Plutise leneș în apa neagră plină de pești sclipitori a Lacului Cerurilor, iar acum, și fără să înțeleagă ce se întâmplase, lumina de aur, stridentă și amețitoare, îi ardea ochii. Oare era prizonier, el, cea mai puternică dintre creaturi, el a cărui răsuflare putea frânge copacii, el a cărui forță putea susține pământul? Și, oare, cine – animal, nemuritor, om – ar îndrăzni să-l insulte astfel? Forța și puterea nu-i mai erau de niciun ajutor în acel gol strălucitor. Nu conta că era indestructibil și invincibil, pentru că nu avea cu cine lupta. Era atât de obosit. Știa deja că nu-i mai rămăsese decât un singur lucru de făcut, atunci, pentru prima oară, deși nu știa unde se află, în cer, pe pământ sau pe mare: să ceară ajutor. Nu-i mai rămăsese nimic, doar lunga așteptare și dorul de întunecimea lui serenă, dorul cumplit ce-l apăsa mai tare decât povara din spinare. Voia să se întoarcă acasă.
Dacă vrei să afli cine este creatura magică care aduce iarna, la fel cum Dragonul albastru aduce primăvara, și cine este muritorul care a reușit s-o înlănțuie, citește cartea!
Vino în orașul Muntelui fără Capăt și pe al cărui Vârf ce Ține Luna se întâlnesc pămânul, marea și cerurile. Muntele sfânt unde trăiește Spiritul Muntelui, bătrânul cu multe nume, și care putea vorbi atât cu Împăratul de Jad din ceruri, cât și cu Regele Dragon al Mării.
Află cine este nemuritorul care a salvat oamenii atunci când s-au prăbușit cei patru stâlpi ai cerului, iar Râul Înstelat fremătând de creaturi monstruoase a ieșit din matcă inundând pământul.
Zboară cu BaiMa până în Orașul Razelor Strălucitoare de Lună și care odinioară se numea Orașul Marilor Depărtări, pentru a-l întâlni pe regele ce-și avea uriașul palat în Orașul Interior.
Călătorește apoi împreună cu Pinmei și cu Yishan spre mărețul Palat de Cristal ca să-l întâlnești pe Regele Mării și să descoperi astfel fascinanta lume de sub ape. Vino să descoperi pietrele ce trăiesc pe Fundul Mării și care mereu visează să devină altceva, deși acolo, în lumea lor, pot lua orice înfățișare. Dar, pentru că doar muritorii pot crea amintiri ce dăinuie, ele au nevoie de ajutorul lor ca să nu uite cine sunt și care este rostul lor.
Și, nu în ultimul rând, s-o cunoști pe Amah, vestita Povestitoare ce poate face timpul să dispară și ale cărei puteri magice îi poartă pe cei ce-o ascultă pe tărâmuri la care nici n-au visat. Ajută-ne să aflăm dacă o perlă de dragon poate fi Piatra Luminoasă Care Aprinde Noaptea, pentru că de ea depinde salvarea lui Amah, și nu numai.