Se spune că un câine isteț ce trăiește printre oameni se umanizează. Măcar așa, un pic. Uite, de exemplu, atunci când nu sunt prins cu treburi, îmi inventez distracții pe seama oamenilor din jur, străini de familia mea desigur, doar așa, să nu mă plictisesc. Știu că nu e prea frumos să faci glume când doar tu te distrezi și celălalt se sperie rău de tot, dar nu mă pot abține. Cred că am și un pic de simț al umorului, comic nu?

Povestea noastră începe într-o zi de primăvară, pe când eram doar un cățelandru, prietenos și tare simpatic, deși aveam lăbuțele cam mari și, poate, arătam cam caraghios. Cel mai bun prieten al meu este chiar stăpânul meu, și avem oarecum aceeași vârstă. Încă. Eu sunt Tomi și aceasta este povestea noastră, deopotrivă pentru copii și oameni mari. Sunt norocos să fiu iubit și răsfățat de întreaga familie, dar el mă iubește cel mai mult. Spune că semăn nemaipomenit de bine cu un lupușor jucăuș și nu-l deranjează că sunt un mare ștrengar. Continue reading “„Tomi. O poveste”, de Adrian Oprescu” →

Ei, acum știu sigur că mă cunoașteți, cei mai mulți dintre voi, sigur că da, doar am fost împreună în ultima mea aventură. Nici nu știți cât de recunoscător sunt pentru ajutorul ce mi l-ați dat!

Sunt liber, liber ca păsările cerului (ironic, nu?), dar din ce în ce mai des simt cum mă apasă tristețea. Și pentru că sunt o ființă educată (vă amintiți că știu să scriu și să citesc, și apropo… ador! să citesc) mi-am zis că, deși liber, sunt singur-singurel, așa că va trebui să mă descurc pe cont propriu. Deci, ce-i de făcut? Păi, ca să trec cu bine de iarna ce stă să vină, prima și prima dată va trebui să-mi fac o listă de priorități. Trebuia să-mi amintesc tot ce mă învățase Serena, tot ce citisem în dicționarul enciclopedic și-mi putea fi de folos. Zâna mea cea bună cu bascheți verzi îmi dăruise libertatea, mai departe depindea doar de mine, deși singurătatea mă apăsa tot mai greu, chiar mai rău decât aerul tot mai rece al zilelor de toamnă târzie. Continue reading “„Iarna lui Isidor”, de Veronica D. Niculescu” →

… Și poate că nici nu ești în vacanță (încă)… Sau, poate, nici nu vrei să călătorești spre micul orășel înconjurat de munți… Și, din nou, poate nu doar că nu m-ai cunoscut, dar nici n-ai auzit de mine. Crede-mă pe cuvânt, chiar nu contează, vino cu noi, trăiește aventura! Cele mai frumoase călătorii sunt acelea care îți ating mintea și sufletul, și pentru asta nu ai absolut nimic de făcut, decât un simplu gest: să dai pagina mai departe! Sunt sigur că n-ai prea vrea să te rătăcești într-un loc necunoscut, dar cât de minunat e să te pierzi într-o poveste! În povestea de-o vară a Serenei, pasionată de fotografie, flori și arbori, și a mea, pasionat de zbor, deși n-am zburat niciodată. Continue reading “„O vară cu Isidor”, de Veronica D. Niculescu” →

Aventura americană a unui băiețel englez (și foarte-foarte puțin american), în orașul care se învecinează cu cel mai mare ocean de pe Pământ. Totul despre balene, totul despre prietenie, totul despre cum se poate schimba viața ta fără ca măcar să-ți dai seama. Totul despre ceea ce auzi atunci când oceanul nu este ceva separat, ci face parte din tine. Continue reading “„Balena dispărută”, de Hannah Gold” →

Despre un băiețel sensibil, dar curajos, pe care tatăl său l-a învățat mai multe lucruri decât ar fi putut învăța la școala unde bătaia la palme era la ordinea zilei. Despre curiozități științifice, și nu numai, de exemplu dagherotipul prin fulger, despre inovațiile născute din pasiunea pentru fotografie, ferotipia. Despre lucrurile care unesc oamenii și o prietenie specială ce nu poate fi definită. Despre spirite ce par a nu fi atotvăzătoare sau atotcunoscătoare, ce nu sunt zei și nici îngeri. Despre Ponei, căluțul cu chipul alb ce pare să-i citească gândurile. Și, nu în ultimul rând, despre familie, pentru că toate se întâmplă din cauză că Pa a fost răpit de o bandă de răufăcători. Despre băiețelul care putea vedea lucruri pe care ceilalți nu doar că nu le văd, dar nici nu cred în ele, și care trebuie să crească precum un Făt-Frumos pentru a se întoarce la viața de dinainte. Atât cât se poate. Continue reading “„Ponei”, de R. J. Palacio” →

Am eșuat complet și definitiv. Din nou! Și chiar în ultimul moment, când uite-atâta mai aveam până să trec testul pentru avansați. N-am nicio explicație, dar acum e clar: locul meu e în interior, nicăieri în altă parte! Toate lucrurile pentru care am lucrat în ultimul an sunt acum năruite: planurile pentru vară, planurile pentru tot restul vieții mele. Ce e de făcut, ce mai e de făcut în aceste condiții?! Continue reading “„În roșu marțian”, de Christopher Swiedler” →

Se pare că cititul este o formulă magică prin care intri, uite-așa! ca într-o vrajă, într-o carte, și nu oricum, ci cu totul. Și atunci mă întreb, oare de ce sunt eu acuma singură-singurică? Să fie din cauză că în loc de cuvinte, eu citesc desene? Hotărât lucru, asta e o mare ciudățenie. Și încă și mai ciudată mi s-a părut apariția unui domn ce semăna cu un vrăjitor, dar care s-a dovedit a fi Bibliotecarul bibliotecarilor. Și care a promis să mă ajute să intru și eu în povești, și cât mai multe, deși acolo va trebui să mă descurc singură. O să zbor cinci săptămâni într-un balon, o să mă scufund în apele oceanului, o să ajung în Labrador, apoi la Polul Nord, o să-i cunosc pe Fram, pe hobbiți, pe Harry Potter… și mulți-mulți alții! Tot el mi-a spus că fiecare carte are mai multe vârste, că ele te transformă și te schimbă, fiind net superioare oamenilor. Că, de fiecare dată când vezi un personaj, și el te vede și te compară cu el la fel cum și tu, la rândul tău, îl compari cu tine. Continue reading “„Invizibilii”, de Ioana Pârvulescu” →

Sunt cam mică de înălțime, dar destul de drăguță, cu ochii mei mari și căprui, părul blond-roșcat și zâmbetul extrem de simpatic, sunt colega și prietena ideală, mai ales că mă străduiesc să fiu la înălțime și la capitolul simțul umorului. În plus, sunt și foarte deșteaptă, așa că pot să-ți dau o mulțime de informații despre aproape orice, mai puțin despre cum să fii o școlăriță adevărată, deoarece creierul meu este și nu este la fel cu al tău. Dar mă străduiesc, căci nu e de glumit cu un premiu de 100 de milioane. Deși fac tot ce pot, trebuie să mărturisesc că poate n-ar strica, totuși, să nici nu mai fie atât de multe reguli, care se aplică uneori strict, alteori lejer, iar altădată chiar deloc. Vreau (chiar vreau!) să-mi ajut prietenii din echipă, dar în același timp trebuie să mă prefac a fi ceea ce nu sunt (și trebuie să recunosc, deși deloc, dar deloc, nu-mi place acest lucru, îmi doresc tare mult să fiu acel ceva ce se presupune că sunt). Nu-i așa că n-ai înțeles nimic? Ei bine, dacă citești până la final vei înțelege perfect despre ce este vorba! Și apropo, numele meu este Dotty și am doisprezece ani (sau poate că nu). Continue reading “„Robot sub acoperire”, de David Edmonds și Bertie Fraser” →

A fost fiul mărețului Uther Pendragon, dar copilăria, în acele vremuri tulburi și primejdioase, și-a petrecut-o alături de temutul vrăjitor Merlin, în grija căruia fusese dat chiar de către tatăl său. Puterea acestuia de a vedea în viitor, și sfaturile potrivite, l-au ajutat să scoată din stâncă magica și faimoasa sabie Excalibur care îl făcea invincibil, dovedind în acest fel că este singurul îndreptățit să aibă pretenții la tron. Înțelept și neînfricat, el i-a condus pe britani în luptele împotriva invadatorilor saxoni și, astfel, a adus ordinea într-o țară devastată de barbari. A cioplit o masă rotundă dintr-un copac sădit de un zeu și a înființat ordinul cavalerilor Mesei Rotunde, iar împreună cu Lancelot, Gareth, Percival sau Galahad a avut parte de numeroase aventuri. Pe drept cuvânt, unul dintre cele mai cunoscute personaje din literatură, ale cărui fapte de vitejie sunt cunoscute și celebrate de aproape o mie de ani. Continue reading “„Aici odihnește Arthur”, de Philip Reeve” →