Cristina-Beatrice Preda, născută în 2 martie 1996, și-a descoperit dorința de a scrie încă din clasa a III-a, când a primit o temă care i-a pus imaginația la încercare. Câțiva ani mai târziu, la o vârstă la care copiii își doresc doar să se joace, debutează în lumea scriitorilor cu cartea „Aventurile lui Tăpățel și prietenii lui jucăuși”.
Autoarea își ia inspirația de peste tot din jurul ei, din lucruri pe care noi le ignorăm sau le considerăm cât se poate de banale. Astfel, poveștile Cristinei Preda ies în evidență tocmai prin această însuflețire a unor obiecte pe care nu le întâlnim de obicei în povești, arătând că putem găsi magie în oricine și orice. Printre poveștile sale deosebite amintim Povești cu mămici și tătici, Vâj-vâj prin călimară, dar și povestea bilingvă Canarul pierdut = The lost canary.
1. Cât timp a durat până să începeți să scrieți cărți? Ce a declanșat momentul?
Momentul ,,deschizător de drumuri’’ a avut loc în clasa a III-a, când ni s-a dat ca temă redactarea unui dialog al prieteniei dintre un cățel și o pisică. Am luat în serios cerința, iar dialogul a sfârșit într-o compunere dintr-un caiet de biologie, pe care am lipit imagini, ca să arate ca o carte adevărată. Am urmat grâușorul de vis ce îmi încolțise în interior, am continuat să scriu povestioare cu tâlc, din preocupările specifice vârstei, și prima publicare a venit cu tresăltare de scotch și piuneze, la panoul școlii, pe foi scoase la imprimantă și capsate.
În clasa a V-a, un anumit creion cu părul vâlvoi mi-a aprins beculețul imaginației astfel încât, doi ani mai târziu, prietenul meu de pe hârtie și-a întins șuvițele colorate în cartea de debut: Aventurile lui Tăpățel și prietenii lui jucăuși.
2. De unde vă vin ideile, inspirația?
Absorb inspirația picătură cu picătură, din tot ceea ce îmi stă în preajmă: de la copilașii pe care îi întâlnesc la atelierele de lectură și creație pe care le organizez în grădinițe, școli, librării, din proverbele, citatele și legendele cărora le atribui o altă conotație, dintr-o ilustrație abstractă a unei cărți pentru copii, dintr-o frază subliniată cu creion negru a unui roman citit până târziu în noapte. Îmi plec urechea spre rumoarea naturii, la gâzele ce își duc traiul enigmatic pe firele de iarbă minuscule; îmi îngădui clipe în care să trag adânc în piept mirosul gerului și al pământului jilav, al florilor plantate în grădina blocului. Iau în minte câte o pâlnie și un microscop, care să mă tragă de mânecă acolo unde este vreo sămânță de poveste.
3. Care este ingredientul necesar pentru ca o poveste să fie bună?
Nu aș ști să denumesc ingredientul pentru ca o poveste să fie bună, verdictul se află indubitabil pe buzele micuților cititori. Sunt absolut convinsă însă de ecoul pe care scrisul îl are în viața mea: cel al Paradisului Copilăriei Nemuritoare, într-un timp cu o singură unitate de măsură: joaca.
4. Care este unul dintre lucrurile pe care le-ați învățat din scrierea de cărți?
Cel mai important aspect pe care l-am învățat din scrierea de cărți a fost să nu mai trec atât de des pe lângă minunile lumii ca o frunză în bătaia vântului, ci să mă opresc, să caut sensuri, să observ detalii, să fac analogii, să îmi potrivesc sufletul cu ele și să privesc totul cu uimirea de copil. Așa găsim un sâmbure de magie în orice.
5. Ce urmează să mai scrieți?
Am în lucru două manuscrise, despre care vă mărturisesc doar că descriu lumi fictive, personifică sentimente și tratează subiecte delicate, pe care nu le-am atins până acum în povești. Sunt nerăbdătoare să iasă la lumină, deși nu grăbesc niciodată procesul creativ. Lucrurile curg de la sine, îl evit pe ,,trebuie’’, savurez în întregime plăcerea de-a compune și mulțumesc lui Dumnezeu pentru această vocație care mă motivează din zi în zi mai mult.
6. Ce vă place să faceți când nu scrieți?
Atunci când nu scriu, îmi place să mă implic în diverse proiecte socio-culturale alături de colegii scriitori din Asociația De Basm, care promovează literatura contemporană pentru copii și adolescenți, îndeosebi în mediile vulnerabile. De curând, am lansat împreună un newsletter lunar cu știri despre literatura pentru copii, recomandări de cărți, piese de teatru și filme de animație din partea membrilor, idei de activități educative și distractive de încercat acasă sau în sala de clasă. Vă invit să aruncați un ochi pe pagina asociației și să vă abonați. Urmează alte giumbușlucuri.
Atunci când nu scriu, îmi place să susțin ateliere de creație într-un cinema din București, iar în timpul liber, când vremea ține cu mine, îmi iau o carte sub braț și citesc pe băncuța din fața blocului, mă plimb prin parc, stau la povești cu prietenele la un ceai cu vanilie sau la o înghețată cu caramel sărat, mă duc la teatru, la concert ori la film cu mami. În ultima vreme, colecționez mai multe amintiri decât lucruri.
7. La ce folosește cititul? La ce v-a folosit și la ce vă folosește?
Prin citit, trăim mai multe vieți într-una singură. Îmi folosește să mă reconectez cu emoțiile mele autentice și, în aceeași măsură, să mă transpun în pielea unor personaje față de care mă situez diametral opus în realitate, pentru a înțelege logica din spatele unor fapte și pentru a (re)cunoaște trăsături ale tipologiilor umane. Mi se pare formidabil că, la doar o pagină distanță, putem fi atât prinți, cât și cerșetori, plimbându-ne prin mintea unuia și a altuia, empatizând cu frământarea interioară și exuberanța fiecăruia.
8. Ce cărți ați reciti din copilărie?
Am copilărit cu schițele lui Ion Luca Caragiale, cu fabulele lui Jean de la Fontaine, poveștile și basmele lui Ion Creangă și ale Fraților Grimm, în Dumbrava Minunată a lui Mihail Sadoveanu, de veghe la trandafirul Bestiei, pe cărăruia cu cărămizi a Sperietorii de Ciori sau pe cea cu firimituri a lui Hansel și Gretel. Pentru toate aș da ceasul cu ani înapoi ca să le citesc pentru prima dată.
9. Care este cel mai frumos aspect al carierei de scriitor?
Ideile abia schițate în agendă. Satisfacția și curiozitatea creșterii personajului tău de la replică la replică. Primirea ilustrațiilor pentru viitoarea carte. Așteptarea exemplarelor de autor. Mirosul de tipar din cutia venită de la editură. Pregătirea lansării și a întâlnirilor cu micuții. Apoi, întrebările, reacțiile lor sincere. Amprenta pe care și-o pun în poveste. Modul în care aleg să vadă binele din oricare personaj negativ, schimbându-i destinul. Bilețelele sau desenele strecurate în sacoșa de atelier și descoperite acasă. Îmbrățișările din ușa clasei. Promisiunea revederii cu o poveste nouă. Aș fi nedreaptă să mă concentrez doar pe un aspect.
10. Un sfat pentru tinerii scriitori.
Scriitorii sunt și ei simpli căutători de înțelesuri ai fabricii cuvintelor, uneori se pierd în ele, alteori decojesc strat după strat până dau de miezul lor, stângaci înaintea unor coli albe cu perspectiva unei povești.
Le-aș sugera tinerilor scriitori să își ascută simțurile, să își asculte intuiția și să nu cadă pradă fricii de eșec sau de uși închise în nas, pentru că, odată zăvorâte, lasă spațiu celor predestinate.
*Imaginile fac parte din arhiva personală a autoarei.