Jurnalist, redactor de carte și scriitor de cărți pentru copii, Andreea Iatagan se simte minunat printre cuvinte și, desigur, printre cei mici, care descoperă cu sclipiri în ochi frumusețea cărților. Cu o experiență în jurnalism de peste 20 de ani, a lucrat pentru mai multe ziare și reviste, iar apoi s-a alăturat televiziunii, ca editor la Știrile TVR.
Începând cu anul 2017, scrie cărți pentru copii, prin care reușește să deschidă ferestre pline de culoare în imaginația acestora. Astfel, poveștile spuse în fiecare seară fetiței sale s-au transformat în cărți precum Ploaia Curcubeu, Spiridușii luminii sau Iepurele Înțelept și secretul poveștilor, cu ilustrații realizate de Ionuț Robert Olaru. Cea mai recentă creație a scriitoarei a fost publicată în anul 2021 și poartă titlul Miko, vulpița friguroasă, fiind ilustrată de Diana Tivu.
Andreea Iatagan susține numeroase ateliere de lectură în școli și grădinițe, insuflându-le copiilor dragostea pentru povești. De asemenea, are propriul blog, https://educatiecudragoste.ro/, în care scrie despre bucuriile și provocările din viața de părinte.
1. Cât timp a durat până să începeți să scrieți cărți? Ce a declanșat momentul?
Am devenit un autor publicat la 40 ani. Dar poveşti începusem să meşteresc cu câţiva ani înainte, pentru fetiţa mea. Seara, după ce citeam împreună şi stingeam lumina, mă ruga să îi mai spun poveşti până adormea. Voia o poveste nouă de fiecare dată. Am tot inventat, şi inventat, până când i-am povestit despre un pui de libelulă cu aripi de culori diferite, care nu ştie să zboare drept şi care o zbugheşte în zig-zag printre copaci. A adormit cu libelula asta zănatecă în minte, iar în serile următoare m-a rugat să îi continui povestea. Ce-ar fi să o scrii, ca să nu o uiți și să poți să mi-o mai spui și altădată? m-a încurajat. Așa s-a născut cartea pentru copii Ploaia Curcubeu, prima din seria de aventuri ale libelulei Carla.
2. De unde vă vin ideile, inspirația?
Habar n-am cum se nasc poveştile în mintea mea. Este aproape miraculos şi nu vreau să încerc să înţeleg, de teamă să nu se destrame magia. Eu sunt doar atentă la ce se întâmplă în jurul meu, la fetiţa mea – care între timp nu mai e chiar atât de mică –, la gâze, la păsări, la copaci, la pisici. Citesc cărţi de tot felul, de la literatură la istorie şi astrofizică, dar și cărţi pentru copii şi adolescenţi.
3. Care e ingredientul necesar pentru ca o poveste să fie bună?
Am întrebat şi eu copiii acelaşi lucru, pentru că ei sunt cei care ştiu cel mai bine ce le place la o carte şi ce îi face să nu o lase din mână până nu o termină. Mi-au răspuns în fel şi chip, semn că nu există o reţetă unică pentru o poveste bună. Totuşi, au fost mai mulți cei care mi-au spus că o carte ar trebui să fie măcar puţin amuzantă, iar în poveste să se întâmple lucruri neaşteptate. Şi musai trebuie să se regăsească în personajul principal şi să poată trăi alături de el aventurile din carte.
4. Care e unul dintre lucrurile pe care le-ați învățat din scrierea de cărți?
Am învăţat să nu mă iau prea în serios, să glumesc, inclusiv pe seama mea, să mă joc, să mă opresc din când în când din galopul fiecărei zile ca să lenevesc. Şi să râd mai mult.
5. Ce urmează să (mai) scrieți?
Cea mai recentă carte apărută este povestea unei vulpiţe polare albăstrii căreia îi este frig mereu şi dârdâie până în vârful urechilor. Miko, vulpiţa friguroasă este numele cărţii. Am scris o nouă aventură pentru Miko, în care se va întâlni cu Rudolf, renul lui Moş Crăciun. Povestea îşi aşteaptă rândul la tipografie.
6. Ce vă place să faceți când nu scrieți?
Să călătoresc, să citesc, să lenevesc în grădina părinţilor mei, dar mai ales să vorbesc vrute şi nevrute cu fetiţa mea, Sofia, până în miez de noapte.
7. La ce folosește cititul? La ce v-a folosit și la ce vă folosește?
Nu ştiu să le spun copiilor de ce să citească, sunt alții care pot da sfaturi în privința asta. Eu doar îi îndemn să își aleagă singuri cărțile ca să vadă cum este să citești de plăcere, pur și simplu, fără un scop anume sau fără ca cineva să îți impună asta. Şi apoi să își lase toată fiinţa lor să se mute în carte şi de acolo să călătorească în mii şi mii de lumi şi timpuri.
8. Ce cărți ați reciti din perioada copilăriei?
În anii în care fetiţa mea era mai mică, am recitit cu la fel de multă plăcere ca în copilărie poveştile Fraţilor Grimm, basmele lui Wilhelm Hauff, aventurile lui Habarnam.
9. Care e cel mai frumos aspect al carierei de scriitor?
Întâlnirile cu micii cititori îmi plac cel mai mult. Faptul că poveştile mi-au dat ocazia să citesc alături de copii, să vorbesc cu ei, să râd, să desenez sau chiar să cânt împreună cu ei în sălile de clasă sau la grădinițe este cel mai frumos lucru care mi s-a întâmplat după ce cărţile mele au fost publicate. Îmi place să răspund la întrebările lor, oricât de trăsnite ar fi, îmi place că am ocazia să îi încurajez să scrie şi să fie curioşi, deschişi, sinceri. Îmi place că ne lăsăm imaginaţia să zburde în timpul atelierelor de lectură şi sunt mereu uimită de puterea lor de a inventa lumi şi personaje surprinzătoare.
10. Un sfat pentru tinerii scriitori
Sunt mulţi copiii care îmi arată poveştile lor, chiar dacă ele înseamnă doar un titlu, trei rânduri şi un desen din care nu se înţelege mare lucru. Ei sunt mândri de creaţia lor şi de efortul lor de scriitori adevărați. Îi încurajez pe toţi să continue să scrie, oricum și oricât. Să fie atenţi în jurul lor, la prietenii şi colegii lor, la copaci, păsări şi pisici sau la orice le atrage atenţia. Să citească. Şi apoi să scrie din nou, şi din nou.
*Imagini din arhiva personală a autoarei.