„Orfanii apelor”, de Struan Murray

Astăzi ești norocos, cititorule, deoarece am să te iau cu mine într-una din cele mai neașteptate călătorii, o aventură ce, cu siguranță, o să te țină cu sufletul la gură. O să mergem într-un oraș misterios, cenușiu, scufundat în mare parte în apele oceanului, deși construit pe un vârf de munte, și unde fiecare locuitor poate fi gazda unui parazit, care-i ocupă corpul și-l face să acționeze după bunul său plac. Este ultimul oraș de pe Pământ!

Un zeu antic nefast, Vrăjmașul sau Inamicul cum este el numit, și-a înecat toți frații-zei, rămânând singurul, iar acum se concentrează asupra Orașului și a ultimilor reprezentanți ai umanității. Continue reading “„Orfanii apelor”, de Struan Murray”

„Căluțul alb”, de Elisabeth Goudge

A fost odată ca niciodată; că de n-ar fi nu s-ar mai povesti.

A fost odată o fetiță, pe nume Maria Merrywheather, care în anul de grație 1842, orfană fiind, a fost nevoită să-și părăsească casa unde s-a născut și a crescut până la vârsta de treisprezece ani. Era considerată banală cu ochii ei ciudați cenușii-argintii, deși tulburător de pătrunzători, cu părul roșcat și fața slabă, palidă și plină de pistrui. Și cum era scundă și subțirică, părea mai degrabă copilul unei zâne, decât un copil de om.

În fapt, era o domnișoară de Londra ce iubea luxul, așa că lunga călătorie într-un februarie rece și cețos, până în Corwall, la conacul vărului și, de acum tutorele său, Benjamin Merrywheather, de pe Tărâmul Lunii, începea s-o deprime, la fel ca și gândul că de atunci încolo va locui la țară, un loc despre care nu știa absolut nimic. Era însoțită de domnișoara Heliotrope, ai cărei ochi albaștri ca floarea de nu-mă-uita o priveau cu multă dragoste, și de Wiggins, un motan lacom, încrezut, arțăgos, egoist și leneș. Continue reading “„Căluțul alb”, de Elisabeth Goudge”

„Dar Motan dăruiește”, de Cristina Andone și Emanuela Balint

Crăciunul bate la ușă… mmm… Luna Cadourilor, află Dar Motan, pisoiul cel negru de la librărie. Se gândește la prietenii lui, mai întâi la Toto, băiețelul care are grijă de el de când se știe, apoi la Zahar, Nuti și Nor. Oare ce cadou ar fi mai potrivit pentru o pisică sau un pisoi? Poate ar fi bine să ceară sfatul cuiva mai de soi… Să meargă la Mitanța, mâța bătrână venită din Franța. Pisica cea înțeleaptă are o idee miună, adică, pe limba pisicească, o idee bună, cerească: nu trebuie decât să știi la ce ești bun, și așa vei fi gata să dăruiești ce-i mai frumos de Crăciun. Continue reading “„Dar Motan dăruiește”, de Cristina Andone și Emanuela Balint”

„Pete Motanul salvează Crăciunul”, de Eric Litwin și James Dean

Vreți să aflați cum „Pete Motanul salvează Crăciunul”? Vedeți cum se implică, prin ce peripeții trece și pe unde călătorește Pete pentru a salva Crăciunul, dar, mai ales, descoperiți ce avem mai bun de Crăciun!

Vă așteptăm la bibliotecă să împrumutați cartea!

Pete Motanul salvează Crăciunul, de Eric Litwin, ilustrații de James Dean, București, Nemira, 2020, 34 p.

„Neguțătorul de zapadă”, de Sam Gayton

Nu știu dacă tu, cititorule, ai avut parte de miracolul zăpezii, dar nici nu contează. Imaginează-ți, pur și simplu, că e prima ta întâlnire cu zăpada. Imaginează-ți că stai nemișcat în fața ferestrei și privești afară, încercând să nici nu clipești… Imaginează-ți ce ai simți văzând-o rotindu-se ușor și plutind prin aerul rece, dar parcă nu atât de înghețat ca înainte de a începe grațiosul dans al fulgilor ce coboară încetișor și se aștern pe pământ. Și apoi clipești, dar magia e încă acolo, și o lume parcă nepământeană ți se desfășoară în fața ochilor, totul alb și liniștit, ca îngerii.

Sigur, iernile existau și înainte de asta, dar erau doar anotimpuri lungi și întunecate, fără niciun pic de magie, frigul amarnic și vânturile înghețate aducând disperare în sufletele tuturor. Într-o astfel de noapte, înșelătoare și parcă mai înghețată ca oricând, începe povestea noastră, odată cu neguțătorul de zăpadă, un bărbat cu păr alb și barbă de țurțuri, care ne-a trecut pragul, căutând găzduire. Un om tare ciudat: dinți albaștri, degete albastre, până și albul ochilor era albastru, în timp ce pupilele erau albe. Am aflat că este și alchimist, atunci când pietricelele din mâna mea s-au transformat în fix cei trei șilingi, plata pentru a rămâne o noapte la han. Iar lucrul ăsta m-a întristat, deoarece mi-a adus aminte de mama mea, care a dispărut cu trei ani în urmă, și ea se pricepea la alchimie. Continue reading “„Neguțătorul de zapadă”, de Sam Gayton”

„Micul pulover roșu”, de Brigitte Weninger și Katharina Sieg

Când zăpada se așterne cât vezi cu ochii și ți-ar prinde bine să te încălzești, tot ce ai nevoie e… un pulover roșu. Dar știați în câte feluri poate fi folosit un pulover și prin câte aventuri poate trece el? Mai întâi, îl găsește tatăl corb, care avea nevoie de un acoperiș, apoi, iepurele, căruia îi era frig la urechi. Puloverul ajunge la doamna veveriță, care îl folosește pe post de sacoșă pentru provizii. Domnișoara vulpe vrea să-și facă o fustă la modă din el, iar șoriceii încap foarte bine în culcușul din lâna moale a puloverului. Ei, dar undeva, într-o căsuță, un băiețel își caută puloverul cel roșu pierdut. Aveți grijă să păstrați bine secretul, să nu-i spuneți nimic despre pățaniile lui. Dacă ați găsi un pulover în zăpadă, voi ce ați face cu el?

Micul pulover roșu, de Brigitte Weninger, ilustrații de Katharina Sieg, București, Didactica Publishing House, 2021, 23 p.

„Insula orfanilor”, de Laurel Snyder

Ne adăpostește și are atât de multă grijă de noi. Nu ne cunoaștem părinții, dar ea este aici, cea mai bună, cea mai frumoasă, cea mai darnică. Nimic nu ne poate face rău, până și albinele sau șerpii sunt inofensivi. Ne-a învățat să umblăm desculți, iar picioarele noastre sunt acum puternice, așa că nimic nu ne poate răni. Da, știu că poate nu-ți vine să crezi, dar ea are această putere magică de a ne ține în siguranță, singura condiție fiind aceea de a lucra împreună, ca o familie, și să respectăm acele câteva reguli, care de altfel nu au alt scop decât acela de a ne ajuta să trăim cât mai bine și să nu ne lipsească nimic. Doar pe ea o avem, ea este o… Insulă. Continue reading “„Insula orfanilor”, de Laurel Snyder”

„Micuța fantomă care era o păturică”, de Riel Nason și Byron Eggenschwiler

A fost odată o micuță fantomă care arăta altfel decât toate celelalte fantome, adică nu era un cearșaf alb, ci… o păturică. O păturică făcută dintr-o grămadă de petice cusute împreună. Unele fantome râdeau de ea și îi spuneau Peticel. Asta o întrista. În plus, nici nu putea să zboare precum restul fantomelor pentru că păturica atârna greu. O singură dată în an se simțea mai fericită și nu-i mai păsa că e diferită. Se întâmpla în acea noapte misterioasă în care copiii se prefac că sunt fantome și bat la uși pentru a primi bomboane. Da, da, în noaptea de Halloween! Atunci micuța fantomă se strecura printre copii, dar nu foarte aproape, pentru că… dacă nu știați, fantomele se tem de oameni. Dar pentru că, în această noapte nemaipomenită, oamenilor le plac fantomele, micuța fantomă era în siguranță. Pe cât de în siguranță poate fi o păturică moale și călduroasă, într-o noapte de toamnă. Poate că nu-i chiar atât de rău să fii o păturică. Mai ales dacă un copil înfrigurat are nevoie de tine. Vă invităm să descoperiți până la capăt povestea deloc înfricoșătoare a micuței fantome care era o păturică!

Micuța fantomă care era o păturică, de Riel Nason, ilustrații de Byron Eggenschwiler, București, Pandora, 2021, 48 p.

„Orașul Ember. Prima Carte a Focului Stins”, de Jeanne Du Prau

Dragă cititorule,

Spune-mi, te rog, cum arată lumea în care trăiești. Este, la fel ca a mea, o lume a întunericului? Aveți o sursă de electricitate ce nu vă pune viețile în pericol, și dacă da, cum ați reușit să faceți asta? Vă bazați pe tehnologie pentru a putea supraviețui și, mai ales, tu înțelegi această tehnologie? Știu că sunt multe întrebări, dar dacă înțelegi cum funcționează lucrurile, cred că m-ai putea ajuta să repar generatorul electric, singura noastră sursă de lumină, și care, din păcate, este pe moarte. Sunt tot mai dese și mai lungi momentele în care nu funcționează, iar proviziile de mâncare și medicamente sunt și ele pe terminate. De cele mai multe ori mâncăm doar cartofi la fiecare masă, fierți, piure sau copți, deoarece până și uleiul s-a terminat. Iar atunci când becurile nu se mai aprind, străzile se scufundă într-un întuneric absolut și este imposibil să mai găsim drumul spre casă. Da, este lumea în care trăim și o iubim, dar viața e din ce în ce mai grea. Primarul nu pare deloc îngrijorat, însă sunt sigur că ascunde ceva. Mereu ne spune că suntem în siguranță, dar eu știu mai bine, cu sau fără ajutorul adulților, lucrurile acestea trebuie rezolvate, și încă foarte repede! Continue reading “„Orașul Ember. Prima Carte a Focului Stins”, de Jeanne Du Prau”

„Aventurile lui Vania cel voinic”, de Otfried Preußler

A fost odată ca niciodată, căci doar așa poate începe un basm, un sătuc îndepărtat, în care trăia fermierul Vasili Grigorevici împreună cu cei trei fii, Grișa, Sașa și eu, Vania, mezinul familiei. Până aici nimic deosebit, eram o familie ca oricare alta. Doar că, în timp ce frații mei lucrau cu spor de dimineața până seara, fie vară, fie iarnă, eu, că nici nu știu cum să vă spun: îmi plăcea munca la fel de mult precum le plac câinilor urzicile. Nici măcar nu mi-era rușine, ba chiar eram mândru de asta, căci așa eram eu, un mare visător. Frații mei tare mult ar fi vrut să-mi dea o lecție, dar noroc cu tata și, mai ales, cu tușica Aculina, care-mi lua partea de fiecare dată, spunându-le că nu e vina mea dacă așa m-a făcut bunul Dumnezeu. Continue reading “„Aventurile lui Vania cel voinic”, de Otfried Preußler”