Inițiat în anul 2020 de autorul și profesorul de benzi desenate Mihai Ionuț Grăjdeanu, acest concurs național de benzi desenate, unic în plan mondial, se desfășoară anual sub egida Comitetului Olimpic și Sportiv Român, a Academiei Olimpice Române și sub patronajul Comisiei Naționale a României pentru UNESCO. Scopul organizării acestui concurs îl reprezintă promovarea tinerelor talente din învățământul primar, gimnazial și liceal. Tema anului 2023 a fost dedicată Jocurilor Olimpice din Antichitate, o temă foarte complexă, prin care participanții au încercat să redea sub formă de planșă desenată cel puțin una dintre valorile olimpismului: spiritul de echipă, fairplay-ul, excelența, prietenia, bucuria de a câștiga un concurs.
Dragi copii, de curând au fost afișate rezultatele Olimpiadei de Benzi Desenate, ediția 2023, pe care le așteptam cu toții!
Dorim să vă felicităm pe toți cei care ați câștigat premii și mențiuni, dar vrem de asemenea ca voi, toți copiii înscriși la acest concurs prin intermediul bibliotecii județene, să fiți convinși de aprecierea noastră pentru pasiunea pe care o aveți pentru cea de-a noua artă și pentru minunatele benzi desenate realizate! Așadar, felicitări tuturor, dragii noștri, pentru reușite, inspirație, perseverență!
Adresăm mulțumirile și felicitările noastre graficianului și ilustratorului Adrian Barbu, care a îndrumat copiii înscriși la atelierele de benzi desenate, organizate în fiecare an de către Secția pentru copii a bibliotecii județene, în realizarea benzilor desenate participante la Olimpiadă! De asemenea, felicitări tuturor cadrelor didactice implicate în acest proiect!
Câștigătorii își vor primi diplomele și premiile la bibliotecă, la o dată care va fi anunțată curând, iar diplomele de participare vor fi oferite în format electronic tuturor celor care nu au urcat pe podium sau care nu au primit mențiuni.
Ne revedem anul viitor la ediția a V-a, cu multă încredere în forțele proprii, cu experiența și cunoștințele acumulate anterior și cu dorința de a fi mulțumiți de felul în care creativitatea reușește să fie redată într-o bandă desenată, care poate fi și premiată la nivel național.
Toate benzile desenate realizate de către participanții la Olimpiadă vor fi expuse în foaierul bibliotecii, începând cu data de 13 iunie.
Vă așteptăm cu drag să vizionați expoziția!
O vacanță binemeritată tuturor!