună povestea ei!

Elisabeta-Paulina-Otilia-Luisa s-a născut la 29 decembrie 1843, la Neuwied, în Germania, fiind fiica prinţului Hermann de Wied. Aceasta s-a bucurat de o educație aleasă, studiind limbile clasice, literatura franceză şi engleză, filosofia, istoria și gramatica. A avut o înclinație aparte înspre limbile străine (italiana, franceza, engleza, suedeza şi rusa), dar a învățat să cânte și la pian, orgă şi clavecin și a deprins desenul, acuarela şi pictura.

Atunci când Carol, domnitorul României, era în căutarea unei soții, cei doi s-au întâlnit la Köln pentru a se cunoaște, în cadrul unei serate. Elisabeta l-a impresionat prin vioiciunea, amabilitatea și grația ei. Astfel, în anul 1869 Elisabeta se căsătoreşte cu regele Carol de Hohenzollern şi vine în România, devenind astfel prima regină a României.

Elisabeta a fost poetă şi prozatoare, publicând cărți de povești și poezii și pentru copii, fiind numită Regina Poetă.

A fost o regină cultă şi educată, vorbea mai multe limbi, devenind o adevărată mecena a culturii româneşti, sprijinind prin burse şi promovând mulţi artiști tineri români (George Enescu, Nicolae Grigorescu, Vasile Alecsandri). Nu s-a amestecat în politică, dar în schimb a  desfăşurat o amplă activitate de caritate, înfiinţând Azilul orbilor și deschizând spitale în timpul războiului de independenţă, fiind supranumită şi Mama răniţilor.

Cuplul regal a avut un singur copil, pe principesa Mărioara, un copil foarte înzestrat, care a murit la vârsta de 3 ani, lăsând o mare durere în sufletul părinților.

Regina Elisabeta a rămas în istoria României ca ambasadoarea poporului pe care l-a adoptat, a cărui limbă a învățat-o, al cărui port popular l-a îndrăgit, l-a impus printre doamnele de onoare și l-a promovat în exterior ori de câte ori a putut.

Cel mai mare merit pe care l-a avut primul cuplu regal român a fost acela de a scoate țara din sfera influenței balcanice, transformând-o într-o Românie modernă.

Surse:

Poveștile unei regine, de Carmen Sylva, București, Curtea Veche, 2012, 192 p.

Poveștile Peleșului, de Carmen Sylva, Timișoara, Argo, 1991, 187 p.

Carol I: primul și cel mai mare Rege al românilor, de Adrian Cioroianu, Andrei Radu, București, Curtea Veche, 2015, 96 p.

https://www.icr.ro/roma/carmen-sylva-elisabeta-de-romania-povestile-si-poeziile-unei-regine-25292

Regina Elisabeta