Ce te faci când, exact de ziua ta (și cred că ești de acord cu mine, să împlinești paisprezece ani nu-i de colo), cea mai importantă ființă din viața ta dispare, iar tu nu poți înțelege de ce s-a întâmplat asta oricât ți-ai bate capul. În regulă, poate n-am avut noi cea mai bună relație, dar chiar și așa. La ora ceaiului absența mamei încă nu mă îngrijora prea tare, mai ales că nu era pentru prima oară când lipsea de acasă, iar cadourile le primisem deja: o trusă de desen (îmi place să desenez, deși priceperea mea este cam limitată), o carte cu titlul Semnificația florilor: cu observații despre mesajele transmise de evantaie, batiste, peceți de ceară și timbre poștale și o cărticică despre cifruri.
A doua zi însă, văzând că tot n-a apărut, am pornit s-o caut prin împrejurimi. Aveam din ce în ce mai multe întrebări și niciun răspuns, așa că îngrijorarea mea a ajuns la maxim. Am anunțat poliția și am trimis două telegrame identice, una în Pall Mall și cealaltă în Baker Street, fraților mei mai mari, muuuult mai mari, în speranța că mă vor ajuta s-o găsesc. Dar ce să vezi, atunci când au ajuns la conac, intrând în camerele mamei și văzând dezordinea lăsată, au ajuns la concluzia că ea mereu a fost mai ciudată și că, probabil, suferind o criză de isterie, și-a luat lumea în cap. De fapt, mama este o femeie de caracter, deschisă la minte, susținătoare a dreptului de vot pentru femei și a reformei vestimentare. Dar, bineînțeles, niciun bărbat din Anglia victoriană (deci nici frații mei) nu poate înțelege un suflet de artist. În mine văd doar o fetiță neglijată, bună de nimic și care, pentru a primi educația adecvată unei tinere doamne, trebuie neapărat să meargă la internat.
Așa că nu mai e timp de pierdut, trebuie să încep să fac planuri. Am trecut peste orice frustrare, m-am prefăcut să sunt de acord cu ei, dar în mintea mea știam exact ce urmează: eu am s-o găsesc pe mama, și asta fără să aștept cel mai mic ajutor din partea lor! Și eu pot fi rațională (chiar dacă sunt doar o domnișoară), pot descoperi indicii și dezlega mistere. Uite, în timp ce fratelui meu, marele detectiv, nu i s-a părut important ce fel de bagaj a luat mama cu ea, și nici la ce i-ar fi folosit pălăria aceea înaltă (în care sunt aproape sigură că ascunsese un fișic gros de bancnote), eu cunosc și înțeleg perfect sistemul secret de comunicare al doamnelor doar folosindu-și accesoriile, coduri secrete ce ascund gesturi de rebeliune și sfidare.
O noapte de nesomn m-a făcut să-mi dau seama că de fapt mama mi-a lăsat un mesaj, exact în cărticica cu cifruri de care n-am fost chiar așa de încântată, și pe care l-am descifrat cu ajutorul cărții despre semnificația florilor. Și apoi am găsit banii. Da, pot spune că semăn cu mama mai mult decât credeam până acum.
Te invit, deci, să faci cunoștință cu Enola, căci așa mă cheamă, cel mai nou – și mai inteligent! – detectiv din Londra anului 1888. Un adevărat perditorian, profesionist, logic și științific. Să-i cunoști pe frații mei (și aici cred că vei avea parte de o mare surpriză!) și pe tânărul marchiz (mai mult sau mai puțin dispărut).
P.S. Poate vrei să afli și cui i-am trimis primul meu mesaj cifrat și dacă am primit răspuns.