„Insula orfanilor”, de Laurel Snyder

Ne adăpostește și are atât de multă grijă de noi. Nu ne cunoaștem părinții, dar ea este aici, cea mai bună, cea mai frumoasă, cea mai darnică. Nimic nu ne poate face rău, până și albinele sau șerpii sunt inofensivi. Ne-a învățat să umblăm desculți, iar picioarele noastre sunt acum puternice, așa că nimic nu ne poate răni. Da, știu că poate nu-ți vine să crezi, dar ea are această putere magică de a ne ține în siguranță, singura condiție fiind aceea de a lucra împreună, ca o familie, și să respectăm acele câteva reguli, care de altfel nu au alt scop decât acela de a ne ajuta să trăim cât mai bine și să nu ne lipsească nimic. Doar pe ea o avem, ea este o… Insulă.

O dată pe an, sunetul cristalin al unui clopot ne cheamă pe plajă, vestind că a sosit iarăși vremea pentru o Schimbare. Și atunci, ca de fiecare dată, fără nicio excepție, noi, orfanii Insulei, lăsam deoparte orice îndeletnicire și fugim, mâncând pământul, până la golf. Acolo, într-o liniște deplină, privim țintă valurile albe ce se sparg furioase de țărm și așteptăm cu sufletul la gură misterioasa barcă ce se ivește din ceața densă ce înconjoară insula. Anul trecut ni l-a adus pe Sam, anul acesta așteptăm o fată.

Și uite-o, bărcuța se apropie de mal, proptindu-și prova verde în nisip, și aducând o fetiță atât de mică și de tăcută încât la un moment dat am crezut că barca e goală. Acesta este momentul în care eu, Jinny, cea mai mare dintre copii, devin oficial Matura, fetița devenind protejata mea. Trebuie s-o învăț să se descurce cât mai bine pe insulă, să supraviețuiască. Și, cel mai greu lucru din lume, trebuie să învăț s-o iubesc, chiar dacă venirea ei înseamnă plecarea celui mai bun prieten. Este una din regulile ei, ale Insulei, nu o putem înțelege sau explica, așa a fost dintotdeauna: un copil vine, altul pleacă. Dar da, chiar dacă mă simt pierdută și infinit de tristă, o să încerc să mă supun, o să-i arăt fetiței plaja ce se întinde la nesfârșit, până în cealaltă parte a insulei, plină de bălți cu pești diafani, și stelele de mare din apa mică de dincolo de stânci; o s-o duc pe dune și în oaza luxuriantă plină cu pomi fructiferi, tufe cu fructe de pădure și găini gălăgioase; o să-i arăt pârâul și preria cu ierburile ei înalte, stupii și colonia de pisici neîmblânzite.

Timpul trece atât de repede, curând va trebui să părăsesc acest paradis și nu vreau deloc acest lucru. Pentru că, oricât am încercat, întrebările mele nu au nici un răspuns. Prietenul meu Deen mi-a spus, înainte de a pleca, că trebuie să fiu optimistă, dar totuși… unde ne duce barca și care va fi viața noastră după aceea sunt lucruri total necunoscute.

Misterioasa barcă fără echipaj se va ivi din nou dintre cețurile grele ce înconjoară Insula aducând un băiat, și atunci va fi rândul meu să plec. Tu ce crezi că se va întâmpla?

Dacă vrei să știi mai multe despre Insulă și despre felul în care trăim, dacă vrei să afli ce hotărâre am luat atunci când mi-a venit rândul să plec în necunoscut și care sunt motivele pentru care Insula pare să se răzbune, citește cartea!

Insula orfanilor, de Laurel Snyder, traducere de Alex Moldovan și Mariana Buruiană, București, Editura Arthur, 2019, 272 p.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *