Trebuie să fiu pe deplin sincer cu voi, așa că vă zic de la bun început că în povestea asta sunt multe lucruri de neînțeles. Ar fi trebuit cercetate mai mult? Nu știu, nu cred. Că ce-ar fi lumea asta a noastră fără un pic de mister? Aș putea să vă spun că mi-aș fi dorit să am răspunsuri clare, dar… ar fi o minciună. V-ar folosi la ceva? Nu prea cred. Și sunt de părere că întrebările sunt uneori mai importante decât răspunsurile. Magia și misterul fac parte din Univers, la fel ca noi, ființele care îl populăm.

În plus… nici să judeci lucrurile după aparențe nu e bine. El este urât, murdar și ramolit, dar în același timp o ființă minunată cu o inimă de aur. Și cu puteri supranaturale, fără îndoială. Continue reading “„Skellig”, de David Almond” →

Prima zi de școală după vacanța cea mare… forfotă, sute de elevi roind prin curte, pe holuri, în sălile de clasă, și una și aceeași întrebare pe buzele tuturor: Ai văzut-o? Hei, ai văzut-o? Noi, elevii de la liceul din Mica, nu ne vedeam unul pe celălalt cu adevărat mai mult de câteva minute, și asta doar în prima zi de școală. De unde atâta interes? Cine să fie fata asta? La ora de geografie am aflat că o chema Copila-Stea Caraway. Ce?!

… Și apoi am văzut-o. La cantină, în pauza de prânz. Era blondă, cu părul până la umeri, și purta o rochie lungă, alburie, semănând cu rochia de mireasă a străbunicii, și o geantă mare de pânză pe care era pictată o floarea-soarelui în mărime naturală. Iar în spate, în loc de ghiozdan, purta o ukulele… Avea pistrui și, deși nu se machia deloc, avea cei mai mari ochi căprui pe care îi văzusem vreodată. Continue reading “„Copila-Stea”, de Jerry Spinelli” →

Vai. Sunt Infractor în Serie.

Deși n-am furat niciodată nimic în viața mea. Dar azi, într-o singură zi, am reușit performanța de a comite patru infracțiuni: am luat de acasă cutia cu biscuiți omni-speciali, am cumpărat un singur bilet de tren, deși călătoream împreună cu fratele meu Charlie, pe care, ca să fiu foarte sincer, de fapt l-am răpit. Iar de sticla cu suc de portocale ce să zic… Dar când o să ajung acasă o să le trimit celor de la magazin o felicitare, și niște bani. Pentru că, orice s-ar întâmpla, TREBUIE să facem această călătorie, doar noi doi, singuri. Deci, fără să afle nimeni, și mai ales părinții. Pentru că trebuie să ne luăm la revedere. Continue reading “„Călătoria mea cu Charlie”, de Mark Lowery” →

Nu judeca un om până nu ai umblat două luni cu mocasinii lui. Asta scria pe bilețelul găsit de Sharon (știți cine este, doar ați citit cartea, nu? A, urmează, foarte bine!!) pe fundul poșetei. Mare lucru și prăjiturelele astea cu răvaș. Vouă vă plac? Ați găsit mesaje misterioase care v-au pus pe gânduri? Ea s-a gândit că e un semn, iar eu sunt întru totul de acord cu ea. Continue reading “„Povestește-mi ceva”, de Sharon Creech” →

Agatha Mistery (atenție, este numele ei adevărat, nu vă gândiți la altceva!) trăiește la Londra și are un bunic celebru, Godfrey Mistery, cel mai mare constructor de baloane cu aer cald, prototipurile sale vânzându-se pe jumătate de glob. Iar ea este prima din familie cu talent la scris, pasionată de romanele polițiste și cu mare spirit de aventură. Căci aveau o familie ai cărei membri se îndeletniceau cu cele mai extravagante meserii din lume, și asta de generații întregi: restauratori de pitici de grădină, cercetători de microparticule subatomice, exploratori ai granițelor lumii, degustători de trufe în restaurante de lux, experți în fluturi preistorici, paznici ai unor insule izolate și câte altele. Continue reading “„Spada regelui Scoției”, de Sir Steve Stevenson” →

Te-ai simțit vreodată invizibil? Mie așa mi s-a întâmplat. Fleur spune că sunt multe lucruri pe lume care sunt reale, deși nu le poți atinge sau vedea: muzica, dorințele, gravitația, sentimentele… Nu știu ce să cred, nici vorbele magicianului nu m-au convins, și de altfel, nici nu vorbea cu mine. Că imposibilul e posibil, că realitatea e în ochii celui care privește… Continue reading “„Confesiunile unui prieten imaginar”, de Michelle Cuevas” →

Bună, sunt Artur și port numele unui personaj de legendă! Am zece ani, sunt isteț, generos și mereu pus pe fapte mari. De ce? Pentru că așa era și Archi, bunicul meu, care nu știu cum, dar a dispărut. Eu și Mami, bunica mea, încă îl așteptăm să se întoarcă. În plus, trebuie neapărat să găsesc comoara ascunsă în grădină, deoarece avem mare nevoie de ea. Nu, nu pentru mine. Continue reading “„Artur și minimoșii”, de Luc Besson” →

Numele meu este Rendi. Călătoresc incognito, în căruța unui negustor de vinuri, și mă doare îngrozitor tot corpul. Iar sub coviltirul fierbinte aerul este de-a dreptul sufocant. Nu știu unde mă aflu azi, nici unde voi ajunge mâine, știu doar că trebuie să plec, să mă îndepărtez cât mai mult.

Cerul pare copleșit de suferință, iar vântul vuiește îndurerat de câteva săptămâni. Stelele sunt doar palide umbre, iar luna… Hei, dar unde, oare, o fi dispărut luna? Cum este posibil așa ceva?!

Și uite că negustorul nu se înțelege la preț cu hangiul. Că e prea mult, că e prea scump… Hangiul vrea doar o carafă; negustorul vrea să-i vândă o damigeană gang, că nu e orice vin, ci tocmai Vinul Fiului cel Mare… Continue reading “„Râul înstelat al cerului”, de Grace Lin” →

El Rancho de las Rosas… Pământul care ne-a dăruit rodul său și ne-a făcut  să ne simțim bineveniți!

„Pământul nostru este viu, Esperanza! Toată valea trăiește și respiră. […] Știi că dacă te întinzi pe pământ îi simți respirația? Îi simți inima bătând.” Așa m-a învățat tatăl meu atunci când aveam șase ani, iar eu eram prințesa lui.

Ne-am întins pe pământ și am așteptat nemișcați. La început n-am auzit nimic, dar apoi am simțit ceva. O mișcare timidă, o lovitură delicată. Apoi mai puternică, din ce în ce mai puternică. Respirația mea s-a unit cu cea a pământului și cu cea a lui Papa. Inimile noastre băteau la unison.

Pământul nostru mă cunoștea și mă accepta! Noi îl iubeam necondiționat, iar el ne răsplătea dăruindu-ne rodul său.

Și, Doamne, cât îmi plăcea să mă plimb printre lăstarii delicați de vie, ai căror cârcei înfrunziți urcau în spirale pline de viață, ținându-le companie strugurilor grei ce abia așteptau să fie culeși! Continue reading “„Trandafirii din Mexic”, de Pam Muñoz Ryan” →