La început era doar un băiat, isteț, amuzant și curajos, pentru care cuvinte precum verde, galben, albastru, violet sau roșu nu însemnau nimic. De când se știa, lumea i se prezentase doar în alb și negru, eventual câte o nuanță de gri spălăcit. Adevărat că, spre deosebire de ceilalți, vedea foarte bine noaptea, atunci când contururile erau mai bine definite, și poate era și asta ceva, nu? Oricum, dat fiind faptul că nu le văzuse niciodată, nu simțea că ar fi pierdut ceva. Și totuși…

În fine, cu sau fără culori, lumea în care trăia era oricum ciudată și foarte-foaaaarte diferită de cea în care, probabil, trăiești tu. O simplă călătorie cu autobuzul costa sute de lire, iar o mașină, cam vai de ea, cel puțin un sfert de milion de lire; cincisprezece mii de lire pentru un prăjitor de pâine, chilipir, ce mai; 5000 de lire pentru o pungă de cartofi și 1000 de lire pentru niște morcovi proaspeți; în schimb, o friptură de vită costa 80.000 lire, așa că nu prea îți mai permiteai să cumperi carne. Roboții care luaseră locurile de muncă ale oamenilor nu prea se descurcau la îndeplinirea sarcinilor, dar ei nu mâncau, și nici apă nu le trebuia, nu? Continue reading “„Extraordinarele culori ale lui Auden Dare”, de Zillah Bethell” →

În curând vine iarna, iar animalele din pădure sunt care de care mai ocupate cu strânsul lemnelor pentru foc și cu prepararea murăturilor și a dulcețurilor. În toiul pregătirilor, Bufniță, Vulpe, Veveriță, Șoarece și iepurele Peticel se opresc deodată atunci când aud un sunet ciudat. Un mormăit morocănos. Sau un urlet furios. Ce poate să fie? E ursul, care NU poate să doarmă. Veverița se gândește că s-ar putea să-i fie foame, așa că Peticel îi pregătește un munte de sendvișuri cu afine și ceapă murată, care nu mai ajung întregi până la urs, răsturnându-se pe drum. Of… și ursul răcnește tot mai tare din bârlogul lui întunecos. Continue reading “„Ursul nu poate să doarmă”, de Marni McGee și Sean Julian” →

Tatu și Țup sunt doi prieteni foarte buni care locuiesc în aceeași casă. Unul este un iepuraș, iar celălalt, așa cum îi spune și numele, este un tatu, care este îndrăgostit de sendvișurile cu brânză și murături. Unul este morocănos, iar celălalt plin de viață, dar cumva se completează unul pe celălalt. Continue reading “„Tatu și Țup: povestioare din pădurea mare”, de Jeremy Strong și Rebecca Bagley” →

Astăzi ești (din nou) norocos, cititorule! Îți mai aduci aminte de Ellie, mica inventatoare? Dar de Seth, băiatul misterios, sarcastic și cam ursuz, total lipsit de amintiri, pe care ea l-a salvat? Mai ții minte cum arăta Orașul, misterios și cenușiu, scufundat în mare parte în apele oceanului, deși construit pe un vârf de munte, și unde fiecare locuitor putea fi gazda unui parazit, un zeu blestemat, care-i ocupa corpul și-l făcea să acționeze după bunul său plac?

Mai știi ce hotărâre au luat atunci când și-au dat seama că, sub nicio formă, nu mai pot rămâne într-un Oraș unde toți le vor moartea? Cu siguranță ai încercat să îți imaginezi ce urmează să se întâmple și ți-ai pus o mulțime de întrebări. Vor găsi, oare, misterioasa insulă descoperită într-una dintre hărțile ascunse în casa inchizitorilor? Vor supraviețui înfricoșătoarei călătorii pe un ocean nu întotdeauna prietenos și liniștit? Vor reuși să rămână prieteni cu adevărat, indiferent de încercările prin care vor trebui să treacă? Continue reading “„Insula Epavei”, de Struan Murray” →

Plutise leneș în apa neagră plină de pești sclipitori a Lacului Cerurilor, iar acum, și fără să înțeleagă ce se întâmplase, lumina de aur, stridentă și amețitoare, îi ardea ochii. Oare era prizonier, el, cea mai puternică dintre creaturi, el a cărui răsuflare putea frânge copacii, el a cărui forță putea susține pământul? Și, oare, cine – animal, nemuritor, om – ar îndrăzni să-l insulte astfel? Forța și puterea nu-i mai erau de niciun ajutor în acel gol strălucitor. Nu conta că era indestructibil și invincibil, pentru că nu avea cu cine lupta. Era atât de obosit. Știa deja că nu-i mai rămăsese decât un singur lucru de făcut, atunci, pentru prima oară, deși nu știa unde se află, în cer, pe pământ sau pe mare: să ceară ajutor. Nu-i mai rămăsese nimic, doar lunga așteptare și dorul de întunecimea lui serenă, dorul cumplit ce-l apăsa mai tare decât povara din spinare. Voia să se întoarcă acasă.

Dacă vrei să afli cine este creatura magică care aduce iarna, la fel cum Dragonul albastru aduce primăvara, și cine este muritorul care a reușit s-o înlănțuie, citește cartea! Continue reading “„Când marea s-a prefăcut în argint”, de Grace Lin” →

Oscar e fericit: e prima lui zi la Școala de Prichindei! Cu pași grei și hotărâți, conduce Autobuzul Umblător, format din animale drăgălașe, printre care – cele mai dragi lui Oscar – oițele. Domnișoara Mu-Mu, învățătoarea prichindeilor, le-a pregătit o mulțime de surprize. Cine a spus că școala nu poate fi distractivă? Fiecare animăluț are propriul cuier atârnat de crengile unui copac mare, iar creioanele și pensulele așteaptă în sertărașele atașate de trunchi să fie folosite. Oscar îi ajută pe prichindei să-și lase hăinuțele la cuier și, de bucurie, simte o furnicătură în burtică. Ziua a început minunat! Continue reading “„Oscar merge la școală”, de David Melling” →

Demult, cândva la începuturile lumii, pe când zeii care domneau, Tumaiyowit și Mukat, se certau din orice, dar mai ales din cauza oamenilor, insula era acoperită cu copaci uriași. Tumaiyowit era cel care voia ca oamenii să moară, așa că a coborât într-o lume de sub lumea aceasta și a luat cu el tot ce-i aparținea. Acum, insula de forma unui delfin cu coada spre răsărit a rămas pustie, doar stâncă și câțiva copaci mici și piperniciți risipiți prin văi, îngenuncheați de vânturile puternice ce-o stăpânesc. Doar marea ne ține în viață. Și, într-o bună zi, tot de pe mare a venit și pieirea, sub forma unei cochilii plutitoare ce se apropia din ce în ce mai mult, și care, în lumina crudă a răsăritului, s-a dovedit a fi o corabie aleutină cu pânzele ei roșii ca sângele, ce parcă prevesteau ceea ce avea să se întâmple. Continue reading “„Insula Delfinilor Albaștri”, de Scott O’Dell” →

A fost odată ca niciodată (căci știm cu toții că așa încep poveștile) un sat. Mic, șters și trist, înconjurat de păduri și munți înalți și abrupți, fără nicio altă așezare în apropiere. Niciun călător nu ajungea prin acele locuri, doar câte un meșter rătăcitor sau vreun vânzător ambulant, dar nimeni nu rămânea mai mult de două nopți în sătucul ce părea blestemat să-și ducă zilele într-o tăcere deplină și ciudată. Căci înafară de mugetul râului învolburat ce nu se oprea niciodată, niciun alt sunet nu putea fi auzit. Nu-i știm numele, dar se prea poate ca asta să nici nu fie așa de important, din moment ce întâmplările de atunci le trăim și azi, căci așa suntem noi oamenii, mici și mari, tot repetăm anumite lucruri, chiar dacă ele sunt greșite. Povestea lor poate fi și povestea noastră. Continue reading “„Deodată în adâncul pădurii. O poveste”, de Amos Oz” →

Salut! Sunt Puiu și sunt cel mai bun prieten al lui Vulpoi. Ăăă… sau cel puțin așa cred. Astăzi am chef să dau o petrecere, așa că o să bat la ușa lui Vulpoi și o să-l rog să mă lase să-i folosesc baia, în timp ce el citește. O petrecere în baie? Sună bine pentru Puiu, însă nu și pentru Vulpoi… Nu-i nimic, noi tot ne distrăm împreună.

Într-o altă zi cu soare, o să mergem să culegem legume, pentru că Vulpoi vrea să facă o supă. Deși, dacă mă întrebați pe mine, e cam ciudat ca un vulpoi să mănânce morcovi, ceapă și pătrunjel în loc de șoareci, broaște și păsă.. rele… O-o!

Să vă mai spun ceva despre prietenul meu Vulpoi: e foarte talentat la pictură. Așa că, într-o bună zi, o să îmi facă și mie portretul. Numai să nu mă pună iar să stau nemișcat, când am atâtea lucruri de făcut. Doar e vacanță, nu? Să vă bucurați de ea, dragi copii, și nu uitați să treceți și pe la bibliotecă să ne citiți poveștile!

Puiu şi Vulpoi: petrecerea și alte povestiri, text și ilustrații de Sergio Ruzzier, Voluntari, Frontiera, 2022, 48 p.

Ciudate ființe mai sunteți voi, oamenii! Și cât de ușor de păcălit! Încă mai credeți că omul este deasupra și stăpânul tuturor celorlalte viețuitoare cu care împarte aceste locuri? Probabil că da, din moment ce, deși îmi recunoașteți măreția și mă priviți ca hipnotizați, sunteți dispuși să plătiți douăzeci de cenți pentru a simți stăpânirea omului asupra celei mai maiestuoase ființe de pe pământ. Sunt inteligent, loial și sensibil, exact ca voi (unii dintre voi, mai bine zis), ba mai mult, am și sentimente. Simt o mare afecțiune față de Tad, iar prietenia noastră s-a născut absolut din întâmplare.

Ei, v-am făcut curioși? Sunteți de acord că trebuie neapărat să citiți această carte? Hai să vă mai dau câteva indicii… Continue reading “„Nesfârșita goană după elefant”, de Gillian Cross” →