Cioc, cioc! Oare cine locuiește în casa asta mititică? Nu e nici cățel, nici șoricel, ci o băbuță cu o ulcică. Se uită în jur băbuța: are masă, scaune, pat și… cam atât. Ce grozăvie: casa ei e mai mică decât o cutie! O, dacă ar putea face rost de un strop de magie! Să-i crească, peste noapte, casa? Să se facă băbuța mică, mică? Nu… Bătrânul înțelept căruia îi cere ajutorul are o idee nemaipomenită: să ia în casă, rând pe rând, animalele din ogradă. Cum? Să încapă găina, capra, porcul și vaca într-o casă atât de mică, unde nu e loc nici măcar de strănutat? Și dacă încap, ce folos? Casa tot nu-i mai mare decât o cutie… Dar înțeleptul știe prea bine: doar un lucru mai lipsește, și băbuța se va simți îndată ca într-un palat. Dragi copii, l-ați aflat? Printre hohote de râs, veți descoperi secretul prin care săracul poate deveni bogat, fără să aibă mai multe lucruri decât are deja. E simplu, nu-i așa?
Category: 4-7 ani
„Cocoloș și ursul”, de Charlotte Habersack și Sabine Büchner
Pentru că a fost harnic și a cules miere toată vara, ursul a devenit bogat. Din banii câștigați și-a cumpărat o pungă de caramele, o peșteră în Munții Colțuroși și un pat cu saltea, ca să ascundă bine de tot banii rămași. Ah, acum poate să răsufle ușurat! Cât e ziua de lungă, poate să se odihnească pe șezlongul din fața casei citind și bând limonadă. Pare un plan minunat. Doar dacă animalele ar binevoi să stea departe de casa lui… Continue reading “„Cocoloș și ursul”, de Charlotte Habersack și Sabine Büchner”
„Matild és Margaréta”, Dániel András
Az Akárki fasor sarkán, a mindig tisztára söpört utcán van egy ház. Kéménye görbe, fala málladozó, kertje gyomos. Mintha soha senki sem lakott volna benne. Vagy mégis? Ki vagy kik lehetnek e furcsa ház lakói?
Matild és Margaréta, a két boszorkány, ikrek, de csöppet sem hasonlítanak egymásra. Matild magas és vékony, Margaréta alacsony és kerek. Matild eleven, szeret lustálkodni, köszönés és bemutatkozás nélkül letegezi a szembejövő felhőket és kilenc lekváros kenyeret is képes megreggelizni. Margaréta anyáskodó, süt-főz, takarít, kertészkedik és betéve tudja a Banyalexikont. Continue reading “„Matild és Margaréta”, Dániel András”
„Dar Motan înoată”, de Cristina Andone
Îl cunoașteți pe Dar Motan, pisoiul de librărie, de lângă castelul Bran? E un motan negru, prietenos și, mai ales, norocos! Nu doar pentru că-n librărie poate citi oricând cu bucurie, tolănit cât e de lung, de nici foamea ori somnul nu-l ajung, dar motanul acesta are un stăpân minunat: îl cheamă Toto, ați aflat?
E o zi caaaldă de vară, atât de caldă încât până și lui Dar Motan nu-i prea arde de citit. Mai degrabă de stropit, de plutit și de glumit cu blânzii peștișori, cei mai buni înotători. Lui Toto însă îi e frică de apă și de bâldâbâc, chiar și în piscina mică. Hmm… Dar Motan se gândește pisicește, o carte bună citește și, cât ai zice pește, îi vine o idee nemaipomenită: înotul se învață la vremea cuvenită, dacă încet-încet și-n joacă descoperi cât de proaspătă și bună este apa… Miiiunăăă!
Dragi copii, Dar Motan vă așteaptă cuminte să înotați cu el printre cuvinte!
„Peripețiile lui Covrigel”, de Victoria Pătrașcu și Ágnes Keszeg
Când ți-e foame, doar puțin foame, dar ești pe drum și mai ai de așteptat până la masă, ce poate fi mai bun decât un covrigel? Proaspăt scos din cuptor, frumos împletit și bine rumenit, îți astâmpără foamea cât ai zice „un leu” și te însoțește spre casă în pași de bucurie. Ei, dar știți voi prin câte trece Covrigel până să fie mâncat? Vă spune chiar el! Continue reading “„Peripețiile lui Covrigel”, de Victoria Pătrașcu și Ágnes Keszeg”
„Oscar vrea o îmbrățișare”, de David Melling
Într-o dimineață de primăvară, Oscar, un urs maaare, se trezește cu gândul la o… îmbrățișare. Își dă jos pijamaua, își piaptănă bine blana și pornește în căutarea ei. Oare care ar fi cel mai bun lucru sau cea mai bună ființă de îmbrățișat? Să fie ceva mare, ceva înalt, ceva moale, ceva drăgălaș? Înaripat sau urecheat? Continue reading “„Oscar vrea o îmbrățișare”, de David Melling”
„Citește-mi o poveste”, de Bénédicte Carboneill și Michaël Derullieux
Ce încape în două mâini, dar cuprinde o lume întreagă? Ce e bun de tot, îi adună pe toți, ochi și urechi, și nu se termină niciodată? Ce te poartă seara spre tărâmul viselor? Ce îl îmblânzește pe lup și-l face pe iepuraș curajos?
Ați ghicit: POVESTEA! Cine ar putea să n-o iubească? Nici măcar lupul, cât o fi el de fioros, nu-i poate rezista. Continue reading “„Citește-mi o poveste”, de Bénédicte Carboneill și Michaël Derullieux”
„Camera cu minuni”, de Sergio Ruzzier
Dragi copii, vă place să adunați lucruri? Ei bine, hârciogul Pius se dă în vânt după colecționat. Fie vară, fie iarnă, din lungile sale plimbări și călătorii, Pius nu se întoarce niciodată cu mâna goală. Oriunde s-ar afla, tot găsește câte un lucrușor care, cât o fi el de mic – pietricică, crenguță, nasture sau, mai știi, un pantofior pierdut – parcă îi strălucește în fața ochilor și îi șoptește să-l ia cu el acasă. Și uite așa, Pius a reușit să adune o mulțime de lucruri pe care le-a așezat frumos pe rafturi, într-o cameră numai a lor. A numit-o Camera cu minuni. Aruncați și voi o privire! Ce de lucruri, de toate formele, culorile și texturile! Continue reading “„Camera cu minuni”, de Sergio Ruzzier”
„Păpușa de cârpă”, de Michael Ende
A fost odată o păpușă de cârpă care avea o meserie tare frumoasă: să înveselească. Pe cine oare? Păi, pe băiețelul care avea grijă de ea! Un zâmbet cald se așternea pe chipul băiețelului ori de câte ori o privea. Dar într-o zi, băiețelul a zărit într-o vitrină o sumedenie de păpuși mari și frumoase, care puteau să umble, să cânte la trompetă și chiar să vorbească. Continue reading “„Păpușa de cârpă”, de Michael Ende”
„Prietenul meu, norul”, de Sabine Bohlmann și Susanne Straßer
Când te uiți în depărtare sau visezi cu ochii deschiși, lumea te întreabă: „Iar ești cu capul în nori?”. Dar dacă într-o bună zi, ieșind la plimbare, te pomenești de-a dreptul cu norii în cap? Sau, mai bine zis, cu un nor în cap? „PUUUUUFFFF”, ar face norul, și ai vrea numaidecât să-l iei cu tine acasă. Continue reading “„Prietenul meu, norul”, de Sabine Bohlmann și Susanne Straßer”