Olimpiada de Benzi Desenate, ediția a II-a, 2021, și-a desemnat câștigătorii!

Dragi copii participanți la Olimpiada de Benzi Desenate, de curând, pe pagina de Facebook a Olimpiadei au fost anunțați câștigătorii celei de-a doua ediții a acestui concurs, dedicată Jocurilor Olimpice de la Tokyo, care vor avea loc în perioada 23 iulie-8 august.

Desfășurată sub patronajul Comisiei Naționale a României pentru UNESCO, Olimpiada ne-a adus aproape de Poveștile campionilor olimpici ai României, de Eroii sportului românesc, aceasta fiind și tema propusă pentru anul 2021.

Am aflat astfel rezultatele obținute de voi și în acest an. Felicitări, dragi copii, sunteți grozavi! Ne bucurăm că și la ediția aceasta am avut reprezentanți pe podium, iar mențiunile acordate de către juriu arată că anul viitor șansele de a lua cu toții o medalie sunt foarte mari!

Îi mulțumim și îi transmitem felicitările noastre graficianului Adrian Barbu, devotat acestei arte cu trup și suflet și care a coordonat atelierele de benzi desenate, însoțindu-i pe toți cei șase copii înscriși la aceste ateliere, pe drumul succesului!

Dintre cele 22 de lucrări care au participat la concurs prin intermediul bibliotecii noastre, trei planșe au fost premiate cu medalia de bronz, iar alte trei cu mențiuni.

Astfel, premiul al III-lea a fost acordat, pe clase, participanților : Eunice Hosu (clasa a VI-a), Andrei Marin (clasa a VII-a) și Maria Sava (clasa a VIII-a).

Mențiuni au primit Cătălin Cociș (clasa a IV-a), Mira Visu-Petra și Mara Covaciu (clasa a V-a).

Steagul Olimpiadei de Benzi Desenate a ajuns de curând la Casa Filipescu-Cesianu – Muzeul Vârstelor din București, iar expoziția cu planșele câștigătorilor din acest an va putea fi vizitată începând cu data de 23 iulie, ora 10.00, odată cu începerea Jocurilor Olimpice de la Tokyo, și va rămâne deschisă până în 31 august 2021. Pentru detalii privind premierea câștigătorilor, care va fi organizată după data de 23 iulie, vă rugăm să urmăriți pagina Olimpiadei și a expoziției.

Încă o dată, felicitări, dragi copii! Indiferent că veți primi medalii, mențiuni sau diplome de participare, spiritul olimpic să vă însoțească mereu! Și nu uitați ce spunea Pierre de Coubertin: „Olimpismul este un distrugător al zidurilor despărțitoare. Apelează la aer și lumină pentru toți.”*

Vă așteptăm anul viitor la o nouă ediție a Olimpiadei de Benzi Desenate!

* Sursa: https://www.radioromaniacultural.ro/expozitia-castigatorilor-olimpiadei-de-benzi-desenate-la-casa-filipescu-cesianu/?fbclid=IwAR2TWYzNc2buQsZti0LLlwnGKgviF4ZgrQOnJ36c_W66T5bk9Jmu6ZrBXf4

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *