„Petunia”, de Roger Duvoisin

Într-o zi frumoasă și însorită, gâsca Petunia hoinărește pe pajiște, când din iarbă îi atrage atenția un lucru ciudat și nemaipomenit. Cum ar fi putut să nu-l observe? Doar e de culoare roșie! Uite și câteva indicii: e ceva care se deschide, dar nu e floare, te hrănește, dar nu e mâncare… Și Ionuț ducea așa ceva sub braț, își aduce aminte Petunia. Nu mai încape îndoială, e o CARTE! S-ar putea ca ziua aceasta să fie cea mai importantă zi din viața Petuniei, pentru că a auzit ea o vorbă: „Cine are cărți și ține la ele e înțelept.”

Petunia își așază cartea sub aripă ca pe o comoară și o duce cu ea peste tot, ținând capul sus, atât de sus încât gâtul i se face luuuuung, lung de tot. Cine mai e ca ea? Gata, de acum s-a zis cu toate vorbele rele din partea animalelor cum că Petunia ar fi o gâscă prostuță. Și să poftească să o întrebe orice! Ea, Petunia, gâsculița înțeleaptă, va ști să le ajute să iasă din necaz și le va da cele mai bune sfaturi. Cel puțin, așa crede ea. Pentru că, vedeți voi, nici cocoșul Crăișor, nici găina Ida, nici cățelul Vijelie, nici căluțul Spic și nici pisica Puf nu au parte de noroc ascultând-o pe Petunia. Iar atunci când „înțelepciunea” ei de gâscă face „BUM!”, nu-i rămâne decât să descopere cum se folosește de fapt o carte.

Vă invităm și pe voi, dragi copii, să vă așezați comod și să descoperiți toate minunățiile care se ascund într-o carte.

Petunia, text și ilustrații de Roger Duvoisin, București, Portocala Albastră, 2022, 32 p.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *