„Ziua când au plecat creioanele colorate”, de Drew Daywalt

Vă place să desenați? Care sunt culorile voastre preferate?

Lui Duncan îi place foarte mult să deseneze. Și bineînțeles, ca orice copil, are anumite culori preferate, și altele pe care… nu le folosește aproape deloc.

Într-o zi, pe când se pregăteşte să deseneze, ce să vezi? Continue reading “„Ziua când au plecat creioanele colorate”, de Drew Daywalt”

„Râul înstelat al cerului”, de Grace Lin

Numele meu este Rendi. Călătoresc incognito, în căruța unui negustor de vinuri, și mă doare îngrozitor tot corpul. Iar sub coviltirul fierbinte aerul este de-a dreptul sufocant. Nu știu unde mă aflu azi, nici unde voi ajunge mâine, știu doar că trebuie să plec, să mă îndepărtez cât mai mult.

Cerul pare copleșit de suferință, iar vântul vuiește îndurerat de câteva săptămâni. Stelele sunt doar palide umbre, iar luna… Hei, dar unde, oare, o fi dispărut luna? Cum este posibil așa ceva?!

Și uite că negustorul nu se înțelege la preț cu hangiul. Că e prea mult, că e prea scump… Hangiul vrea doar o carafă; negustorul vrea să-i vândă o damigeană gang, că nu e orice vin, ci tocmai Vinul Fiului cel Mare… Continue reading “„Râul înstelat al cerului”, de Grace Lin”

Din lucrările copiilor care participă la Cenaclul literar “Traian Brad”: Rețeta unei zile de școală, de Daria Mocanu

REȚETA UNEI ZILE DE ȘCOALĂ

de Dariana Mocanu

Colegiul Național „Emil Racoviță”, Cluj-Napoca

clasa a IV-a

 

Bun venit! Această rețetă pe care o voi pregăti astăzi se numește: „Pizza dintr-o zi de școală”.

Pentru început avem nevoie de douăzeci și patru de elevi bine treziți, o școală, o învățătoare și patru ore de lecții. Apropo, orele de școală sunt la alegere.

În primul rând, luăm o clasă și punem cei douăzeci și patru de elevi, pe urmă adăugăm învățătoarea, amestecăm până se liniștește aluatul, apoi adăugăm cele patru ore și omogenizăm. După ce toate ingredientele au fost bine amestecate, punem clasa la dospit în școală pentru trei ore și jumătate. Continue reading “Din lucrările copiilor care participă la Cenaclul literar “Traian Brad”: Rețeta unei zile de școală, de Daria Mocanu”

De ce conservele nu se strică?

Peste tot, în jurul nostru, pe pielea noastră, dar şi în interiorul corpului nostru, sunt miliarde de fiinţe atât de mici încât le putem vedea numai cu ajutorul microscopului, numite din această cauză microorganisme. Pe unele dintre acestea le folosim la prepararea hranei: cu ajutorul anumitor bacterii (bacilii lactici) obţinem iaurtul, cu ajutorul drojdiilor facem pâine, cozonaci, vin sau bere, iar cu ajutorul anumitor mucegaiuri dăm gusturi speciale unor brânzeturi sau mezeluri fine. Alte microorganisme, însă, ne pot produce boli sau ne strică mâncarea, aşa că pe acestea dorim să le distrugem. Continue reading “De ce conservele nu se strică?”

„Uite ce-a ieşit din ou”, de Margaret Wise Brown

A fost odată un iepuraş care a găsit un ou. Şi-a apropiat urechile de el şi a auzit ceva mişcându-se. Oare ce putea să se ascundă acolo? Iepuraşul şi-a imaginat că ar putea fi ba un alt iepuraş, ba un şoricel, ba un băieţel, ba chiar un elefant! Continue reading “„Uite ce-a ieşit din ou”, de Margaret Wise Brown”

Din lucrările copiilor care participă la Cenaclul literar “Traian Brad”: Orașul plictisit, de Maia Indrie

ORAȘUL PLICTISIT

de Maia Indrie

10 ani

 

Era odată o planetă neagră, departe de soare. Acum milioane de ani, planeta a explodat. Milioane de bucățele au zburat prin spațiu. Unele s-au băgat în găuri negre, altele au ajuns prea aproape de soare, altele încă plutesc prin spațiu, altele au căzut pe alte planete și au rămas acolo, însă doar una a ajuns foarte aproape de Pământ.

Pe acea bucată erau un oraș pe nume Noxmac și un munte mare. Acolo erau numai oameni plictisiți și plictisitori. Nu erau oameni grași. Oamenii de acolo erau înalți, slabi și toți îmbrăcați în negru, gri sau alb. Ei trăiau cel puțin o sută șaizeci de ani. Cel mai neobișnuit om din Noxmac, în vârstă de două mii de ani, avea părul lung și alb, era îmbrăcat în maro și trăia subteran. Făcea multe poțiuni și tuturor le era frică de el, nu băteau niciodată la ușa lui pentru a-l întreba ceva. Continue reading “Din lucrările copiilor care participă la Cenaclul literar “Traian Brad”: Orașul plictisit, de Maia Indrie”

„Trandafirii din Mexic”, de Pam Muñoz Ryan

El Rancho de las Rosas… Pământul care ne-a dăruit rodul său și ne-a făcut  să ne simțim bineveniți!

Pământul nostru este viu, Esperanza! Toată valea trăiește și respiră. […] Știi că dacă te întinzi pe pământ îi simți respirația? Îi simți inima bătând.” Așa m-a învățat tatăl meu atunci când aveam șase ani, iar eu eram prințesa lui.

Ne-am întins pe pământ și am așteptat nemișcați. La început n-am auzit nimic, dar apoi am simțit ceva. O mișcare timidă, o lovitură delicată. Apoi mai puternică, din ce în ce mai puternică. Respirația mea s-a unit cu cea a pământului și cu cea a lui Papa. Inimile noastre băteau la unison.

Pământul nostru mă cunoștea și mă accepta! Noi îl iubeam necondiționat, iar el ne răsplătea dăruindu-ne rodul său.

Și, Doamne, cât îmi plăcea să mă plimb printre lăstarii delicați de vie, ai căror cârcei înfrunziți urcau în spirale pline de viață, ținându-le companie strugurilor grei ce abia așteptau să fie culeși! Continue reading “„Trandafirii din Mexic”, de Pam Muñoz Ryan”