„Lămpița și băiatul-sirenă”, de Annet Schaap

Este înalt și cenușiu și ca să ajungi sus trebuie să urci șaizeci și una de trepte. Ușa care acoperă lentila este grea și ruginită, iar pentru a aprinde fitilul trebuie să ții minte să ai mereu la tine chibrituri uscate. În nopțile întunecate sau în cele cu lună, deopotrivă, își împrăștie lumina peste micul oraș și peste întinderea de mare călăuzind navele. Da, farul este foarte important.

Nimeni nu-și mai face timp pentru ea. Mama a plecat, mult-mult prea devreme, iar tatăl este atât de ocupat… să-și plângă de milă. Nici furtunii nu-i pasă de ea, a venit pe neașteptate colorând cerul într-o nuanță înfricoșătoare, plumburie, alungând soarele și, mai apoi, stelele și luna. Vântul parcă ar avea chef de joacă, dar acum nu e timp de asta, și-apoi a mai venit și grindina. Și e deja întuneric, iar farul de care trebuie să se îngrijească stă neclintit, mai întunecat decât noaptea ce s-a lăsat. Nu mai sunt chibrituri, dar ea, Lămpița, mai curajoasă decât toți, va rezolva și problema aceasta.

Valurile, monștri înalți și verzi, izbesc turnul farului de parcă ar vrea să-l strivească. Dar nu el este în primejdie, nici bărbatul dinăuntru, ci navele care ar putea fi împinse în golf, și o fetiță care înfruntă apa neagră ca smoala și vijelia din jurul ei. Vântul din ce în ce mai turbat nu contenește s-o necăjească, se rotește amețitor în jurul ei până îi smulge coșul din mâinile înghețate, și dus a fost. Era la mijlocul drumului dintre port și far, dar ce folos, fără chibrituri nu mai are de ce să meargă acasă. Nici să înoate nu mai are rost.

Și atunci, în acel moment, două lucruri se întâmplă: brațe reci o prind și îi ridică fața deasupra apei, ducând-o către insula farului, în vreme ce, în larg, o corabie, lovită de stânca din mijlocul golfului, se scufundă.

Acel moment le schimbă viața pentru totdeauna: tatăl este sechestrat în turn, iar Lămpița este dusă la Casa Neagră, Casa Amiralului – mare, întunecată și murdară, unde va trebui să muncească timp de șapte ani pentru a-și plăti partea ei de datorie. Și unde, de-a dreptul înfricoșător, se spune că locuiește și un monstru. O ciudățenie care iubește apa rece și catifelată, care stă în întuneric și doarme sub pat deoarece nu-i place soarele, care mușcă pe oricine încearcă să se apropie, dar care ar face orice pentru a fi demn de tatăl pe care îl iubește mai presus de toate. Lămpița este nu doar curioasă, ci și foarte curajoasă. Și astfel descoperă că așa-zisul monstru este Eduard, un copil special căruia îi plac cărțile și hărțile, care își dorește enorm să învețe să meargă și să devină un om al mării precum tatăl său, un băiat care, pur și simplu, vrea să nu mai fie singur.

Te așteaptă o aventură în care vei întâlni atât oameni, cât și creaturi mitice. Fii alături de Lămpița în încercarea ei de a schimba lucrurile în bine pentru cei care sunt diferiți și nu au pe nimeni de partea lor. Află cine sunt Diamant Strălucitor și celelalte ființe cu păr verde mătăsos precum algele, ce trăiesc dincolo de Stâncile Albe, cine sunt pirații binevoitori, dar și oamenii fără de inimă cărora nu le pasă de nimic în afară de bani.

Lămpița și băiatul-sirenă, de Annet Schaap, ilustrații de Annet Schaap, traducere de Irina Anton, București, Pandora M, 2021, 327 p.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *