Dacă te-ai fi născut în Anglia secolului al XIX-lea, se prea poate ca viața ta să fi fost una plină de lipsuri. Să suferi de foame, de frig, să nu poți merge la școală… Și nimănui să nu-i pese de tine. Chiar dacă ești doar un copil… sau, mai ales.
Și, tocmai din acest motiv, în anul 1843, după ce a citit un raport al guvernului despre abuzurile suferite de copii (fete care lucrau în atelierele de croitorie câte 16 ore pe zi, șase zile pe săptămână; băieți de numai opt ani care trăgeau cărucioare cu cărbuni prin pasaje subterane înguste, cel puțin 11 ore pe zi), Dickens a hotărât să scrie un pamflet intitulat Apel către poporul englez în numele copilului omului sărac, și a jurat că acesta va fi ca o lovitură de baros pentru cei care nu respectă drepturile copiilor.
După o săptămână de gândire, și-a dat însă seama că o poveste cu o casă bântuită, trei fantome și personaje de care să-ți fie milă (muncind din greu pe bani puțini) ar putea avea un mai mare impact asupra societății și așa s-a născut, în doar șase săptămâni, minunata Poveste de Crăciun.
Ca să începem cu începutul, Marley murise. Cu aceste cuvinte, oarecum neașteptate, autorul ne invită să intrăm în lumea magică a Poveștii de Crăciun, făcându-ne cunoștință cu Ebeneze Scrooge, cel a cărui viață se va schimba radical în urma întâmplărilor trăite într-o noapte în care gerul și ceața puseseră stăpânire peste tot și toate. Despre el am să-ți mai spun doar că mânca la aceeași tavernă mohorâtă de ani de zile. Că locuia într-un apartament cu încăperi sumbre dintr-o clădire întunecată, îmbătrânită și deprimată, cu o curte cufundată în beznă în care nimeni nu se încumeta să intre. Că într-o Londră sufocată de închisori pentru datornici și aziluri pentru săraci, Crăciunul era așteptat, poate nu cu bucurie, dar cu speranță, de mari și mici, mai puțin de către personajul principal al acestei povești.
Nu prea pare o lume magică, nu? Și totuși este. Citind vei descoperi că nu e niciodată prea târziu să ne schimbăm, că trebuie să fim buni și generoși, atenți la nevoile celor din jurul nostru, deoarece bucuria din sufletul celui care dăruiește este mai mare decât a celui care primește. Că această stare ar trebui să dureze tot anul și nu doar în timpul sărbătorilor de iarnă.
Apropo… Știai că primele cărți poștale de Crăciun datează din anul 1611? Ele au fost trimise de către Michael Maier, medic german, regelui Iacob I al Angliei și fiului său Henry Frederick, prinț de Wales.
Dacă ți-a plăcut Povestea de Crăciun, lasă bucuria să-ți umple sufletul citind și Crăciunul în cele mai frumoase povestiri!
