Victoria Pătrașcu a absolvit Facultatea de Litere din București. Se bucură de o experiență de peste un deceniu ca redactor în presa scrisă, radio și televiziune, și aceeași artă a mânuirii cuvântului a orientat-o, începând din 2005, spre literatura pentru copii. În 2007 a câștigat premiul II la concursul de dramaturgie pentru copii „100, 1000, 1.000.000 de povești”, organizat de Teatrul Ion Creangă, cu piesa O poveste cu Bulbuc, care intră în bucluc. În 2008, Teatrul Național Radiofonic îi difuzează piesa Stejarul pitic, cel mai bun tătic, cuprinsă ulterior în cartea de povești cu același titlu. Debutează editorial cu povestea Ziua în care a fugit Somnul, care va fi, de asemenea, dramatizată. Alte cărți cunoscute ale Victoriei Pătrașcu sunt: Ela cea fără de cuvinte, O poveste de iubire, Șansa lui Bilețel, TiriBomBamBura, și, în colaborare cu Agenția Împreună, Zuralo și rotița fermecată și Cântecul lui Zurali. Din 2016, scriitoarea conduce Asociația Culturală „Ești Povești”, dedicându-se conceperii și susținerii de proiecte educaționale.
- Cât timp a durat până să începeți să scrieți cărți? Ce a declanșat momentul?
Destul de mult. Am povestit de mică, dar am debutat târziu ca scriitoare. Mai exact, la 38 de ani. Am crezut și cred că să împărtășești povești cu alții este cel mai frumos lucru din lume. Am avut nevoie însă de un timp mai îndelungat pentru a mă decide să arunc în lume poveștile din mine. Nu știu dacă pot să pun degetul pe axa timpului și să indic cu certitudine când și ce a declanșat nevoia de a scrie. Știu însă că au fost multe momente, începând cu copilăria mică și poveștile auzite de la bunica mea, care m-au pregătit pentru a deveni scriitoare. Au fost oameni și cărți care m-au ajutat să devin cine sunt.
- De unde vă vin ideile, inspirația?
Cred că orice scriitor va da un răspuns asemănător : din viață, din ceea ce trăiesc zi de zi. Sunt vorbe pe care le aud pe stradă, senzații trăite într-o dimineață, la cafea, când ascult păsările din plopul ce locuiește în fața ferestrei, întrebări ale copiilor pe care îi întâlnesc. Caut fără oprire idei în locuri ascunse, acolo unde de obicei nu odihnesc prea mult privirile noastre. Îmi plac ideile și zborul lor prin lume, dar și mai mult îmi place gestația, felul în care dintr-o idee se naște povestea. E ca o sămânță pe care o cultivi în propria minte și emoția și grija pentru soarta ei mă bucură nespus. Ca scriitor, adesea, nu ai habar dacă din ceea ce ai în minte va rodi o floare sau o bălărie. Asta pentru că poveștile, în ciuda a ceea ce se crede, au și o viață proprie, nu ascultă mereu de tine.
- Care e ingredientul necesar pentru ca o poveste să fie bună?
Știu și eu 🙂 ? Dacă știam, aș fi scris numai povești bune. Doar că, uneori, din aceleași ingrediente, se poate naște un tort delicios sau, alteori, o papară. Pot fi apreciate amândouă sau, în egală măsură, detestate. „Bun” este un termen relativ. Pot să spun doar ce caut eu la o poveste. În primul rând, vreau să mă surprindă, să mă poarte prin locuri pe unde eu și imaginația mea nu am mai umblat. În al doilea rând, aș vrea ca povestea să aibă ritm, o curgere pe care o asemăn cu o piesă muzicală.
- Care e unul dintre lucrurile pe care le-ați învățat din scrierea de cărți?
Să am răbdare. Cu mine și cu scrisul meu. Să scriu, dar mai ales să rescriu.
- Ce urmează să (mai) scrieți?
Tocmai a apărut la Editura Univers o carte, ilustrată de Oana Ispir, Gaston Tomberon, eroul din Aheron. Tot la Univers, va apărea în această toamnă O poveste cu ecou, iar la Editura Cartea Copiilor va apărea Dragonul 32, o poveste ilustrată de Cristiana Radu. Mai am în sertar o poveste în versuri, un roman pentru adolescenți, o piesă de teatru pentru copii și continuarea poveștii Ziua în care a fugit Somnul.
- Ce vă place să faceți când nu scrieți?
Să citesc cărți de tot felul și să merg la teatru. Îmi place să gătesc și cred că gastronomia e o mare artă, să călătoresc, chiar și până în Grădina Botanică, și să mă bucur de natură. Îmi mai place și să sporovăiesc cu prietenii la cafea, ceai sau un pahar de vin.
- La ce folosește cititul? La ce v-a folosit și la ce vă folosește?
E greu de dat un răspuns simplu, iar spațiul unui interviu nu cred că este suficient de mare.
Pragmatic, cititul îți pune cuvinte în cap, iar cuvintele înseamnă cunoaștere. Așadar, citind mai mult vom înțelege lumea mai bine. Mai departe, dacă vom înțelege lumea mai bine, avem șanse mai mari să facem lucrurile mai bine. Și acest gând ar trebui să ne călăuzească în fiecare zi.
Pentru mine, cititul este legat și de afect. Păstrez în mine senzații legate de citirea cărților și îmi dau seama cât de mult mi s-a îmbogățit paleta de sentimente. Tristețile, bucuria, furia, blândețea, curajul pot avea atâtea nuanțe. Am și sentimente al căror nume încă nu există.
Se poate trăi fără citit? Cu siguranță. Asta însă nu reprezintă o opțiune pentru mine.
- Ce cărți ați reciti din perioada copilăriei?
Recitesc periodic cărți din copilărie. De la Vântul din lună, de Eric Linklater, la seria cu Mary Poppins, Insula Misterioasă, Doi ani de vacanță sau Cei trei veseli năpârstoci.
Dar citesc și literatură contemporană pentru copii. Din România și din alte țări.
- Care e cel mai frumos aspect al carierei de scriitor?
Faptul că ai puterea să construiești lumi și personaje și că, de fiecare dată când scrii o poveste, mai deschizi o ușă către un univers necartografiat până în acel moment.
- Un sfat pentru tinerii scriitori.
Nu îmi permit să dau sfaturi. Călătoria unui scriitor trebuie să fie solitară, oricât de înspăimântător și greu de digerat ar fi acest lucru. Cursurile de scriere creativă și școlile de scriitori îți pot oferi doar niște unelte, dar nu îți pot da măiestria. Sigur, e bine să ai un ciocan atunci când bați un cui, dar unii au făcut-o și cu un bolovan la fel de bine sau chiar mai bine. De fapt, ca scriitor, nu prea ai certitudini, ci doar întrebări la care tot cauți răspuns. Scrisul este o căutare și un drum la capătul căruia habar nu ai ce te așteaptă. Poate să fie tărâmul fermecat sau o fundătură. Dar, dacă simți că ai o poveste de spus, eu zic că merită să îți asumi acest risc.
*Imagini din arhiva personală a autoarei.