A fost fiul mărețului Uther Pendragon, dar copilăria, în acele vremuri tulburi și primejdioase, și-a petrecut-o alături de temutul vrăjitor Merlin, în grija căruia fusese dat chiar de către tatăl său. Puterea acestuia de a vedea în viitor, și sfaturile potrivite, l-au ajutat să scoată din stâncă magica și faimoasa sabie Excalibur care îl făcea invincibil, dovedind în acest fel că este singurul îndreptățit să aibă pretenții la tron. Înțelept și neînfricat, el i-a condus pe britani în luptele împotriva invadatorilor saxoni și, astfel, a adus ordinea într-o țară devastată de barbari. A cioplit o masă rotundă dintr-un copac sădit de un zeu și a înființat ordinul cavalerilor Mesei Rotunde, iar împreună cu Lancelot, Gareth, Percival sau Galahad a avut parte de numeroase aventuri. Pe drept cuvânt, unul dintre cele mai cunoscute personaje din literatură, ale cărui fapte de vitejie sunt cunoscute și celebrate de aproape o mie de ani.
Toți cunoaștem legenda regelui Arthur (căci despre el este vorba după cum bine v-ați dat seama) și câteva povești despre el și vitejii cavaleri loiali cu care se înconjura, dar povestea aceasta, vă asigur, n-ați mai auzit-o niciodată. Roman de ficțiune istorică, bazat pe legendele medievale, se spune că ar fi cartea preferată a autorului. Vocea autorului este înlocuită cu cea a Gwynei, fetița sclavă adoptată de Myrddin, prin vorbele căreia aflăm că, spre deosebire de felul în care apare în toate celelalte povești, Arthur este, de fapt, un celt avid de putere, ale cărui mit, legendă și reputație sunt inteligent fabricate și răspândite chiar de Myrddin, bardul viclean care se dădea, la rândul lui, un mare vrăjitor.
Un roman surprinzător despre cum oamenii văd exact cât îi lași să vadă. Despre cavaleri viteji care nu sunt deloc cavaleri, ci doar războinici îndârjiți, despre vrăjitorii care sunt doar simple scamatorii. Despre duhuri, spirite și zei care nu există, și totuși, în ceva trebuie să crezi. Despre cum ești ajutat să devii un semizeu, dar ajungi chiar și tu să crezi în poveștile inventate pentru ceilalți. Într-un cuvânt, despre nașterea unui rege de legendă, apărătorul Britaniei și învingătorul saxonilor cotropitori, totul cu ajutorul unui vraci, dar nu unul oarecare, ci însuși vraciul poveștilor. Despre cum, uneori, ucenicul se poate apropia foarte mult de învățătorul său, care, la rândul lui, face totul pentru a-l proteja. Și nu în ultimul rând, despre puterea infinită a imaginației.
Aici odihnește Arthur, de Philip Reeve, trad. de Iulian Bocai, Iași, Polirom, 2022, 312 p.