Ana Alfianu s-a născut în 1979 la Brașov și a studiat Conservarea și Restaurarea Operei de Artă, la Universitatea „Lucian Blaga” din Sibiu, iar în prezent se afirmă prin ilustrațiile și scrierile sale, rafturile librăriilor și ale bibliotecilor fiind pline de titluri la care aceasta a contribuit în diferite feluri. Ana Alfianu este, cu siguranță, un artist complet, care înțelege și declară faptul că în spatele oricărui tip de artă nu este în primul rând inspirație, ci o muncă îndelungată.
Printre cărțile ilustrate de Ana Alfianu amintim 1001 de nopți: basme arabe, Băiatul care nu credea în Moș Crăciun, Ina și ariciul Pit: aventuri în aparatul de fotografiat al bunicului și O călătorie prin univers: astrofizica povestită, dar și Val și Cetatea Sufletelor și Tue, uriașul de gheață, de care s-a ocupat în totalitate, aparținându-i atât ilustrațiile, cât și textul. Cel mai cunoscut personaj ilustrat de Ana Alfianu este, cu siguranță, Val, protagonistul din Val și Cetatea Sufletelor, pe care îl trimite într-o aventură în căutarea Cetății Sufletului, pentru a-l găsi pe bunicul său.
1. Cât timp a durat până să începeți să scrieți cărți? Ce a declanșat momentul?
Într-un fel, am scris încă de mică, deoarece am ținut jurnal începând cu clasele primare. Dar cartea cu Val am scris-o relativ târziu, după vârsta de treizeci de ani. N-aș spune neapărat că a fost vorba de un moment anume, declanșat de vreo întâmplare sau decizie clară. Mai degrabă, așa cum se petrec de obicei lucrurile din viața noastră, a fost vorba de o succesiune de mici întâmplări care au dus la apariția ideii cărții și mai apoi la scrierea și ilustrarea ei.
2. De unde vă vin ideile, inspirația?
Ideile pot veni din multe zone, dar mai ales din anumite trăiri oarecum cronicizate și care se cer rezolvate practic, într-o formă sau alta. Sau pot veni din alte cărți, dintr-o plimbare prin pădure, dintr-un dialog cu un prieten, dintr-un vis, dintr-o necesitate stringentă de a reface lumea mea mică și de a o aranja într-o formă mai suportabilă. Cât despre inspirație, am avut prea rar parte de așa ceva, și de obicei a fost urmarea unui parcurs îndelungat și variat, o consecință, mai mult decât un punct de pornire. După ce greșești de multe ori în încercările de a scrie sau de a desena, un paragraf reușit sau o ilustrație bună pot părea rezultatul inspirației, însă de cele mai multe ori acea sclipire are în spate zile și săptămâni de muncă, de gândire, de îndoială, de ratare.
3. Care e ingredientul necesar pentru ca o poveste să fie bună?
Cred că este vorba de mai multe elemente necesare. Vorba aceea, cu o floare nu se face primăvară. Dar autenticitatea probabil contează foarte mult. Și umorul, și mânuirea cu îndemânare a narațiunii. Apoi aș adăuga creditarea cititorului copil cu inteligență: copiii înțeleg mai mult decât ne imaginăm noi, iar dacă nu înțeleg, intuiesc, iar dacă nu intuiesc acum, în creierul și în inima lor a fost sădită o întrebare, o sămânță care va da rod și va fi înțeleasă la timpul potrivit.
4. Care e unul dintre lucrurile pe care le-ați învățat din scrierea de cărți?
De fapt, eu am scris până acum foarte puțin și la intervale relativ mari de timp, așa încât am învățat doar un pic despre disciplină și despre exercițiul zilnic al perseverenței și al împăcării cu mine însămi.
5. Ce urmează să (mai) scrieți?
În viitorul apropiat nu voi mai scrie nimic, însă voi publica la începutul anului viitor un roman de aventuri pentru copii, scris recent. Se numește „Peter Haas și fantoma din Kronburg” și este prima mea încercare de acest fel.
6. Ce vă place să faceți când nu scrieți?
Mă simt foarte bine plimbându-mă pe potecile din jurul casei. Locuiesc în Brașov și am munții și pădurile foarte aproape. Altfel, îmi plac lucrurile obișnuite: poveștile cu prietenii, cititul, înotul, filmele, o plimbare urbană cu muzica în căști.
7. La ce folosește cititul? La ce v-a folosit și la ce vă folosește?
Lectura este unul dintre acele lucruri rare care sunt în același timp necesare și aducătoare de bucurii incredibile. Dacă ar fi doar folositor, ca spălatul pe dinți, nu prea ar avea farmec, nu? Oricum, printre altele, cititul mă scoate din mine și mă leagă de lume, sau, dimpotrivă, mă ajută să mă regăsesc și să mă înțeleg mai bine într-o anume etapă a vieții. Și poate face asta în multe feluri: mă răscolește, mă indispune, mă pune pe gânduri, mă încântă până la extaz, mă lovește în plex și mă lasă fără aer, mă recompune și mă curăță. Întrebarea dumneavoastră nu are un răspuns finit.
8. Ce cărți ați reciti din perioada copilăriei?
Recitesc aproape în fiecare an câteva cărți de care nu mă voi despărți niciodată. Am să numesc doar patru dintre ele: Alice în Țara minunilor de L. Carroll, Aventurile lui Tom Sawyer de Mark Twain (ambele în traducerea delicioasă a Fridei Papadache), Basme de Wilhelm Hauff și Trei grăsani de Iuri Oleșa. Sunt și altele, minunate și necesare nostalgii la care revin ca apele fluxului la țărmul mării.
9. Care e cel mai frumos aspect al carierei de scriitor?
Și aici sunt mai multe: un anume fel de singurătate; un anume fel de aventură a căutării și a descoperirii; cititorii.
10. Un sfat pentru tinerii scriitori
Mi-e foarte greu să dau sfaturi, din tot felul de motive. Copiii sunt atât de diferiți între ei, încât ce i se potrivește unuia nu i se potrivește altuia, și așa mai departe. Exact ca în cazul oamenilor mari. Însă probabil lucrul pe care îl poate face oricare dintre noi este să citească mult și cu sete. Dacă dorința de a scrie se va dezvolta în timp, cărțile altora vor fi cei mai buni sfătuitori.
*Imaginile fac parte din arhiva personală a autoarei.