Atunci când destinul – un accident stupid provocat de un vatman beat – îi răpește șansa unei copilării normale alături de părinții săi, la doar trei ani, Jeffrey este obligat să trăiască alături de doi oameni triști și crispați, unchiul Dan și mătușa Dot, care se urau atât de mult unul pe celălalt, încât nici măcar nu-și mai vorbeau. În casa lor totul era în dublu exemplar: două băi, două televizoare, două prăjitoare de pâine, ba chiar și două frigidere.
Cel mai probabil ar fi preferat să fie și doi Jeffrey, dacă acest lucru ar fi fost posibil. Dar nu era, așa că, dacă sărmanul băiat lua cina cu mătușa sa luni, atunci în ziua următoare, cina cu unchiul. Și tot așa, zi de zi, timp de opt ani, petrecuți într-o liniște bolnavă și fără a avea cea mai mică bucurie. Până când, în timpul seratei de primăvară de la școală, în timp ce corul cânta Vorbiți cu animalele, Jeffrey răbufnește şi le strigă disperat unchiului şi mătuşii să vorbească unul cu celălalt. După care o ia la fugă, începând o cursă nebunească ce va dura un an de zile (cunoscut și sub numele de anul pierdut, deoarece nimeni nu știe ce s-a întâmplat în acea perioadă de timp). Jeffrey va continua să alerge fără oprire, depărtându-se de familia în care ajunsese (și care, de fapt, nici nu se prea putea chema familie) și căutându-și un cămin adevărat, un loc de care să aparțină. Continue reading “„Magee, zis Maniacul”, de Jerry Spinelly” →
