La început era doar un băiat, isteț, amuzant și curajos, pentru care cuvinte precum verde, galben, albastru, violet sau roșu nu însemnau nimic. De când se știa, lumea i se prezentase doar în alb și negru, eventual câte o nuanță de gri spălăcit. Adevărat că, spre deosebire de ceilalți, vedea foarte bine noaptea, atunci când contururile erau mai bine definite, și poate era și asta ceva, nu? Oricum, dat fiind faptul că nu le văzuse niciodată, nu simțea că ar fi pierdut ceva. Și totuși…

În fine, cu sau fără culori, lumea în care trăia era oricum ciudată și foarte-foaaaarte diferită de cea în care, probabil, trăiești tu. O simplă călătorie cu autobuzul costa sute de lire, iar o mașină, cam vai de ea, cel puțin un sfert de milion de lire; cincisprezece mii de lire pentru un prăjitor de pâine, chilipir, ce mai; 5000 de lire pentru o pungă de cartofi și 1000 de lire pentru niște morcovi proaspeți; în schimb, o friptură de vită costa 80.000 lire, așa că nu prea îți mai permiteai să cumperi carne. Roboții care luaseră locurile de muncă ale oamenilor nu prea se descurcau la îndeplinirea sarcinilor, dar ei nu mâncau, și nici apă nu le trebuia, nu? Continue reading “„Extraordinarele culori ale lui Auden Dare”, de Zillah Bethell” →

Astăzi ești (din nou) norocos, cititorule! Îți mai aduci aminte de Ellie, mica inventatoare? Dar de Seth, băiatul misterios, sarcastic și cam ursuz, total lipsit de amintiri, pe care ea l-a salvat? Mai ții minte cum arăta Orașul, misterios și cenușiu, scufundat în mare parte în apele oceanului, deși construit pe un vârf de munte, și unde fiecare locuitor putea fi gazda unui parazit, un zeu blestemat, care-i ocupa corpul și-l făcea să acționeze după bunul său plac?

Mai știi ce hotărâre au luat atunci când și-au dat seama că, sub nicio formă, nu mai pot rămâne într-un Oraș unde toți le vor moartea? Cu siguranță ai încercat să îți imaginezi ce urmează să se întâmple și ți-ai pus o mulțime de întrebări. Vor găsi, oare, misterioasa insulă descoperită într-una dintre hărțile ascunse în casa inchizitorilor? Vor supraviețui înfricoșătoarei călătorii pe un ocean nu întotdeauna prietenos și liniștit? Vor reuși să rămână prieteni cu adevărat, indiferent de încercările prin care vor trebui să treacă? Continue reading “„Insula Epavei”, de Struan Murray” →

Plutise leneș în apa neagră plină de pești sclipitori a Lacului Cerurilor, iar acum, și fără să înțeleagă ce se întâmplase, lumina de aur, stridentă și amețitoare, îi ardea ochii. Oare era prizonier, el, cea mai puternică dintre creaturi, el a cărui răsuflare putea frânge copacii, el a cărui forță putea susține pământul? Și, oare, cine – animal, nemuritor, om – ar îndrăzni să-l insulte astfel? Forța și puterea nu-i mai erau de niciun ajutor în acel gol strălucitor. Nu conta că era indestructibil și invincibil, pentru că nu avea cu cine lupta. Era atât de obosit. Știa deja că nu-i mai rămăsese decât un singur lucru de făcut, atunci, pentru prima oară, deși nu știa unde se află, în cer, pe pământ sau pe mare: să ceară ajutor. Nu-i mai rămăsese nimic, doar lunga așteptare și dorul de întunecimea lui serenă, dorul cumplit ce-l apăsa mai tare decât povara din spinare. Voia să se întoarcă acasă.

Dacă vrei să afli cine este creatura magică care aduce iarna, la fel cum Dragonul albastru aduce primăvara, și cine este muritorul care a reușit s-o înlănțuie, citește cartea! Continue reading “„Când marea s-a prefăcut în argint”, de Grace Lin” →

Demult, cândva la începuturile lumii, pe când zeii care domneau, Tumaiyowit și Mukat, se certau din orice, dar mai ales din cauza oamenilor, insula era acoperită cu copaci uriași. Tumaiyowit era cel care voia ca oamenii să moară, așa că a coborât într-o lume de sub lumea aceasta și a luat cu el tot ce-i aparținea. Acum, insula de forma unui delfin cu coada spre răsărit a rămas pustie, doar stâncă și câțiva copaci mici și piperniciți risipiți prin văi, îngenuncheați de vânturile puternice ce-o stăpânesc. Doar marea ne ține în viață. Și, într-o bună zi, tot de pe mare a venit și pieirea, sub forma unei cochilii plutitoare ce se apropia din ce în ce mai mult, și care, în lumina crudă a răsăritului, s-a dovedit a fi o corabie aleutină cu pânzele ei roșii ca sângele, ce parcă prevesteau ceea ce avea să se întâmple. Continue reading “„Insula Delfinilor Albaștri”, de Scott O’Dell” →

A fost odată ca niciodată (căci știm cu toții că așa încep poveștile) un sat. Mic, șters și trist, înconjurat de păduri și munți înalți și abrupți, fără nicio altă așezare în apropiere. Niciun călător nu ajungea prin acele locuri, doar câte un meșter rătăcitor sau vreun vânzător ambulant, dar nimeni nu rămânea mai mult de două nopți în sătucul ce părea blestemat să-și ducă zilele într-o tăcere deplină și ciudată. Căci înafară de mugetul râului învolburat ce nu se oprea niciodată, niciun alt sunet nu putea fi auzit. Nu-i știm numele, dar se prea poate ca asta să nici nu fie așa de important, din moment ce întâmplările de atunci le trăim și azi, căci așa suntem noi oamenii, mici și mari, tot repetăm anumite lucruri, chiar dacă ele sunt greșite. Povestea lor poate fi și povestea noastră. Continue reading “„Deodată în adâncul pădurii. O poveste”, de Amos Oz” →

Ciudate ființe mai sunteți voi, oamenii! Și cât de ușor de păcălit! Încă mai credeți că omul este deasupra și stăpânul tuturor celorlalte viețuitoare cu care împarte aceste locuri? Probabil că da, din moment ce, deși îmi recunoașteți măreția și mă priviți ca hipnotizați, sunteți dispuși să plătiți douăzeci de cenți pentru a simți stăpânirea omului asupra celei mai maiestuoase ființe de pe pământ. Sunt inteligent, loial și sensibil, exact ca voi (unii dintre voi, mai bine zis), ba mai mult, am și sentimente. Simt o mare afecțiune față de Tad, iar prietenia noastră s-a născut absolut din întâmplare.

Ei, v-am făcut curioși? Sunteți de acord că trebuie neapărat să citiți această carte? Hai să vă mai dau câteva indicii… Continue reading “„Nesfârșita goană după elefant”, de Gillian Cross” →

Este înalt și cenușiu și ca să ajungi sus trebuie să urci șaizeci și una de trepte. Ușa care acoperă lentila este grea și ruginită, iar pentru a aprinde fitilul trebuie să ții minte să ai mereu la tine chibrituri uscate. În nopțile întunecate sau în cele cu lună, deopotrivă, își împrăștie lumina peste micul oraș și peste întinderea de mare călăuzind navele. Da, farul este foarte important.

Nimeni nu-și mai face timp pentru ea. Mama a plecat, mult-mult prea devreme, iar tatăl este atât de ocupat… să-și plângă de milă. Nici furtunii nu-i pasă de ea, a venit pe neașteptate colorând cerul într-o nuanță înfricoșătoare, plumburie, alungând soarele și, mai apoi, stelele și luna. Vântul parcă ar avea chef de joacă, dar acum nu e timp de asta, și-apoi a mai venit și grindina. Și e deja întuneric, iar farul de care trebuie să se îngrijească stă neclintit, mai întunecat decât noaptea ce s-a lăsat. Nu mai sunt chibrituri, dar ea, Lămpița, mai curajoasă decât toți, va rezolva și problema aceasta. Continue reading “„Lămpița și băiatul-sirenă”, de Annet Schaap” →

Uri Shulevitz locuiește astăzi la New York (deși niciodată n-a intenționat să rămână acolo mai mult timp decât ar fi fost necesar pentru a-și continua studiile de artă), pentru că viața te duce unde vrea ea. Înainte de New York a locuit în Israel, unde familia emigrase la dorința tatălui său, și au fost, după cum el însuși mărturisește, zece ani fericiți. După încă o călătorie înapoi în timp, ajungem la sfârșitul anului 1946 și găsim familia, bucurându-se în sfârșit de libertate, în Franța, la Paris. Abia atunci și acolo, după nesfârșitele călătorii clandestine, cel mai adesea la adăpostul întunericului, copilul Uri a înțeles de ce i se spune Orașul Luminilor. Franța, unde nou-inventatul antibiotic, penicilina, îl salvează de o gravă boală infecțioasă, care la rândul ei îl salvează de o școală total nepotrivită (unde benzile desenate, romanele de aventuri sau filmele de capă și spadă erau strict interzise). Și din nou Paris – orașul în care băiatul singuratic căruia i se spunea sale étranger (străin murdar) și-a făcut o mulțime de prieteni: Alexandre Dumas, Paul Féval, Charlie Chaplin, Stan și Bran, Jack London, Edgar Allan Poe, spadasini, pirați, cowboy, vânzătorii de cărți ce-și aveau tarabele de-a lungul Senei. Continue reading “„Șansa: Fuga de Holocaust”, de Uri Shulevitz” →

Ce te faci când, exact de ziua ta (și cred că ești de acord cu mine, să împlinești paisprezece ani nu-i de colo), cea mai importantă ființă din viața ta dispare, iar tu nu poți înțelege de ce s-a întâmplat asta oricât ți-ai bate capul. În regulă, poate n-am avut noi cea mai bună relație, dar chiar și așa. La ora ceaiului absența mamei încă nu mă îngrijora prea tare, mai ales că nu era pentru prima oară când lipsea de acasă, iar cadourile le primisem deja: o trusă de desen (îmi place să desenez, deși priceperea mea este cam limitată), o carte cu titlul Semnificația florilor: cu observații despre mesajele transmise de evantaie, batiste, peceți de ceară și timbre poștale și o cărticică despre cifruri. Continue reading “„Cazul marchizului dispărut”, de Nancy Springer” →