Uri Shulevitz locuiește astăzi la New York (deși niciodată n-a intenționat să rămână acolo mai mult timp decât ar fi fost necesar pentru a-și continua studiile de artă), pentru că viața te duce unde vrea ea. Înainte de New York a locuit în Israel, unde familia emigrase la dorința tatălui său, și au fost, după cum el însuși mărturisește, zece ani fericiți. După încă o călătorie înapoi în timp, ajungem la sfârșitul anului 1946 și găsim familia, bucurându-se în sfârșit de libertate, în Franța, la Paris. Abia atunci și acolo, după nesfârșitele călătorii clandestine, cel mai adesea la adăpostul întunericului, copilul Uri a înțeles de ce i se spune Orașul Luminilor. Franța, unde nou-inventatul antibiotic, penicilina, îl salvează de o gravă boală infecțioasă, care la rândul ei îl salvează de o școală total nepotrivită (unde benzile desenate, romanele de aventuri sau filmele de capă și spadă erau strict interzise). Și din nou Paris – orașul în care băiatul singuratic căruia i se spunea sale étranger (străin murdar) și-a făcut o mulțime de prieteni: Alexandre Dumas, Paul Féval, Charlie Chaplin, Stan și Bran, Jack London, Edgar Allan Poe, spadasini, pirați, cowboy, vânzătorii de cărți ce-și aveau tarabele de-a lungul Senei.
Acum are optzeci și nouă de ani și, chiar dacă se mândrește cu o memorie destul de bună, este uimit de cât de mult își amintește din întâmplările ce i-au marcat copilăria, în fapt, întreaga viață.
S-a născut pe 27 februarie 1935, în Varșovia, Polonia. Și după ani întregi de călătorii, acum mai călătorește doar în cărțile sale. Tocmai despre aceste prime călătorii, neplanificate, primejdioase și mai ales nedorite, vei putea afla citind cartea – opt ani din viața unui copil polonez și a părinților săi, refugiat din calea dezastrului, și care avea doar patru ani atunci când, în prima zi din septembrie 1939, avioanele naziste au împânzit cerul aruncând bombe incendiare și bombe cu explozibil puternic, iar Vistula părea să nu mai aibă suficientă apă pentru băut și gătit.
Exilul a început într-o dimineață mohorâtă, pe o ploaie măruntă și rece, când camionul de contrabandiști a lăsat în urmă o Varșovie în ruine. A urmat apoi drumul pe jos până la Bug, fluviul ce despărțea Polonia ocupată de naziști de Polonia ocupată de sovietici, Belarusul sovietic de unde un tren i-a dus până la Bialystok, orașul în care mâncarea se găsea din abundență în vitrinele magazinelor… doar că era din ipsos pictat. Urmează Grodno, satul Iura de lângă Marea Albă (unde părea că e mai rece chiar decât în țara lui Moș Gerilă), apoi lunga călătorie spre sud, în trenuri de marfă, pe care le puteai aștepta chiar și săptămâni întregi, către Turkistan, și unde timp de trei ani, cu ierni înghețate și veri fierbinți, foamea cruntă i-a însoțit în permanență. Terminarea războiului și călătoriile pline de obstacole spre casă, în trenuri supraaglomerate ale Crucii Roșii sau în marfare, din nou Polonia, apoi Cehoslovacia, Austria, Germania. Și, în sfârșit, Franța.
Un copil, un periplu pe două continente, o continuă luptă pentru supraviețuire. Citiți cartea!