Interviu cu un scriitor de cărți pentru copii… Adina Rosetti

Povestea Adinei Rosetti începe în vara anului 1979, în Brăila, orașul de pe malul Dunării. A studiat economia și jurnalismul la București. Din anul 2004, scrisul face parte din viața cotidiană a autoarei. A lucrat ca reporter, editor și colaborator al unor publicații românești.

A debutat în 2010 cu romanul pentru adulți Deadline, care a fost tradus și în limba franceză. Prima carte pentru copii scrisă de Adina Rosetti este Domnișoara Poimâine și joaca de-a Timpul, cu ilustrații de Cristiana Radu. Cartea a fost distinsă, în cadrul galei „Cele mai frumoase cărți din România”, ediția 2014, cu premiul pentru „Cea mai frumoasă carte pentru copii și tineret”. Au urmat Cartea curajului, De ce zboară vrăjitoarele pe cozi de mătură (și alte 10 întrebări fantastice), Aiurea-n tramvai. Aventurile lui Anton în țara cuvintelor anapoda, Vremea Vrăjitoarei Niciodată (volumul 1 al trilogiei Cronicile Domnișoarei Poimâine), Povestea Kendamei pierdute. De asemenea, Adina Rosetti este co-autoare a volumelor Nesupusele. 100 de femei pentru 100 de ani de Românie modernă

În prezent trăiește la București, unde dezvoltă proiecte literare, predă cursuri de scriere creativă pentru copii și este co-fondatoare a Asociației Scriitorilor de Literatură pentru Copii și Adolescenți „De Basm”. Și povestea continuă…

  1. Cât timp a durat până să începeți să scrieți cărți? Ce a declanșat momentul?

Povești am inventat mereu, sub o formă sau alta. Am început să scriu literatură pentru copii dintr-o întâmplare fericită, nu a fost ceva programat, deși eu debutasem deja cu un roman pentru adulți. Îi povesteam fetiței mele, Clara, seara, la culcare, tot soiul de poveşti, aproape adormită (eu, nu ea!). Nu urmăream un fir narativ, doar ne amuzam sau încercam să-i descâlcesc noţiuni mai abstracte – precum timpul şi curgerea lui. M-am apucat să le pun într-o formă scrisă la sugestia artistei Cristiana Radu, care voia să-şi încerce culorile și pensulele cu nişte poveşti contemporane. Aşa s-a născut Domnişoara Poimâine şi joaca de-a Timpul, o carte care a stat destui ani în sertar până când a apărut, în 2014, la Curtea Veche Publishing și acum va fi reeditată la Editura Arthur. Am descoperit că-mi place enorm să scriu pentru copii, așa că am continuat.

  1. De unde vă vin ideile, inspirația?

De multe ori, din niște vise foarte bogate și colorate, dar și din micile detalii, aparent nesemnificative, pe care le văd în jur. Din propria mea copilărie și poveștile pe care mi le spunea mama mea seara, la culcare. De la copiii mei și felul lor trăsnit de-a vedea lumea. Întrebarea „Ce-ar fi dacă…?” nu prea-mi dă pace.

  1. Care e ingredientul necesar pentru ca o poveste să fie bună?

Fantezia și umorul. Mi se pare important să nu-i plictisești pe cititori, ci să-i amuzi, să-i surprinzi și să le vorbești pe limba lor, a copiilor de astăzi, să le strecori în poveste elemente din universul în care trăiesc și cu care pot să se identifice sau pot să relaționeze. Apoi, odată scrisă, o poveste pentru copii are nevoie de ilustraţii care să îmbogăţească textul.

  1. Care e unul dintre lucrurile pe care le-ați învățat din scrierea de cărți?

Sunt foarte multe… Am descoperit bucuria de a scrie foarte liber, fără presiuni şi fără mize stilistice care-ți dau bătăi de cap şi îndoieli chinuitoare. Bucuria de-a mă juca, de-a jongla cu imaginaţia, de-a nu mă întreba dacă cumva „greşesc”. Bucuria de a vedea cum cuvintele mele se transformă în mod miraculos în nişte desene minunate şi cum personajele inventate în joacă, pentru copiii mei, prind astfel viaţă.

  1. Ce urmează să (mai) scrieți?

Anul acesta aștept cu mare nerăbdare să apară mai multe cărți în care Domnișoara Poimâine joacă rolul principal. E un personaj tare drag, care a căpătat un fel de viață proprie și de care se pare că mi-e greu să mă despart. Prima ar fi reeditarea poveștii de la care a început totul, Domnişoara Poimâine şi joaca de-a Timpul, a doua, o cărticică de Crăciun a cărei poveste se petrece tot în Regatul Timpului, apoi volumul doi al trilogiei pentru adolescenți Cronicile Domnișoarei Poimâine. La vară ar trebui să încep lucrul la volumul trei… Mai plănuiesc câteva cărți, inclusiv pentru adulți, dar deocamdată nu s-au „copt”.

  1. Ce vă place să faceți când nu scrieți?

Multe lucruri pe care nu am putut să le fac în ultimele luni… Să mă plimb aiurea pe străduțe, să văd marea, să stau în hamac și să citesc, să dansez, să călătoresc. Noroc cu cititul, că poate fi practicat oricând și oriunde!

  1. La ce folosește cititul? La ce v-a folosit și la ce vă folosește?

Iată, e un mijloc de-a călători când nu ai altceva la îndemână. Nu știu alt mod mai bun decât cititul pentru a ieși din propriile percepții limitate, din propria perspectivă mentală, din limitele micii felii de viață pe care o cunoști direct.

  1. Ce cărți ați reciti din perioada copilăriei?

Nu doar că „aș”, dar chiar recitesc constant cărți din perioada copilăriei. Încă am în biblioteca mea cărțile iubite din copilărie și le-am citit din ele și copiilor mei: Vrăjitorul din Oz, de Frank Baum, cu splendidele ilustrații ale lui Iacob Desideriu, Cipi, acest pitic uriaș, de Fodor Sandor, cu ilustrații de Livia Rusz, Aventurile lui Tom Sawyer, de Mark Twain, Aventurile lui Habarnam şi ale prietenilor săi, de Nicolai Nosov sunt doar câteva dintre cărțile citite și răscitite. Apoi, de când am devenit mamă, am descoperit, alături de copiii mei, scriitori pe care nu-i citisem în propria mea copilărie: de exemplu Roald Dahl și Maurice Sendak. Sau Octav Pancu-Iași și chiar Gellu Naum, pe al cărui Apolodor l-am cunoscut în viața de adult.

  1. Care e cel mai frumos aspect al carierei de scriitor?

Când ești scriitor de literatură pentru copii, contactul direct cu publicul este incredibil – căldură, curiozitate, bucurie, entuziasm.

  1. Un sfat pentru tinerii scriitori.

Să citească mult: un scriitor este, în primul rând, un cititor pasionat. Apoi să fie atenți și curioși la lumea din jurul lor. Să observe realitatea și felul în care se filtrează prin ei. Să-și cultive emoțiile și lumea interioară. Să fie mereu deschiși și curioși. Așa cum sunt, de fapt, copiii.

*Imagini din arhiva personală a autoarei.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *