Creativitate, grijă față de cuvânt, sinceritate, curaj, încredere și dăruire sunt câteva aspecte care pot fi observate cu ușurință la Cristina Andone. Prin intermediul cărților publicate, dar și prin activitățile de instructor și activist educațional, Cristina Andone se implică în diferite aspecte ale educației. Autoarea este președintele Asociației „Ce Poți Face” și participă la proiectul „Școala Încrederii”.
Cărțile pe care le-a scris până acum sunt cărți de referință atât pentru copii, cât și pentru cei care și-au păstrat sufletul de copil. Acestea fac parte din colecțiile Povești din Pădurea Muzicală (Ceaikovski și dansul notelor de argint, Chopin și balada stropilor de ploaie, Mozart și curcubeul muzical, Beethoven și furtuna de sunete, Paganini și capriciile magice, Bach și orga fermecată, Poveste muzicală de Crăciun, Enescu și hora razelor de soare, Strauss și valsul trandafirilor de mai, Vivaldi și cele patru anotimpuri și cartea bilingvă româno-suedeză Alfven & Enescu în Pădurea Muzicală), Dar Motan (Dar Motan, Dar Motan călătorește, Dar Motan visează, Dar Motan știe, Dar Motan înoată sau Dar Motan dăruiește). Cristina Andone a mai scris Cartea bunătății, Cartea bunătății. Povești din Ardeal, Școala banilor bine-crescuți, Plec – roman cu publicitari, măgar și umbre și a colaborat la cele două volume ale cărții Nes(u)pusele. 100 de femei pentru 100 de ani de Românie modernă și la antologia Cum e să fii fată.
- Cât timp a durat până să începeți să scrieți cărți? Ce a declanșat momentul?
Sunt un scriitor cu coacere târzie. Am început să scriu profesionist abia la vârsta de 33 de ani. Eram mamă a doi copii care voiau mereu să asculte o poveste nouă, proaspăt inventată. Mi-am spus că aceste povești le-aș putea nota undeva. Apoi mi-am propus să le public și, pentru a învăța meserie, am petrecut o vară la Harvard, la un curs de scriere creativă. Până atunci, ideea de a fi scriitor mi se părea mai degrabă fantezistă, ceva între cosmonaut și balerină. E adevărat, mama păstrează un caiet din clasa a II-a, semnat destul de neciteț Cristina Andone, intitulat „Cântece și poezii scrise de mine”. S-ar părea că exista o aspirație mai veche a mea către literatură? Nu chiar. Caietul conține o singură pagină scrisă. De fapt, un singur rând: „întunericul străbate încet”. E prima oară când povestesc despre acest episod din copilărie. Ei bine, ”întunericul străbate încet” este o imposibilitate logică: întunericul nu avansează, nu străbate nimic. Ci lumina. Dar, admit cu un zâmbet, este o imposibilitate care sună profund. Ei bine, de atunci încerc să evit exact acest lucru: a spune în mod pretențios platitudini. Crezul meu este: să scriu simplu despre lucruri care nu se găsesc ușor, la suprafață. Care sunt acele lucruri profunde? Găsirea unui sens, aflarea unui loc al nostru în lume. Prietenia. Dragostea. Uitarea.
- De unde vă vin ideile, inspirația?
De la copiii mei. De la copiii altora. De la oamenii care-mi sunt prieteni. De la cei care nu-mi sunt prieteni. Dar mai ales de la obstacole. Pentru mine inspirația este jocul de-a limita. Concret? O limită pe care am dinamitat-o este prejudecata că muzica clasică este prețioasă, plictisitoare, obositoare, greu de înțeles, imposibil de povestit. S-au născut astfel cele zece cărți din colecția Povești din Pădurea Muzicală, în care am adus mai aproape de copii muzica marilor compozitori. Imposibil? 160.000 de exemplare vândute spun o altă poveste. O altă limită: istoria este cu și despre bărbați. Oare? Cele două antologii, Nesupusele, despre 100 de femei remarcabile din România, ne arată altceva. Să mai vedem o limită: este meschin să vorbim despre bani, cifre, socoteli, nu poți spune o poveste profundă. Cele două volume din Școala banilor bine-crescuți ne arată opusul: banii nu sunt despre valoare, ci despre valori. Banii sunt bilete de călătorie către un vis. Banii activează valori ca solidaritatea, generozitatea, cumpătarea, echilibrul. Iar despre aceste valori merită spuse povești cu sens.
- Care e ingredientul necesar pentru ca o poveste să fie bună?
Sinceritatea.
- Care e unul dintre lucrurile pe care le-ați învățat din scrierea de cărți?
Am învățat să nu mă mai tem. Mă refer la teama de eșec. Teama că nu voi avea inspirație. Da, am emoții de fiecare dată la început de proiect literar, la început de foaie albă. Dar nu mă mai tem.
- Ce urmează să (mai) scrieți?
Seria Dar Motan continuă cu alte câteva cărți. Anul acesta va apărea „Dar Motan dăruiește. Carte de Crăciun.” La anul vom avea așa: „Dar Motan zice”, „Dar Motan citește”, „Dar Motan schiază”, „Dar Motan sărbătorește”. Din seria Cartea Bunătății, am în plan să adun inspirație din satele din alte zone ale țării. După ce a apărut Cartea Bunătății. Povești din Ardeal, mi-am propus să scriu „Cartea Bunătății. Povești din Dobrogea”, „Cartea Bunătății. Povești din Banat” și „Cartea Bunătății. Povești din Moldova”.
- Ce vă place să faceți când nu scrieți?
Îmi place mult de tot să grădinăresc. Fără mănuși… Îmi mai place să fac plimbări lungi cu cățelul meu polar, Mushi. Vă trimit o fotografie cu ea, sper să vi se pară simpatică. Să știți că am scris cărțile despre motanul cel negru gândindu-mă la cățelușa mea albă, curioasă, independentă, mereu veselă. Se poate spune că Mushi are mai degrabă personalitate de pisică decât de cățel? Posibil. Sigur este că ea este sursa mea principală de inspirație pentru Dar Motan. Pentru că, vă spun un secret, până să scriu seria despre motanul de librărie, pisica de florărie și pisoiul de cofetărie, îmi era cam teamă de mâțe. Acum mă gândesc serios să-mi cumpăr sau să adopt un motan negru, frumos, norocos.
- La ce folosește cititul? La ce v-a folosit și la ce vă folosește?
„Cititul este un permis de călătorie în toate lumile care sunt, au fost sau pot să fie”. Așa scrie în „Dar Motan știe”. Deci… ar trebui să fie adevărat.
- Ce cărți ați reciti din perioada copilăriei?
Periodic recitesc Mark Twain. Am pe birou un abecedar din 1975 pe care îl mai răsfoiesc din când în când.
- Care e cel mai frumos aspect al carierei de scriitor?
Faptul că te poți juca, pe pagina de hârtie, și când ai 80 de ani, fără să pari un ciudat. Un scriitor este un copil foarte curios al cărui spațiu de joacă este hârtia albă.
- Un sfat pentru tinerii scriitori.
Ascultați cu mare atenție sfaturile celor care au publicat deja, ale criticilor, ale editorilor, ale cititorilor avizați… Apoi uitați toate aceste sfaturi! Închideți fereastra către lume… Și scrieți-vă! Scrieți-vă pe voi, scrieți-vă visurile (și visele, dacă sunt interesante), scrieți-vă temerile! Jucați-vă mai mult, cenzurați-vă mai puțin!
*Imagini din arhiva personală a autoarei.