Ei bine, în viață ai de făcut o mulțime de alegeri… de acord, dar de ce tocmai asta? Probabil că s-a întors lumea cu susul în jos, dacă Marilla și Matthew vor să înfieze un copil, fie el și un băiat de unsprezece ani, care să-i ajute la fermă, dar să și primească o educație corespunzătoare. Păi de unde știi pe cine bagi în casă, sau ce părinți are? Dacă, Doamne ferește, dă foc la fermă?! Și, oricum, ce să caute un copil într-un loc în care nu mai locuise niciodată vreunul? Da, chiar îl compătimesc pe acel orfan. Continue reading “„Anne de la Green Gables”, de Lucy Maud Montgomery” →

Poate o carte să însemne începutul unei terifiante aventuri? Se pare că da! Trebuie neapărat s-o găsesc, și unde în altă parte decât la BIBLIOTECĂ?!

… Un volum modest, cu copertă neagră, ascunzând în filele sale un jurnal la fel de întunecat. Cea mai întunecată coborâre, scrisă de Raphael Stevenson, celebru explorator din epoca victoriană, avea doar două semnături în registrul de împrumut, cea mai veche datând din 1942. A treia este a mea. Cred că nici nu mai trebuie să vă spun a cui este cea de-a doua semnătură… Trebuie să-l salvez… Trebuie să aflu unde este punctul de trecere… Știu!!! Continue reading “„Darkside. Tărâmul Întunericului”, de Tom Becker” →

Mâine plec în vacanță!/Excelent, unde?/La iarna de acum trei ani. Vom fi toți prietenii acolo! Iar apoi, în august acum cinci ani. Ce vreme frumoasă va fi!

V-ar plăcea, nu?

Hm… dar ce este Timpul? Cum funcționează? Știu un înger care spunea că la sfârșit Timp nu va mai fi deloc. Voi înțelegeți ce vrea să spună? Și mă-ntreb: oare oamenii au timpuri diferite, frânturi dintr-un același Timp mai mare? Iar eu pot să călătoresc în timpul cuiva și cineva să vină în timpul meu? De exemplu, dacă plec în iunie, voi fi cu adevărat acolo sau va fi ca într-un vis? Suntem doar niște simple fantome unii pentru alții atunci când ne întâlnim? Continue reading “„Grădina de la miezul nopții”, de Philippa Pearce” →

Ai ajuns vreodată în mijlocul Canalului Mânecii, plutind într-o cutie de violoncel (cu partitura unei simfonii de Beethoven pe post de plăpumioară) și lăsând în urmă transatlanticul ce dispărea în apele oceanului?

Și dacă da, ai fost salvat în miez de noapte de un cărturar aiurit, cu brațe și picioare lungi, care a hotărât să te păstreze chiar de ziua ta de naștere? Care vorbea în engleză cu oamenii, în franceză cu pisicile și în latină cu păsările? Și care și-a promis să aibă grijă de tine ca de propriul copil? Charles Maxim avea bunătate acolo unde alți oameni au plămâni și politețe în vârful degetelor. Continue reading “„Pe acoperișurile Parisului”, de Katherine Rundell” →

Trebuie să fac ceva, dar ce? Sau, mai bine zis, cum?! Nu sunt o eroină din cărțile pentru adolescenți, ajutată de un autor binevoitor atunci când lucrurile o iau razna. N-am prieteni invincibili, care să apară la momentul potrivit. Familia mea habar nu are cu ce mă confrunt. I-am adus la disperare (tata credea oricum că fetele sunt complicate), având în vedere că din cauza mea trebuie să se mute dintr-un oraș în altul. Ei nu știu de ce sunt în stare oribilele făpturi care trăiesc alături de noi, nu știu că toate relele din lume se întâmplă din vina lor. Nici măcar nu-i văd. Continue reading “„Peggy Sue și fantomele: Ziua câinelui albastru”, de Serge Brussolo” →

Ne-am întors acasă! În sfârșit!! Milano este istorie; Serenissima, Ilustrissima, Umidissima, iată-mă! Tu, care strălucești ca o regină înveșmântată în aur și purpură la vremea asfințitului. Tu, patrie a sticlei și a oglinzilor de apă, al cărei suflet – căci se știe că fiecare oraș are un suflet – face numai în ciudă turiștilor pe care nimic nu-i sperie. Unde ascunzi talismanul ce poate ridica temple și palate într-o noapte? Care poate ridica conducători mediocri la rang de mituri, care poate schimba soarta oricărei bătălii în favoarea oricui deoarece duhurile luptau alături de el? O, minunatule talisman, tu, cel care îmi vei reda forma leonină și vei aduce pacea în sufletul meu, pentru că numai magia poate rezolva situațiile cele mai absurde! Continue reading “„Cheia alchimistului”, de Cristina Brambilla” →

Trebuie să fiu pe deplin sincer cu voi, așa că vă zic de la bun început că în povestea asta sunt multe lucruri de neînțeles. Ar fi trebuit cercetate mai mult? Nu știu, nu cred. Că ce-ar fi lumea asta a noastră fără un pic de mister? Aș putea să vă spun că mi-aș fi dorit să am răspunsuri clare, dar… ar fi o minciună. V-ar folosi la ceva? Nu prea cred. Și sunt de părere că întrebările sunt uneori mai importante decât răspunsurile. Magia și misterul fac parte din Univers, la fel ca noi, ființele care îl populăm.

În plus… nici să judeci lucrurile după aparențe nu e bine. El este urât, murdar și ramolit, dar în același timp o ființă minunată cu o inimă de aur. Și cu puteri supranaturale, fără îndoială. Continue reading “„Skellig”, de David Almond” →

Prima zi de școală după vacanța cea mare… forfotă, sute de elevi roind prin curte, pe holuri, în sălile de clasă, și una și aceeași întrebare pe buzele tuturor: Ai văzut-o? Hei, ai văzut-o? Noi, elevii de la liceul din Mica, nu ne vedeam unul pe celălalt cu adevărat mai mult de câteva minute, și asta doar în prima zi de școală. De unde atâta interes? Cine să fie fata asta? La ora de geografie am aflat că o chema Copila-Stea Caraway. Ce?!

… Și apoi am văzut-o. La cantină, în pauza de prânz. Era blondă, cu părul până la umeri, și purta o rochie lungă, alburie, semănând cu rochia de mireasă a străbunicii, și o geantă mare de pânză pe care era pictată o floarea-soarelui în mărime naturală. Iar în spate, în loc de ghiozdan, purta o ukulele… Avea pistrui și, deși nu se machia deloc, avea cei mai mari ochi căprui pe care îi văzusem vreodată. Continue reading “„Copila-Stea”, de Jerry Spinelli” →

Nu judeca un om până nu ai umblat două luni cu mocasinii lui. Asta scria pe bilețelul găsit de Sharon (știți cine este, doar ați citit cartea, nu? A, urmează, foarte bine!!) pe fundul poșetei. Mare lucru și prăjiturelele astea cu răvaș. Vouă vă plac? Ați găsit mesaje misterioase care v-au pus pe gânduri? Ea s-a gândit că e un semn, iar eu sunt întru totul de acord cu ea. Continue reading “„Povestește-mi ceva”, de Sharon Creech” →