Dacii, numiți și geți, au trăit pe teritoriul României de astăzi: Muntenia, Moldova, Banat, Transilvania, Maramureș. Aceștia au fost numiți de marele istoric grec Herodot „cei mai viteji și mai drepți dintre traci”. În ceea ce privește numele lor, există mai multe variante discutate de istorici; unii au adoptat denumirea de geto-daci sau daco-geți, deci îi consideră un singur popor, pe când alții susțin că dacii și geții au fost, de fapt, două grupuri etnice distincte, chiar și aria lor de locuire fiind diferită. Astfel, dacii locuiau în principal în Transilvania, iar geții la Dunăre și în Dobrogea.
Despre limba dacilor nu se știu foarte multe; era o limbă indo-europeană, înrudită cu limba tracilor. Foarte puține cuvinte au ajuns până la noi, mai ales prin intermediul textelor antice. În limba română contemporană există aproximativ 160 de cuvinte care ar putea fi de origine geto-dacă: amurg, aprig, brad, brânză, brâu, cătun, a dura, grindă, mazăre, mânz, struguri etc.
Ocupația principală a dacilor a fost agricultura, în special viticultura și pomicultura. Se mai ocupau și cu creșterea vitelor, exploatau sarea, iar, din Munții Apuseni, aurul și argintul. Știau să prelucreze bronzul, fierul, aurul și argintul. La șes, locuințele erau realizate din nuiele împletite pe pari și muruite cu pământ. La munte și la deal, materialul folosit era lemnul. Casele erau înconjurate de un gard de scânduri, tăiate ascuțit la vârf.
Oamenii de rând, oamenii liberi (comati sau capillati) trăiau în comunități rurale și erau agricultori, păstori, meșteșugari și chiar mici negustori. Aceștia purtau pantaloni de postav, cămașă despicată în părți, brâu lat de piele sau de pânză și o haină cu mâneci, peste care se punea o mantie. Iarna purtau opinci de piele sau de pâslă pe talpa cărora fixau uneori crampoane (cârlige ascuțite) ca să nu alunece pe gheață. Femeile purtau cămăși, fuste și mantii, iar părul și-l pieptănau cu cărare pe mijloc și strâns la spate într-un coc. Cei bogați, numiți nobili sau aristocrați (tarabostes), purtau veșminte bogate, iar pe cap aveau mereu o căciulă, pentru a se deosebi de ceilalți mai săraci. Aceștia erau cavaleri, preoți, administratori de provincii sau comandanți militari.
Aristocrații trăiau în locuințe mari și spațioase, iar unii în adevărate cetăți, care aveau șanț și val de apărare. În spațiul Moldovei, cetățile getice s-au dovedit mai impunătoare. Din descoperirile fortificațiilor de la Stâncești se estimează că, împreună, se întindeau pe o suprafață de 45 de hectare. Ele puteau adăposti, în caz de primejdie, aproximativ 25.000 de persoane. Cele mai cunoscute cetăți dacice sunt Sarmizegetusa Regia, Costești, Blidaru, Luncani, Bănița și Căpâlna.
Dacii erau politeiști, adică credeau în mai mulți zei. Cel mai cunoscut și mai cinstit zeu era Zalmoxis, zeu al pământului. Dacii aveau sanctuare sau temple pe care le foloseau pentru a se închina. Cele mai importante sanctuare s-au descoperit în centrul Daciei, în sudul Transilvaniei.
Daco-geții erau organizați în triburi, care erau conduse de șefi militari puternici, numiți regi sau basilei. Cei mai cunoscuți conducători ai geto-dacilor sunt Burebista și Decebal. Burebista este primul care a reușit să unească triburile daco-geților sub autoritatea sa și să realizeze un sistem impresionant de fortificații. Totuși, existau două pericole care amenințau statul lui Burebista: celții și romanii.
În vremea lui Decebal, teritoriul locuit de daci nu mai era la fel de vast ca înainte, dar era mai bine organizat. În cele din urmă, dacii, sub conducerea lui Decebal, sunt supuși de romani.
Au loc două războaie daco-romane: între 101-102 și 105-106, în urma cărora dacii sunt învinși. Serbările date la Roma în cinstea victoriei contra dacilor au durat 123 de zile. La ele au participat 10.000 de gladiatori și 11.000 de animale. În anul 113 d.Hr., în amintirea aceluiași eveniment, s-a construit celebrul monument Columna lui Traian (o coloană de marmură albă, înaltă de 40 de metri, împodobită cu basoreliefuri, care povestesc în imagini războaiele dintre daci și romani). Monumentul se păstrează și azi la Roma, lângă Piața Veneția, și este considerat actul de naștere al poporului român. După aceste războaie, Dacia a devenit o provincie romană. Aici s-au stabilit veterani din imperiu, care au conviețuit cu dacii, aceștia din urmă împrumutând de la romani obiceiurile, tradițiile și cultura.
Surse:
Cum s-a născut poporul român, de Neagu Djuvara, București, Humanitas Junior, 2017, 80 p.
Istoria ilustrată a românilor pentru tineri, de Ioan-Aurel Pop, București, Litera, 2018, 240 p.