Vă invităm la Concursul Național de Lectură „Bătălia Cărților”, ediția a XI-a!

Dragi copii, vă anunțăm cu bucurie că lansăm cea de-a XI-a ediție a Concursului Național de Lectură „Bătălia Cărților”!

Sunteți curioși să descoperiți titlurile pe care vi le propunem anul acesta? Vă invităm să vizionați un scurt videoclip de prezentare, care să vă stârnească pofta de citit: https://www.youtube.com/watch?v=SJtsxLu4das

Perioada de lectură se va desfășura între lunile martie și septembrie, timp în care veți avea ocazia să vă cultivați plăcerea de a citi, să vă exprimați în scris gândurile și impresiile în urma lecturii, să vă împărtășiți preferințele cu alți prieteni ai cărților și să lansați la rândul vostru îndemnul spre lectură.

Pentru a participa la „Bătălia Cărților”, secțiunea 11-13 ani, tot ce trebuie să faceți este:

  • să completați un formular de înscriere (vă puteți înscrie pe toată durata de desfășurare a concursului);
  • să citiți cele 10 titluri incluse în concurs, până în luna septembrie 2024;
  • să completați câte o Fișă de lectură pentru fiecare carte citită;
  • să acordați puncte de la 1 la 5 pentru fiecare carte citită, în Carnetul de lectură, pe care îl veți primi începând cu prima carte restituită la bibliotecă;
  • să vă alegeți cartea preferată din cele 10 citite, pe care să o susțineți în cadrul dezbaterii „Convinge-mă să citesc!” din finala concursului.

Detalii suplimentare găsiți accesând Regulamentul concursului, precum și la secțiile pentru copii de la Sediul central și din cadrul filialelor de cartier.

Vă așteptăm cu drag să participați și să vă bucurați de experiența lecturii. Pentru că Lectura te face învingător!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *