Sunt Tobie Lolness și am treisprezece ani. Trăiesc pe Creste și viața noastră e minunată. Mama mea m-a învățat să citesc de la trei ani, spunându-mi că vorbele sunt asemeni unor luptători din umbră. Dacă ne împrietenim devenim prieteni pe viață. Ele, cuvintele, m-au salvat de singurătate și de plictiseală.
Tatăl meu se numește Sim Lolness și este cel mai mare savant din Lumea Copacului, un om bun, generos și drept, admirat de toată lumea. Și foarte înalt, măsurând aproape doi milimetri. Cunoaște toate tainele copacului și nu ar face nimic să-l primejduiască, în fond, el reprezintă lumea în care trăim, și singura, de altfel, pe care o cunoaștem. Continue reading “„Tobie Lolness”, volumul I: „Viața la înălțime”, de Timothée de Fombelle”→
Prieteni dragi, ce-ați zice de-o plimbare prin Orașul de Aur? Poate unii dintre voi ați fost deja acolo, dar asta nu contează. Și știți de ce? Pentru că povestea mea se petrece la începutul secolului XX, pe când Viena nu era doar capitala unei țări, ci a unui imperiu ce cuprindea treisprezece țări diferite aflate în inima Europei. O călătorie în timp pe care n-o veți uita prea ușor… Continue reading “„Steaua din Kazan”, de Eva Ibbotson”→
O veche legendă ne spune că, vrăjiți de muzica magică a unui fluier și de frumusețea celui care cânta la el, într-o bună zi, copiii au părăsit micul oraș Hamelin, urmându-l pe ciudatul muzicant care îi scăpase de șoareci. Treptat disperarea a luat locul speranței în sufletele părinților lor, iar orașul cândva înfloritor a rămas pustiu. Copiii dispăruseră fără urmă.
Dacă te-ai fi născut în Anglia secolului al XIX-lea, se prea poate ca viața ta să fi fost una plină de lipsuri. Să suferi de foame, de frig, să nu poți merge la școală… Și nimănui să nu-i pese de tine. Chiar dacă ești doar un copil… sau, mai ales.
Și, tocmai din acest motiv, în anul 1843, după ce a citit un raport al guvernului despre abuzurile suferite de copii (fete care lucrau în atelierele de croitorie câte 16 ore pe zi, șase zile pe săptămână; băieți de numai opt ani care trăgeau cărucioare cu cărbuni prin pasaje subterane înguste, cel puțin 11 ore pe zi), Dickens a hotărât să scrie un pamflet intitulat Apel către poporul englez în numele copilului omului sărac, și a jurat că acesta va fi ca o lovitură de baros pentru cei care nu respectă drepturile copiilor.
După o săptămână de gândire, și-a dat însă seama că o poveste cu o casă bântuită, trei fantome și personaje de care să-ți fie milă (muncind din greu pe bani puțini) ar putea avea un mai mare impact asupra societății și așa s-a născut, în doar șase săptămâni, minunata Poveste de Crăciun. Continue reading “„Poveste de Crăciun”, de Charles Dickens”→
Toate sunt, o să-mi spui. Da, știu, dar aceasta anume este deosebită pentru că o citești împreună cu părinții tăi.
Povestea mea o să te facă să înțelegi cât de important este să ne vedem și auzim unii pe alții. Chiar dacă înțelegem lucrurile diferit; de fapt, cu atât mai mult, trebuie să împărtășim gânduri și sentimente. Vei descoperi, nu fără un strop de uimire, că unele lucruri, mai ales din cele pe care nu le vedem cu ochiul liber, au aripi și ne pot face să zburăm (chiar fără pantofi). Continue reading “„Îngerul pantofilor”, de Giovanna Zoboli și Joanna Concejo”→
Nine orphans, the only inhabitants of a fairytale island, where everything is perfect: from the sunrise and sunset, the fruits of the trees, the wind that supports them in the air above the rocks, to the venomous snakes that do not bite and lay down quietly in the sun.
Once a year, a boat without a boatman brings a small child. According to tradition, the oldest of the orphans must leave in his place by boat, disappearing forever. The rules are strict and respected, because the children know that any violation of them can destroy the island.
But what happens when the eldest of the orphans revolts, does not want to leave, endangering everyone else? Is the island an enchanted place or an illusion of children?… Read the book to find out the outcome of the story!
Nouă orfani, singurii locuitori ai unei insule de basm, unde toate lucrurile sunt perfecte: de la răsăritul și apusul soarelui, fructele din copaci, vântul ce îi susține în aer deasupra stâncilor, până la șerpii veninoși ce nu mușcă și se tolănesc cuminți la soare.
O dată pe an, o barcă fără vâslaș aduce un copil mic. Potrivit tradiției, cel mai în vârstă dintre orfani trebuie să plece cu barca în locul lui, dispărând pentru totdeauna. Regulile sunt stricte, iar copiii le respectă pentru că știu că orice încălcare a lor poate distruge insula.
Ce se întâmplă însă atunci când cel mai mare dintre orfani se revoltă, nu vrea să plece, punându-i în pericol pe toți ceilalți? Este insula un loc fermecat sau o iluzie a copiilor?… Citiți cartea pentru a afla deznodământul poveștii!
Știu că îți place mult să citești, dar mă simt obligat să te avertizez: NU DESCHIDE ACEASTĂ CARTE!!! Ești la un pas distanță de a intra într-o lume ciudată în care legile fizicii nu funcționează după principiile pe care le cunoști. O lume minunată totuși, unde să te afli simultan în două puncte din spațiu sau să traversezi printr-un perete… este doar o joacă.
Doamne, cât de mult îmi place să desenez! (Aș fi dat orice pentru un bloc de desen adevărat și o cutie de markere ale căror culori să curgă pe pagină la fel de repede ca gândul.) Dar nimeni, niciodată, nici la școală și nici măcar acasă, nu mi-a apreciat desenele. Nimeni în afară de profesoara de muzică, care mi-a spus că sunt neobișnuit de talentat și că nu trebuie să renunț niciodată la pasiunea mea. Era atât de diferită de toți ceilalți profesori, singura care purta blugi și nu se ruja. Îi spuneau cu dispreț hippy, pacifista. Semăna cu o pasăre mare și frumoasă închisă într-o colivie murdară – școala. Iar eu, pe ascuns, speram să nu evadeze, deoarece asta ar fi însemnat să rămân singur. Continue reading “„Punte spre Terabithia”, de Katherine Paterson”→
Dacă îți alegi cărțile de citit după copertă, s-ar putea să nu-ți placă această carte. Pentru că nu are. Dacă vrei să cunoști personajele și după numele ce-l poartă, n-ai noroc, pentru că noi nu avem nume. Nu știm nici măcar data când ar trebui să ne serbăm ziua de naștere. Dar și dacă am ști, tot degeaba, din moment ce nu putem dovedi nimic. Este ca și când nici n-am exista. Nu mai figurăm pe nicio hartă, nicăieri. Pentru că ne lipsește ceva foarte important: Cartea de Viață. Acolo scrie numele, ziua de naștere, numele părinților, unde locuiești, pe unde ai călătorit, și are și o poză cu fața ta. Continue reading “„Copilul E”, de Steve Tasane”→
