„Dragă domnule Henshaw”, de Beverly Cleary

Leigh Botts este un băiat de clasa a VI-a care locuiește cu mama lui într-un oraș de pe coasta Pacificului, într-o modestă căsuță de grădină. Lucrurile nu au stat întotdeauna așa. Pe timpul când părinții băiatului erau încă împreună, locuiau toți într-o casă mobilă, situație impusă de slujba tatălui ca șofer de camion. Tatălui i-a plăcut atât de mult să cutreiere orașele și statele transportând marfă și admirând peisajele de pe fereastra camionului, încât i-a fost tot mai greu să-și onoreze atribuțiile de soț și tată, lipsind zile întregi de acasă și uneori uitând să telefoneze. Acum Leigh se gândește la el în fiecare zi și îi duce dorul și cățelului pe care tatăl l-a luat cu el ca să-i țină de urât în camion. La școala cea nouă, nu și-a făcut încă niciun prieten. Pe lângă faptul că se simte singur, se confruntă zilnic cu o situație neplăcută: cineva îi fură pachetul cu mâncare; într-un fel, nici nu e de mirare, se gândește Leigh, ținând cont de faptul că mama îi strecoară în pachet tot felul de specialități din meniul pe care îl prepară la serviciu, o firmă de catering unde lucrează cu jumătate de normă.

Totuși, Leigh nu e chiar lipsit de prieteni. Încă din clasa a II-a, corespondează cu un scriitor de cărți pentru copii care semnează cu numele Boyd Henshaw. După ce a citit cu pasiune una dintre cărțile scriitorului, numită Cum să distrezi un câine, băiatul s-a declarat cel mai mare admirator al lui. Mai mult decât atât, Leigh își dorește să devină un scriitor tot atât de bun precum domnul Henshaw. Într-o zi, primește ca temă să alcătuiască un referat despre un scriitor preferat – moment tocmai bun ca să afle mai multe despre domnul Henshaw. Acesta îi răspunde la întrebări, dar își dă seama cu subtilitate de ce are nevoie băiatul cu adevărat: nu atât să cunoască amănunte din viața unui scriitor, cât să se cunoască pe sine însuși și să-și înțeleagă mai bine propria viață. Așa că, atunci când Leigh îl întreabă cum poate să devină un bun scriitor, domnul Henshaw îl îndeamnă să citească, să privească, să asculte și să țină un jurnal. „Dragă domnule Henshaw imaginar”… Așa își începe Leigh jurnalul, apoi, pagină după pagină, zi după zi, începe să se obișnuiască să-și asculte propriile gânduri și să le noteze doar pentru sine. Iar binefacerile scrisului nu întârzie să apară. Între paginile de corespondență și filele jurnalului, Leigh descoperă că viața e frumoasă oricum, atâta timp cât îți păstrezi sufletul deschis.

Vă așteptăm la Secția pentru copii a Bibliotecii Județene „Octavian Goga”, să descoperiți această poveste caldă, scrisă simplu, dar emoționant, de un scriitor american. Pentru calitățile sale, romanul a primit Medalia Newbery!

Dragă domnule Henshaw, de Beverly Cleary, ilustrații realizate de Paul O. Zelinsky, traducere de Iulia Pomagă, Bucureşti: Editura Arthur, 2016

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *