„Tobie Lolness”, volumul I: „Viața la înălțime”, de Timothée de Fombelle

Sunt Tobie Lolness și am treisprezece ani. Trăiesc pe Creste și viața noastră e minunată. Mama mea m-a învățat să citesc de la trei ani, spunându-mi că vorbele sunt asemeni unor luptători din umbră. Dacă ne împrietenim devenim prieteni pe viață. Ele, cuvintele, m-au salvat de singurătate și de plictiseală.

Tatăl meu se numește Sim Lolness și este cel mai mare savant din Lumea Copacului, un om bun, generos și drept, admirat de toată lumea. Și foarte înalt, măsurând aproape doi milimetri. Cunoaște toate tainele copacului și nu ar face nimic să-l primejduiască, în fond, el reprezintă lumea în care trăim, și singura, de altfel, pe care o cunoaștem.

Tatăl meu poate recita tabla înmulțirii până la o mie (și nu oricum, ci în ordine) și a scris cărți de peste cinci sute de pagini, precum: Longevitatea megalopterelor, De ce buburuza nu are niciodată cinci puncte pe spate?, Optica picăturii de apă. Îi aparțin cele mai mari descoperiri ale secolului și este convins de una dintre cele mai nebunești idei: copacul este o ființă vie care crește. În cartea sa intitulată Origini, nu foarte bine primită de comunitate și motiv de ceartă între savanți, el se întreba dacă copacul este veșnic, dacă va exista un sfârșit al lumii și, mai ales, dacă există cumva viață în afara lui. A prezis degradarea din zona Coloniilor, unde se recolta seva, în Ronțăirea lumii și Splendoare și ronțăire. Din păcate, realitatea depășește, în rău, orice previziune.

În copac, oamenii rămân cel mai adesea toată viața pe creanga pe care s-au născut, acolo își fac prieteni și învață o meserie. Spre deosebire de părinții mei, a căror poveste de dragoste nu s-a supus deloc regulilor (mama provenind dintr-o familie extrem de bogată de pe Creste, unde viața este absolut minunată, iar tata din regiunea Rămurelelor), și nu a fost pe placul nimănui, cei mai mulți se căsătoreau cu cineva de pe creanga învecinată sau din aceeași regiune.

Călătoriile, adevărate aventuri, erau tare periculoase, deoarece în lumea noastră imensă puteai oricând să te rătăcești. Sigur, atunci când, din cauza creșterii populației, unele familii erau obligate să emigreze spre regiuni mai îndepărtate, clanul alegea să stăpânească niște crengi noi, muncind din greu  pentru a-și face o viață, pentru că în zonele umbroase dinspre interiorul copacului razele soarelui pătrundeau mult mai greu.

Și totuși, oricât de aspră ar fi fost viața în Coloniile Inferioare, nimeni nu mergea până la Crengile-Joase, un ținut și mai îndepărtat, spre poale, unde Copacul lor era deja bolnav, cu crengile umede și răsucite, pline de cratere urât mirositoare, distruse de armata de gărgărițe care recoltau seva. Da, nimeni nu mergea acolo, oricum nu de bunăvoie. Exact locul unde eu și familia mea am fost exilați.

Dacă vrei să afli ce anume a dus la surghiunul familiei mele și cum poți supraviețui în zona Crengilor-Joase, citește.

Dacă vrei să știi ce este Balaina, invenția care ne-ar putea schimba ireversibil lumea, și de ce Marele Sfat al Copacului i-a retras pantofii tatălui meu (cea mai mare pedeapsă posibilă), citește.

Vino alături de mine în această aventură, ca să înveți ce poți face atunci când crezi că totul este pierdut și viața ta nu mai are niciun sens, dar niște vorbe simple îți redau speranța: ai doar o singură viață.

Tobie Lolness, volumul I: Viața la înălțime, de Timothée de Fombelle, ilustrații de François Place, București, Humanitas, 2008, 269 p.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *