Dragi copii, v-ați întrebat vreodată de unde vine expresia „a-ți lua inima-n dinți”, care înseamnă de fapt a avea curaj, a te mobiliza să faci ceva de care îți este frică, altfel spus, a îndrăzni? Și oare de ce ne imaginăm că locul curajului se află la nivelul inimii? Care o fi rolul ei în toată povestea aceasta?
Vă aduceți aminte cum inima începe să vă bată mai tare atunci când sunteți într-o situație nouă, cu multe necunoscute, poate puțin stresantă? Ei bine, acesta este răspunsul firesc al corpului de fiecare dată când ne confruntăm cu o posibilă amenințare: o serie de hormoni sunt eliberați în corp, care întețesc respirația și fac inima să înceapă să bată mai repede, să pompeze așadar mai mult sânge către mușchi, permițându-i astfel organismului să înfrunte pericolul și să-și dovedească astfel curajul sau să fugă.
Ghidușel vă invită să explorați împreună misterele funcționării inimii, organul care bate de-a lungul unei vieți de 75 de ani de 3 miliarde de ori, pentru a pompa neîncetat 5 litri de sânge, de-a lungul vaselor de sânge din corp, care puse cap la cap însumează 112.000 km, adică de aproape trei ori lungimea ecuatorului! Continue reading “Ghidușel cel istețel „își ia inima-n dinți” și vă vorbește despre asta”

Găsiți răspunsul