Nu-i așa că, de cele mai multe ori, pasiunea pentru lectură te face să vrei să intri în poveste, să fii tu personajul principal al cărții pe care o citești? Știu asta pentru că și mie mi se întâmplă exact același lucru. Și, probabil, la fel ca mine, îți pui și tu aceleași întrebări: Eu ce aș fi făcut în locul lui? Care ar fi fost alegerea mea? Vrei să faci ceea ce trebuie, dar ai curajul necesar? Ai început să-ți dai seama că în lumea în care ai intrat, acest lucru nu e întotdeauna ușor de făcut, ci dimpotrivă, dificil sau chiar periculos?
Uite, eu te invit să intri în poveste, dar împreună cu mine, nu în locul meu. Să știi că ești pe cale să faci o călătorie în timp și spațiu, deoarece eu și familia mea locuim în Copenhaga. Suntem în anul 1943, ceea ce înseamnă că au trecut, deja, trei ani de când naziștii ne-au invadat țara. Deși încă mai inventez povești frumoase pentru sora mea mai mică, Kirsti, știu bine că viața noastră s-a schimbat foarte mult. Este din ce în ce mai greu, energia electrică este raționalizată, suferim de foame și de frig. Și mai există frica, de care nu scăpăm nici ziua, nici noaptea. Să-ți dau un exemplu: într-o zi, în drum spre casă, am provocat-o pe prietena mea Ellen la un mic concurs de alergare, așa ca un mic antrenament pentru concursul adevărat care urma să aibă loc la sfârșitul săptămânii, iar acest lucru a atras atenția unor soldați germani. Am încercat să răspund calm la toate întrebările, ținând cont și de sfaturile mamei, dar nu pot să nu mă întreb: oare nici să alergăm nu mai avem voie? În fiecare zi vezi tot mai multe zvastici desenate pe ușile anumitor case sau magazine. Și tot mai mulți soldați care patrulează pe străzile orașului sau îi verifică pe cei care călătoresc cu trenul. Mă tem că lucruri și mai grave urmează să se întâmple, pentru că am aflat că nemții au liste cu numele și adresele tuturor evreilor, plănuiesc să-i aresteze și să-i scoată din oraș. Au început perchezițiile făcute în toiul nopții și am fost anunțați că danezii care îi ascund pe evrei vor fi și ei arestați. Prietena mea Ellen este evreică, dar nu înțeleg de ce trebuie să fie pedepsită pentru acest lucru.
Eu sunt Annemarie Johansen și am doar zece ani. Atunci când mama s-a accidentat, mi-am dat seama că doar eu voi putea duce totul la bun sfârșit în locul ei. Se pare că da, venise vremea să intru în lumea celor mari.
Deci, ce zici, te-ai hotărât? Vrei să mă însoțești? O să plecăm de îndată spre casa unchiului Henrik, care ne așteaptă. Aici în coș este ceva foarte important, de acest lucru depinde salvarea prietenilor noștri. O să fim precum Scufița Roșie, care în drum spre casa bunicii trebuie să treacă și ea printr-o pădure întunecată și rece. Doar că noi nu de lupi trebuie să ne ferim, ci de soldații germani care patrulează.
Dacă mai vrei să afli și care este semnificația titlului și cine este acela care poate număra mulțimea stelelor, vino cu mine! Și vei găsi, poate, răspunsul la una dintre cele mai dificile întrebări: Tu ai putea să-ți pui viața în pericol pentru altcineva?
Numără stelele, de Lois Lowry, București, Arthur, 2015, 151 p.