Dacă te aștepți să te invit la lectură, nici că te puteai înșela mai tare. Ce spui? Ai văzut deja coperta și ți se pare interesantă? Nici vorbă, nu e nimic interesant aici. Hei, nu auzi? Nu deschide cartea! Ce mai vrei să știi, n-ai văzut în titlu? E vorba despre noi, familia Willoughby. O familie de modă veche, cum s-ar zice. Locuim într-o casă îngustă și lunguiață dintr-un oraș ca oricare altul și facem toate lucrurile pe care le fac copiii din poveștile de demult. Probabil că faci parte dintr-o familie modernă, așa că de ce ai vrea să știi cum trăim noi? Dacă, de exemplu, avem televizor, calculator sau telefon mobil. Oricum, asta e tot ce îți spun, mai ales că sunt sigur că nu ai tu timp pentru aventurile noastre. Deci, clar nu are niciun sens să începi să citești!
Hei, ce crezi că faci acolo? Te-am văzut, de ce deschizi cartea? Treaba ta, dar te avertizez, dacă citești chiar și numai un rând, ceva teribil se va întâmpla. Nu are niciun rost să afli motivele pentru care vrem să scăpăm de părinții noștri și nici de unde ne-au venit ideile. Nu cred că ai citit Heidi sau Anne de la Green Gables. Sau alte cărți despre copii orfani care au parte de toate lucrurile bune din lume atunci când cunosc persoana potrivită. Și, poate, nici Hansel și Gretel. Părinții noștri, în schimb, sigur le-au citit. Dar ce contează de unde știm asta?
Bine, uite, îți mai spun ceva: părinții noștri vor să plece în excursie. Mulțumit? Nu?? Ești curios unde pleacă și de ce? Și vrei să știi ce-i cu dădaca odioasă pe care au angajat-o și căreia nu-i place deloc de Mary Poppins pentru că mănâncă mult zahăr? A, cine e Mary Poppins? Ha!
Ce mai încoace și încolo, e clar, clarisim. Sunt sigur că nu vrei să afli cum ne-am transformat în cactus otrăvitor, lampă care electrocutează, cuier malefic sau covoraș de blană ce acoperă podeaua putrezită, atunci când vizitau casa potențialii cumpărători. Sau cine este statuia de alabastru din holul de la etaj.
La fel de sigur sunt că nu vrei să știi din ce cauză Jane trebuie să se îmbolnăvească de tuberculoză, gemenii Barnaby A și B să fugă cu circul, iar dădaca să se facă misionară și să plece în Africa.
Și pot să pun pariu că nu vrei să citești despre mărețul conac Melanoff și despre coșul găsit de Căpitan pe trepte, în fața ușii. Iar dacă nu-ți place ciocolata, ce contează ce este Lickety Twist?
Sunt Tim, fratele cel mare și băiat de modă veche, și trebuie să faci exact ceea ce îți spun, la fel cum fac și frații mei.
P.S. Eu sunt Jane și vreau să-ți spun ceva, dar vezi să nu afle Tim. Găsești cartea la bibliotecă!