„Orfanii apelor”, de Struan Murray

Astăzi ești norocos, cititorule, deoarece am să te iau cu mine într-una din cele mai neașteptate călătorii, o aventură ce, cu siguranță, o să te țină cu sufletul la gură. O să mergem într-un oraș misterios, cenușiu, scufundat în mare parte în apele oceanului, deși construit pe un vârf de munte, și unde fiecare locuitor poate fi gazda unui parazit, care-i ocupă corpul și-l face să acționeze după bunul său plac. Este ultimul oraș de pe Pământ!

Un zeu antic nefast, Vrăjmașul sau Inamicul cum este el numit, și-a înecat toți frații-zei, rămânând singurul, iar acum se concentrează asupra Orașului și a ultimilor reprezentanți ai umanității.

Dar nu te speria, tu o să fii în siguranță! Alături de noi va fi și Anna, buna mea prietenă, poate arogantă și reticentă, un pic hoață de buzunare, dar loială. Și Seth, băiatul salvat de mine, misterios, sarcastic și cam ursuz, total lipsit de amintiri.

Orașul nostru poartă semnele catastrofei pretutindeni. De câte ori valurile se retrag, ies la iveală și străzile mai joase, dar nu fără a purta semnele specifice: midii lipite de pervazuri, pești zvârcolindu-se pe trotuare. Singurul loc din Oraș cu puțină vegetație se numește Oaza, deși nu este cel mai potrivit nume, având în vedere că pe fâșia îngustă de pământ cenușiu și nisipos cresc doar o duzină de meri pricăjiți și răsuciți.

Mai sunt și alte insule în jurul Orașului, de mici dimensiuni, dar sunt folosite exclusiv pentru vânătoare și agricultură, iar accesul este restricționat. Doar de acolo se poate aduce mâncare, iar monopolul este deținut, bineînțeles, de către vânătorii de balene, sau lorzii balenelor cum sunt ei numiți, și care practic controlează Orașul.

Povestea începe în dimineața când am descoperit pe acoperiș o balenă eșuată și toți cei care au fost martori la acest eveniment neobișnuit și-au pus aceeași întrebare: cine este și de unde a apărut acea creatură ciudată. Locuitorii Orașului, care se află într-o constantă căutare a ființei posedate, au devenit din ce în ce mai suspicioși și, datorită faptului că Inamicul poate avea control asupra oricui, ei au crezut că ființa salvată este o Gazdă. Doar eu, Ellie, știu adevărul, așa că, împreună vom intra într-o cursă contracronometru pentru a o salva de la execuție, iar pentru asta va trebui să-mi folosesc toată inteligența și toate invențiile. Iar tu, bineînțeles, mă vei ajuta! Nu va fi deloc ușor, deoarece Inchizitorii sunt răi și cruzi, iar ordinul lor conduce de fapt Orașul. O să citim împreună și extrasele din Jurnalul lui Claude Hestermeyer, o fostă Gazdă, unde acesta și-a înregistrat gândurile, înainte ca Inamicul/ Vrăjmașul să devină din ce în ce mai puternic și să pună stăpânire pe mintea sa.

Așa că, cititorule, dacă ni te alături în această aventură, îl vei cunoaște pe acela care poate îmblânzi furia apelor îmblânzind valurile și poate vorbi cu balenele. Vei vedea adevărata față a lui Finn și vei înțelege cine este monstruozitatea cu piele gri și ochi ca două găuri negre.

Orfanii apelor, de Struanm Murray, ilustrații de Manuel Šumberac, București, Corint Junior, 2021, 400 p.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *