Când zăpada se așterne cât vezi cu ochii și ți-ar prinde bine să te încălzești, tot ce ai nevoie e… un pulover roșu. Dar știați în câte feluri poate fi folosit un pulover și prin câte aventuri poate trece el? Mai întâi, îl găsește tatăl corb, care avea nevoie de un acoperiș, apoi, iepurele, căruia îi era frig la urechi. Puloverul ajunge la doamna veveriță, care îl folosește pe post de sacoșă pentru provizii. Domnișoara vulpe vrea să-și facă o fustă la modă din el, iar șoriceii încap foarte bine în culcușul din lâna moale a puloverului. Ei, dar undeva, într-o căsuță, un băiețel își caută puloverul cel roșu pierdut. Aveți grijă să păstrați bine secretul, să nu-i spuneți nimic despre pățaniile lui. Dacă ați găsi un pulover în zăpadă, voi ce ați face cu el?
Category: 4-7 ani
„Micuța fantomă care era o păturică”, de Riel Nason și Byron Eggenschwiler
A fost odată o micuță fantomă care arăta altfel decât toate celelalte fantome, adică nu era un cearșaf alb, ci… o păturică. O păturică făcută dintr-o grămadă de petice cusute împreună. Unele fantome râdeau de ea și îi spuneau Peticel. Asta o întrista. În plus, nici nu putea să zboare precum restul fantomelor pentru că păturica atârna greu. O singură dată în an se simțea mai fericită și nu-i mai păsa că e diferită. Se întâmpla în acea noapte misterioasă în care copiii se prefac că sunt fantome și bat la uși pentru a primi bomboane. Da, da, în noaptea de Halloween! Atunci micuța fantomă se strecura printre copii, dar nu foarte aproape, pentru că… dacă nu știați, fantomele se tem de oameni. Dar pentru că, în această noapte nemaipomenită, oamenilor le plac fantomele, micuța fantomă era în siguranță. Pe cât de în siguranță poate fi o păturică moale și călduroasă, într-o noapte de toamnă. Poate că nu-i chiar atât de rău să fii o păturică. Mai ales dacă un copil înfrigurat are nevoie de tine. Vă invităm să descoperiți până la capăt povestea deloc înfricoșătoare a micuței fantome care era o păturică!
„Pete Motanul și ochelarii săi magici”, de Kimberly și James Dean
Și lui Pete Motanul i se mai îneacă uneori corăbiile sau i se mai pleoștesc mustățile… Doar e un motan albastru, și, după cum bine știți, albaștri sunt stropii de ploaie și albastră e și marea învolburată. Când plouă, ochișorii lui Pete se joacă și ei de-a ploaia. Oare unde s-a ascuns soarele? Noroc cu Broasca Morocănoasă, care azi Nu-Mai-E-Morocănoasă. Broasca are exact ceea ce îi trebuie lui Pete: o pereche de ochelari de soare ALBAȘTRI și MAGICI! Continue reading “„Pete Motanul și ochelarii săi magici”, de Kimberly și James Dean”
„Carnaval la Zoo”, de Sophie Schoenwald și Günther Jakobs
Astăzi animalele sunt fantastic de amuzante! Le puteți recunoaște? Ariciul Didi Mentolici și prietenul său, Alfred Gargară, directorul grădinii zoologice, fac cunoștință cu struțocămile și alte animale nemaipomenite. Să fie vreo magie la mijloc? Nu… de fapt, e doar magia carnavalului! Măști, costume, vopsele, accesorii și… ta-dam! animalele se transformă, aproape să nu le recunoști. Dar Didi Mentolici nu are numai o sumedenie de ace, ci mai e și dibace la ghicit, cu un simț al văzului ascuțit. Continue reading “„Carnaval la Zoo”, de Sophie Schoenwald și Günther Jakobs”
„Petunia”, de Roger Duvoisin
Într-o zi frumoasă și însorită, gâsca Petunia hoinărește pe pajiște, când din iarbă îi atrage atenția un lucru ciudat și nemaipomenit. Cum ar fi putut să nu-l observe? Doar e de culoare roșie! Uite și câteva indicii: e ceva care se deschide, dar nu e floare, te hrănește, dar nu e mâncare… Și Ionuț ducea așa ceva sub braț, își aduce aminte Petunia. Nu mai încape îndoială, e o CARTE! S-ar putea ca ziua aceasta să fie cea mai importantă zi din viața Petuniei, pentru că a auzit ea o vorbă: „Cine are cărți și ține la ele e înțelept.” Continue reading “„Petunia”, de Roger Duvoisin”
„Lupul cel Mare și Lupul cel Mic”, de Nadine Brun-Cosme și Olivier Tallec
Lupul cel Mare trăia de când se știa sub copacul său, sus, în vârful dealului. Într-o bună zi, a văzut un punct în depărtare. Un punct albastru. Ce putea să fie? Era un lup! Lupul cel Mare s-a uitat cu luare-aminte. Spera să nu fie mai mare decât el. Nu, nu era. Era doar Lupul cel Mic. Mic și liniștit. S-au privit fără să-și spună nimic, iar când s-a lăsat întunericul, ce să vezi, Lupul cel Mic a rămas acolo, sub copac. Continue reading “„Lupul cel Mare și Lupul cel Mic”, de Nadine Brun-Cosme și Olivier Tallec”
„Peștele-curcubeu”, de Marcus Pfister
Cât e oceanul de mare, nu există pește mai frumos decât Peștele-curcubeu! Uitați-vă la el: cu haina lui de solzi sclipitori, e admirat de toți peștii cu solzi obișnuiți! Tare mult ar vrea peștișorii să aibă și ei măcar un solz colorat și strălucitor. Îl roagă frumos să le dea și lor câte unul. Așa, cu toții ar sclipi în culorile curcubeului! Nu ar fi frumos? Dar Peștele-curcubeu nu vrea să se despartă de solzii lui. Cine l-ar mai admira atunci?
„Miko, vulpița friguroasă”, de Andreea Iatagan și Diana Tivu
Miko e o vulpiță polară cu blana albăstrie și, de când se știe, i-a fost mereu frig. Hmm… stați puțin, e cam ciudat… Cine a mai auzit de un animal polar căruia să-i fie frig? Numai dacă te-ai fi născut, ca Miko, într-o noapte cumplit de geroasă, cu vânt aspru și șuierător, ai înțelege de ce vulpița a crescut cu senzația de frig și, orice ar face, nu e chip să scape de ea. Continue reading “„Miko, vulpița friguroasă”, de Andreea Iatagan și Diana Tivu”
„Nagypapa titkos óriása”, David Litchfield
Széphegy városában él egy titkos óriás, kinek keze akkora, mint az asztal lapja, lába hosszú, mint az ereszcsatorna, cipője akár egy csónak. A kis Dani azonban úgy gondolja, hogy ez az óriás nem is létezik, csak a nagypapája találta ki. Nagypapa szerint az óriás ijesztette el a medvéket, amikor a család az erdőben sátorozott, sőt, ő szedte le Dani kedvenc papírsárkányát, amikor az rágabalyodott a legmagasabb fára. Nagypapa esküszik, hogy az óriás valóban létezik, Dani azonban nem hisz neki. Nem bizony, hiszen ő még sosem látta ezt a mesebeli lényt. Tulajdonképpen miért is bujkál az óriás? Nagypapa ezt is tudja: az emberek félnek, ha valami nem olyan, mint amit megszoktak. Aztán Dani váratlanul szemközt találja magát az óriással…
Egy gyönyörű története a barátságról és az összetartozásról.
Continue reading “„Nagypapa titkos óriása”, David Litchfield”
„O șoaptă în zăpadă”, de Kate Westerlund și Feridun Oral
Hei, cine șoptește în zăpadă? Ia te uită, e un ursuleț de pluș! Are gura cusută – cum ar fi putut vorbi? Dar Kip, cu inima sa blândă de iepuraș, l-a auzit. Vai, e înghețat tot! Ba îi mai lipsește și un ochi, iar o parte din umplutură îi iese prin cusăturile rupte. Iepurașii și șoriceii îl urcă în vagon și îl duc până la vizuina în care hibernează înțeleptul urs Artur. Sigur îi va sfătui el ce să facă cu bietul ursuleț. Doar e Ajunul Crăciunului! Continue reading “„O șoaptă în zăpadă”, de Kate Westerlund și Feridun Oral”