Dragi copii, vă invităm să ghiciți o personalitate, care cu ajutorul unei idei geniale, a creat o adevărată revoluție în sfera informației. A deschis astfel o cale spre cunoaștere, prin transmiterea unor cunoștințe unui număr mai mare de oameni decât oricând până atunci!
Salut, copii! Va fi cam greu să mă recunoașteți din acest portret, deoarece mi-a fost făcut după un secol de la moartea mea, de către un pictor care nu m-a văzut niciodată! Amuzant, nu? Știți, dragii mei, într-o lume plină de idei, care mai de care mai geniale, despre a mea a spus Victor Hugo că este cel mai mare eveniment din istorie: „Revoluția-mamă”, așa a numit-o. Așa o fi? Vă las pe voi să decideți asta.
Știați că… ?
- m-am născut la Mainz, un orășel din Germania, în jurul anului 1450?
- adevăratul meu nume de familie era Genschflesc?
- o vreme m-am ocupat, la fel ca și părinții mei, de comerțul cu metale și bijuterii?
- am fost nevoit să îmi părăsesc orașul natal din cauza luptelor dintre nobili și meșteșugari și să mă mut la Strasbourg? Aici am învățat diverse tehnici de prelucrare a metalelor, dar și de tăiere, șlefuire și gravare pe pietrei.
- pe vremea mea, cărțile erau la fel de rare și de prețioase precum bijuteriile?
- toate cărțile erau scrise de mână, unele fiind copiate cu multă răbdare de scribi sau călugări, procedeu care dura foarte mult timp?
- prin anul 868 d. Hr., chinezii au început să sculpteze pagini complete de text în blocuri de lemn și să le preseze mai apoi pe hârtie?
- tot chinezii au fost cei care au inventat tiparul cu litere mobile în secolul al XI-lea (o idee foarte bună, deoarece ei folosesc în scriere peste 80.000 de simboluri)?
- ca urmare a experienței acumulate la Strasbourg am inventat presa tipografică pentru tipar cu litere mobile?
- nu aș fi reușit acest lucru fără alte două invenții: cerneala pe bază de ulei și hârtia?
- prima mea tipografie a fost deschisă chiar în orașul care m-a inspirat?
- angajații atelierului meu lucrau câte 12 ore pe zi, tipărind câte 3.000 de pagini cu ajutorul unei prese de lemn?
- prima carte tipărită a fost Biblia, iar anumite spații au fost ilustrate color de artiști plastici?
- invenția mea a dus la accelerarea difuzării ideilor, a descoperirilor și a numeroase fapte din istoria lumii, dar și la răspândirea cărților și la crearea de noi biblioteci?
Ați ghicit cine sunt eu? Iată răspunsul.
Surse:
Cartea marilor descoperiri, de James Brown, Richard Platt, București, Humanitas Junior, 2018, 64 p.
100 de idei geniale care au schimbat lumea, de Luca Novelli, București, Litera, 2017, 143 p.
Invenții geniale, inventatori celebri: pentru elevi, de Aura Brais, București, Coresi, 2009, 127 p.