Ştiaţi că pentru a înţelege arta este nevoie uneori de o muncă de detectiv?

Aţi încercat vreodată să analizaţi un tablou dintr-un muzeu de artă sau o pictură făcută de vreun prieten? Ce aţi simţit după câteva secunde de privit? Aţi reuşit să înţelegeţi ce a dorit autorul să transmită prin desen? În unele situaţii mesajul e simplu de înţeles, dar în altele este nevoie de o muncă de detectiv, deoarece semnificaţia tabloului poate fi descoperită doar după desluşirea unor indicii.

Unul dintre tablourile care ne solicită atenţia este cel pictat de Hans Holbein cel Tânăr, denumit Ambasadorii. La o primă vedere se pot observa doi bărbaţi care se sprijină de o masă plină de obiecte. Pe urmă, ne atrag atenţia două globuri, unul pământesc iar altul astronomic, cărţi şi instrumente muzicale. Prin intermediul acestor indicii ştim că cele două personaje au călătorit mult, că sunt interesate de astronomie, de muzică şi că sunt educate. Acestea sunt obiecte ce definesc preocupările ambasadorului Franţei în Anglia şi ale unui episcop francez din perioada Renaşterii (secolul al XVI-lea). Dacă cineva ar intra în camera voastră, ce ar putea afla despre voi uitându-se la obiectele pe care le-ar vedea?

Un alt tablou, care ne va ajuta de data aceasta să înţelegem mai bine semnificaţia sărbătorilor de iarnă şi a Crăciunului în special, este Buna Vestire şi am putea spune că e una din cele mai vechi benzi desenate. Arhanghelul din partea stângă transmite un mesaj femeii din partea dreaptă. Astfel, prin mesajul Ave gratia plena Dominus tecum (Bucură-te, cea plină de har, Domnul este cu tine), arhanghelul Gabriel transmite Mariei că va avea un copil. Isus, copilaşul născut în noaptea de 24 decembrie, este cel pe care îl sărbătorim de Crăciun.

Dacă doriţi să vedeţi cum arată anotimpurile ilustrate prin intermediul fructelor, florilor, legumelor şi a frunzelor, dar şi alte picturi care solicită priceperea şi curiozitatea, vă recomandăm să priviți imaginile cuprinse în volumul Arta pe înţelesul copiilor. Cartea albă. După această lectură vă propunem să păşiţi în lumea plină de culoare şi mister a unui muzeu sau a unei galerii de artă pentru a începe munca de detectiv.

Arta pe înţelesul copiilor. Cartea albă, de Amanda Renshaw şi Gilda Williams Ruggi, Bucureşti, Editura Arthur, 2017, 80 p.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *