… Și aventura începe… Aventura în care o vei cunoaște pe Hellyann, asemănătoare și totuși atât de deosebită de cei care îi vor deveni prieteni buni și de nădejde în misiunea secretă pe care o întreprind. Poate că părul ei zburlit, lung și argintiu, și blana pufoasă gri-deschis nu-ți inspiră încredere (așa, din prima, mai ales că nu poartă haine), dar are o inimă care o ajută să simtă (blestemul celor cu sentimente). Și este hotărâtă să salveze fata, chiar dacă asta înseamnă să facă ceva ce alții nici măcar nu îndrăznesc să gândească. Continue reading “„Copilul de pe altă stea”, de Ross Welford” →

Povestea asta nu este despre mine. Sau, mai bine zis, nu despre mine – adolescenta foarte-foarte modernă, pentru care viața înseamnă modă, mall, gadgeturi și… hm, bineînțeles, diferite (și cât mai multe) rețele sociale. Asta era cândva, demult (mă rog, nu așa demult, dar mie așa mi se pare), pe când locuiam încă în Anglia. Pentru că acum, împreună cu întreaga familie, m-am mutat în Yellowstone, mărețul, îndepărtatul și greu-înzăpezitul parc național american. Fără televizor și rețea wi-fi. Fără prieteni, fără o școală adevărată. Și unde, evident, toate gândurile pe care le-ai putea avea, zi sau noapte, nu contează, se îndreaptă către… urși, normal. Nu are importanță dacă ești înăuntru sau afară, e suficient un mic foșnet sau doar o mișcare slabă, așa ca o părere, că doar trăiești în țara urșilor grizzly. Continue reading “„Ursoaica din vis”, de Mimi Thebo” →

Povestea asta este despre mine, Charlie (de fapt, Charlemagne, un nume stupid pentru o fată, pe care îl urăsc) Reese, despre cum viața – bună, rea, nu contează – se poate schimba brusc și pe neașteptate. Sunt atât de furioasă! Exilată într-un orășel trist și cenușiu, cu drumuri pline de noroaie, unde nu ai nimic de văzut (sau de făcut, dacă tot vorbim despre asta!): o benzinărie, un parc de rulote, o spălătorie… of, nici nu prea arată ca un oraș de fapt. Nu tu mall, nu tu cinematograf. Nici măcar un restaurant chinezesc. Așa că, da, uite-mă în Colby, printre țărănoii ăștia de copii care, cel mai probabil, mănâncă veverițe (a se citi înapoiați și fără prea multă educație) – știi cum e în vârf de munte. Continue reading “„Dorința”, de Barbara O’Connor” →

Se spune că un câine isteț ce trăiește printre oameni se umanizează. Măcar așa, un pic. Uite, de exemplu, atunci când nu sunt prins cu treburi, îmi inventez distracții pe seama oamenilor din jur, străini de familia mea desigur, doar așa, să nu mă plictisesc. Știu că nu e prea frumos să faci glume când doar tu te distrezi și celălalt se sperie rău de tot, dar nu mă pot abține. Cred că am și un pic de simț al umorului, comic nu?

Povestea noastră începe într-o zi de primăvară, pe când eram doar un cățelandru, prietenos și tare simpatic, deși aveam lăbuțele cam mari și, poate, arătam cam caraghios. Cel mai bun prieten al meu este chiar stăpânul meu, și avem oarecum aceeași vârstă. Încă. Eu sunt Tomi și aceasta este povestea noastră, deopotrivă pentru copii și oameni mari. Sunt norocos să fiu iubit și răsfățat de întreaga familie, dar el mă iubește cel mai mult. Spune că semăn nemaipomenit de bine cu un lupușor jucăuș și nu-l deranjează că sunt un mare ștrengar. Continue reading “„Tomi. O poveste”, de Adrian Oprescu” →

Ei, acum știu sigur că mă cunoașteți, cei mai mulți dintre voi, sigur că da, doar am fost împreună în ultima mea aventură. Nici nu știți cât de recunoscător sunt pentru ajutorul ce mi l-ați dat!

Sunt liber, liber ca păsările cerului (ironic, nu?), dar din ce în ce mai des simt cum mă apasă tristețea. Și pentru că sunt o ființă educată (vă amintiți că știu să scriu și să citesc, și apropo… ador! să citesc) mi-am zis că, deși liber, sunt singur-singurel, așa că va trebui să mă descurc pe cont propriu. Deci, ce-i de făcut? Păi, ca să trec cu bine de iarna ce stă să vină, prima și prima dată va trebui să-mi fac o listă de priorități. Trebuia să-mi amintesc tot ce mă învățase Serena, tot ce citisem în dicționarul enciclopedic și-mi putea fi de folos. Zâna mea cea bună cu bascheți verzi îmi dăruise libertatea, mai departe depindea doar de mine, deși singurătatea mă apăsa tot mai greu, chiar mai rău decât aerul tot mai rece al zilelor de toamnă târzie. Continue reading “„Iarna lui Isidor”, de Veronica D. Niculescu” →

… Și poate că nici nu ești în vacanță (încă)… Sau, poate, nici nu vrei să călătorești spre micul orășel înconjurat de munți… Și, din nou, poate nu doar că nu m-ai cunoscut, dar nici n-ai auzit de mine. Crede-mă pe cuvânt, chiar nu contează, vino cu noi, trăiește aventura! Cele mai frumoase călătorii sunt acelea care îți ating mintea și sufletul, și pentru asta nu ai absolut nimic de făcut, decât un simplu gest: să dai pagina mai departe! Sunt sigur că n-ai prea vrea să te rătăcești într-un loc necunoscut, dar cât de minunat e să te pierzi într-o poveste! În povestea de-o vară a Serenei, pasionată de fotografie, flori și arbori, și a mea, pasionat de zbor, deși n-am zburat niciodată. Continue reading “„O vară cu Isidor”, de Veronica D. Niculescu” →

Aventura americană a unui băiețel englez (și foarte-foarte puțin american), în orașul care se învecinează cu cel mai mare ocean de pe Pământ. Totul despre balene, totul despre prietenie, totul despre cum se poate schimba viața ta fără ca măcar să-ți dai seama. Totul despre ceea ce auzi atunci când oceanul nu este ceva separat, ci face parte din tine. Continue reading “„Balena dispărută”, de Hannah Gold” →

Despre un băiețel sensibil, dar curajos, pe care tatăl său l-a învățat mai multe lucruri decât ar fi putut învăța la școala unde bătaia la palme era la ordinea zilei. Despre curiozități științifice, și nu numai, de exemplu dagherotipul prin fulger, despre inovațiile născute din pasiunea pentru fotografie, ferotipia. Despre lucrurile care unesc oamenii și o prietenie specială ce nu poate fi definită. Despre spirite ce par a nu fi atotvăzătoare sau atotcunoscătoare, ce nu sunt zei și nici îngeri. Despre Ponei, căluțul cu chipul alb ce pare să-i citească gândurile. Și, nu în ultimul rând, despre familie, pentru că toate se întâmplă din cauză că Pa a fost răpit de o bandă de răufăcători. Despre băiețelul care putea vedea lucruri pe care ceilalți nu doar că nu le văd, dar nici nu cred în ele, și care trebuie să crească precum un Făt-Frumos pentru a se întoarce la viața de dinainte. Atât cât se poate. Continue reading “„Ponei”, de R. J. Palacio” →